Scandal în Europa. Vizita unui oficial taliban în Ţările de Jos şi Germania a provocat un adevărat șoc | VIDEO

Abdul Bari Omar, kuipers
Twitter

Prezenţa unui oficial taliban afgan de rang înalt la o conferinţă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) la Haga este investigată de guvernul olandez, pe fondul indignării în Germania faţă de apariţia aceluiaşi oficial la o moschee din Koln, informează dpa.

Ministrul olandez al Sănătăţii, Ernst Kuipers, a declarat sâmbătă pe X, fostul Twitter, că este în curs de desfăşurare o investigaţie asupra modului în care a fost posibil ca oficialul taliban să participe la conferinţa organizată în perioada 6-8 noiembrie.

Kuipers apare chiar într-o fotografie alături de oficialul taliban, denumit în rapoartele presei drept liderul istraţiei pentru alimente şi medicamente din Afganistan, Abdul Bari Omar. Fotografia a fost difuzată pe X în urmă cu peste o săptămână.

Kuipers şi-a exprimat regretul în legătură cu această fotografie, spunând că nu ştia la momentul respectiv despre cine era vorba. "Desigur, nu vreau să fiu asociat în niciun fel cu acest regim teribil: susţin drepturile omului şi în special drepturile femeilor", a spus el.

Apariţia reprezentantului taliban, condamnată

Prezenţa lui Abdul Bari Omar la conferinţă a devenit cunoscută în Ţările de Jos abia după agitaţia legată de apariţia sa la o moschee din Koln.

Citește și
talibani, Afganistan
Culmea ironiei. Americanii și-au unit forțele cu talibanii din Afganistan, pentru a lupta cu Statul Islamic

Ministrul german de Interne Nancy Faeser a declarat sâmbătă că "apariţia reprezentantului taliban la Koln este complet inacceptabilă şi trebuie condamnată ferm". "Nimeni nu ar trebui să ofere islamiştilor radicali o scenă în Germania", a declarat ea pentru dpa.

Anterior, Ministerul german de Externe a declarat că "a condamnat ferm" apariţia reprezentantului taliban. Se pare că guvernul german nu fusese informat despre călătorie, iar oficialul nu primise viză înainte de a călători în Germania. "Examinăm măsuri suplimentare în dialog strâns cu autorităţile interne şi parteneri".

Organizaţia Ditib, de care aparţine moscheea, s-a distanţat de apariţia oficialului afgan joi, în casa de rugăciune din cartierul Chorweiler. Evenimentul a fost organizat de o asociaţie culturală afgană locală şi a fost promovat ca având un caracter religios. "Contrar acordului contractual, a devenit un eveniment politic la care a fost invitat un vorbitor necunoscut pentru noi", a spus filiala locală Ditib, care a fost interzis accesul asociaţiei în moschee. "Suntem profund dezamăgiţi de faptul că încrederea noastră a fost exploatată în acest fel", a spus Ditib, potrivit Agerpres.

Ministerul de Externe a subliniat pe X că guvernul german nu îi recunoaşte pe talibani: "Atât timp cât talibanii din Afganistan încalcă în mod flagrant drepturile omului, în special drepturile femeilor şi ale fetelor, nu va exista nicio normalizare cu regimul taliban".

Autorităţile din Renania de Nord-Westfalia au condamnat, la rândul lor, apariţia oficialului taliban. "Faptul că membrii unei organizaţii radicale precum talibanii îşi răspândesc ideologiile în mod nefiltrat pe pământul german este un act de nedescris", a declarat un purtător de cuvânt al istraţiei regionale pentru ziarul Kolner Stadt-Anzeiger din Koln. "Toate detaliile acestei chestiuni trebuie acum clarificate pe deplin".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Talibanii sărbătoresc doi ani de la ”cucerirea” Afganistanului. Oamenii s-au adunat în faţa fostei Ambasade a SUA
Talibanii sărbătoresc doi ani de la ”cucerirea” Afganistanului. Oamenii s-au adunat în faţa fostei Ambasade a SUA

Guvernul taliban din Afganistan sărbătoreşte marţi - o zi declarată liberă - doi ani de la preluarea controlului ţării prin celebrări şi o declaraţie prin care îşi marchează cu mândrie întoarcerea la putere, relatează AFP, scrie News.ro. 

Culmea ironiei. Americanii și-au unit forțele cu talibanii din Afganistan, pentru a lupta cu Statul Islamic
Culmea ironiei. Americanii și-au unit forțele cu talibanii din Afganistan, pentru a lupta cu Statul Islamic

Afganistanul s-a transformat într-un refugiu pentru teroriștii ISIS, după retragerea precipitată a Statelor Unite în 2021, însă americanii au găsit în noul guvern taliban un aliat neașteptat în lupta împotriva jihadiștilor.  

Guvernatorul taliban al unei provincii afgane, ucis în biroul, într-un atac sinucigaş revendicat de gruparea Stat Islamic
Guvernatorul taliban al unei provincii afgane, ucis în biroul, într-un atac sinucigaş revendicat de gruparea Stat Islamic

Guvernatorul taliban al provinciei Balkh din nordul Afganistanului a fost ucis într-un atac sinucigaş revendicat de gruparea Stat Islamic (IS), relatează BBC.

 

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.