30 de ani de la căderea Zidului Berlinului. Cum se celebrează primul pas spre unificare

×
Codul embed a fost copiat

Germania sărbătoreşte sâmbătă căderea Zidului Berlinului, primul pas făcut pe drumul spre unificare.

În urmă cu 30 de ani, pentru prima oară de la construirea peretelui din beton şi sârmă ghimpată care a tăiat Capitala germană în două, autorităţile din RDG au deschis punctele de trecere a frontierei şi au permis locuitorilor din Est să-şi îmbrăţişeze rudele din Vest.

Pe 9 noiembrie 1989, cu puţin înainte de ora 7 seara, purtătorul de cuvânt al Partidului Comunist din RDG anunţa într-o conferinţă de presă că cetăţenii est-germani erau liberi din acel moment să treacă graniţa către Germania de Vest prin orice punct al frontierei.

Declaraţia a fost o greşeală, legea intră în vigoare abia a doua zi, dar efectele ei au fost uriaşe: sute de oameni s-au adunat la punctele de control din Zidul Berlinului şi au cerut să fie lăsaţi să treacă spre vest.

Grănicerii nu aveau ordine în acest sens, dar au cedat. Aproape de miezul nopţii, primii germani din Berlinul de Est treceau frontiera, mulţi dintre ei fără să mai fie legitimaţi măcar de vameşi. Erau aşteptaţi cu flori şi şampanie de sute de vest-germani. A doua zi, pe 10 noiembrie, cădeau primele plăci de beton din zidul Berlinului.

Citește și
Heidi Klum
Heidi Klum a primit cadou de la soţul ei o bucată de beton. Ce reprezintă de fapt

Pentru mulţi, căderea zidului Berlinului a început însă cu doi ani înainte, când preşedintele american Ronald Reagan a cerut Uniunii Sovietice să permită unificarea Germaniei.

Ronald Reagan, preşedintele Statelor Unite: „Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid!”

În semn de omagiu pentru rolul jucat de Reagan în căderea zidului Berlinului, cancelarul german Angela Merkel şi secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, au dezvelit vineri seară o statuie ridicată în onoarea liderului american.

Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA: „Datorită curajului său şi angajamentului pe care l-a luat în numele libertăţii, a denunţat în mod curajos cea mai mare ameninţare la adresa acestei libertăţi: Imperiul Sovietic, Imperiul Răului.”

La rândul său, Angela Merkel le-a mulţumit americanilor pentru sprijinul oferit în urmă cu 30 de ani, pentru unificarea Germaniei.

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „Americanii şi germanii au devenit parteneri şi prieteni apropiaţi. Statele Unite ale Americii au ajutat Germania să realizeze unificarea, mulţumită eforturilor lui George Bush şi ale altora, iar asta nu vom uita niciodată.”

În toate marile oraşe germane, ceremoniile dedicate împlinirii a 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului vor continua şi în zilele următoare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Celebrarea căderii Zidului Berlinului dezvăluie monumente ținute secrete de autorități
Celebrarea căderii Zidului Berlinului dezvăluie monumente ținute secrete de autorități

Un tunel săpat pe sub Zidul Berlinului în timpul regimului comunist a fost deschis acum publicului. Cu o lungime de o sută de metri, a fost construit în 1971 de câțiva oameni care reuşiseră deja să fugă în Berlinul de Vest.

Heidi Klum a primit cadou de la soţul ei o bucată de beton. Ce reprezintă de fapt
Heidi Klum a primit cadou de la soţul ei o bucată de beton. Ce reprezintă de fapt

Chitaristul Tokio Hotel, Tom Kaulitz, i-a oferit soţiei sale Heidi Klum un cadou neobişnuit la o lună după căsătorie: o bucată din Zidul Berlinului, relatează miercuri dpa.

CADEREA ZIDULUI BERLINULUI, sarbatorita de Google. Logo schimbat pentru a celebra 25 de ani de la <b>CADEREA ZIDULUI BERLINULUI</b>
CADEREA ZIDULUI BERLINULUI, sarbatorita de Google. Logo schimbat pentru a celebra 25 de ani de la CADEREA ZIDULUI BERLINULUI

CADEREA ZIDULUI BERLINULUI. Google si-a schimbat, duminica, logoul, afisand o imagine din 1989, care prezinta un grup de oameni catarati pe Zidul Berlinului, cu Poarta Brandenburg in spate, celebrand astfel 25 de ani de la caderea zidului.

Distrugerea unui simbol: parti istorice din Zidul Berlinului, demolate pentru un proiect imobiliar
Distrugerea unui simbol: parti istorice din Zidul Berlinului, demolate pentru un proiect imobiliar

O bucata din East Side Gallery - un tronson de 1,3 kilometri din Zidul Berlinului, pe care se afla aproximativ 100 de desene realizate de artisti din lumea intreaga a fost distrusa, relateaza NBC.

Recomandări
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro
Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro

Inundatiile de săptămâna trecută au distrus sute de locuinte, si din pacate doar o mică parte erau protejate împotriva dezastrelor naturale.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.