Schimb uriaș de prizonieri între Ucraina și Rusia. Ce a făcut Moscova cu sute de cadavre ale ucrainenilor

Rusia şi Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri
president.gov.ua

Ucraina şi Rusia au anunţat vineri primul lor schimb de prizonieri de război în aproape patru luni, 150 de persoane fiind eliberate după negocieri mediate de Emiratele Arabe Unite, relatează Reuters.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că 75 de prizonieri ucraineni s-au întors din Rusia. Printre aceştia se numără patru civili, în timp ce restul erau membri ai armatei.

Ministerul rus al Apărării a declarat, la rândul său, că Ucraina a predat 75 de persoane în cadrul unui acord mediat de Emiratele Arabe Unite, a relatat agenţia de ştiri RIA.

"După o lungă pauză, a avut loc un alt schimb de prizonieri: 75 de apărători şi civili au fost eliberaţi din captivitatea inamicului", a declarat Comitetul ucrainean de coordonare pentru prizonierii de război. Imagini publicate împreună cu o declaraţie a Comitetului arată militari înfăşuraţi în steagurile naţionale albastru-galbene.

Oficialii ucraineni au declarat că au adus înapoi în ţară 19 apărători de pe Insula Şerpilor, care a devenit un simbol al sfidării ucrainene în primele zile ale războiului, când gărzile ucrainene au refuzat să se predea forţelor ruseşti.

Citește și
joe biden, volodimir zelenski
Singurul loc din Rusia pe care Ucraina are voie să îl atace cu arme americane. Condiția pusă de Washington

Comitetul a mai spus că, în cadrul schimbului, trupurile a 212 apărători ucraineni au fost predate de Rusia.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Șeful NATO le-a cerut aliaţilor un ajutor militar pentru Ucraina de cel puţin 40 de miliarde de euro pe an
Șeful NATO le-a cerut aliaţilor un ajutor militar pentru Ucraina de cel puţin 40 de miliarde de euro pe an

Ajutorul militar oferit Ucrainei de statele NATO trebuie să atingă cel puţin 40 de miliarde de euro pe an, atât timp cât va fi necesar în războiul cu Rusia, a declarat vineri la Praga secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Singurul loc din Rusia pe care Ucraina are voie să îl atace cu arme americane. Condiția pusă de Washington
Singurul loc din Rusia pe care Ucraina are voie să îl atace cu arme americane. Condiția pusă de Washington

Secretarul de stat al Statelor Unite, Antony Blinken, a confirmat oficial vineri că președintele Joe Biden a autorizat Kievul să folosească armele Washingtonului pentru atacurile sale asupra teritoriului rusesc.

Guvernul de la Berlin a autorizat Ucraina să folosească arme germane împotriva unor ţinte din Rusia
Guvernul de la Berlin a autorizat Ucraina să folosească arme germane împotriva unor ţinte din Rusia

Guvernul german a anunţat vineri că a autorizat Ucraina să utilizeze arme furnizate de Berlin împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei.

Antony Blinken a transmis că NATO va aproba în iulie un pachet „foarte solid” de sprijin pentru Ucraina
Antony Blinken a transmis că NATO va aproba în iulie un pachet „foarte solid” de sprijin pentru Ucraina

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a declarat vineri că la summitul liderilor NATO care va avea loc la Washington în iulie va fi aprobat un pachet de sprijin "foarte solid" pentru Ucraina, informează EFE.

 

Reacţii virulente la Moscova după ce Biden a autorizat Ucraina să lovească ţinte în Rusia pentru a apăra Harkovul
Reacţii virulente la Moscova după ce Biden a autorizat Ucraina să lovească ţinte în Rusia pentru a apăra Harkovul

Mai mulţi înalţi oficiali ruşi au avut reacţii virulente vineri, după ce un responsabil american a indicat joi că preşedintele american Joe Biden a dat în sfârşit undă verde Ucrainei să lovească ţinte pe teritoriul rus, lângă oraşul Harkov.

Recomandări
Comisia Europeană confirmă disponibilitatea de sprijin pentru dezastrul de la Salina Praid. Ce nu a făcut încă România
Comisia Europeană confirmă disponibilitatea de sprijin pentru dezastrul de la Salina Praid. Ce nu a făcut încă România

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a anunțat că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană la interpelarea sa privind situația critică de la Salina Praid.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.