Scrisoarea lui Einstein despre Dumnezeu. Ce spunea fizicianul despre Biblie

Einstein

O scrisoare de mână scrisă de Albert Einstein, cunoscută sub numele de ”Scrisoarea lui Dumnezeu”, este așteptată să fie licitată la o sumă de până la 1,5 milioane de dolari.

Scrisoare se întinde pe o pagină și jumătate și a fost scrisă în 1954 în limba germană și a fost adresată filosofului Eric Gutkind. Aceasta conține reflecții asupra lui Dumnezeu, a Bibliei și a iudaismului.

Cuvântul Dumnezeu este pentru mine nimic mai mult decât expresia și produsul slăbiciunilor omenești, Biblia, o colecție de legende onorabile, dar totuși primitive, care sunt destul de copilărești”, scria Einstein în scrisoarea sa.

Teza a fost catalogată drept dovadă că fizicianul, unul dintre cei mai apreciați gânditori ai secolului al XX-lea, a fost ateu, deși Einstein nega uneori acest fapt și spunea că doar a fost etichetat ca fiind unul.

În scrisoarea sa, care a fost scoasă la licitație marți, în New York, Einstein își prezintă, de asemenea, și dezamăgirea asupra iudaismului. ”Pentru mine, religia evreiască, ca toate celelalte, este o încarnare a celor mai copilărești superstiții. Și poporul evreu, căruia îi aparțin cu bucurie și cu a căror mentalitate am o afinitate profundă, nu are o calitată diferită pentru mine ca pentru ceilalți”, a scris Einstein, potrivit The Guardian

Citește și
Scrisoare Albert Einstein
Albert Einstein a prezis viitorul sumbru al evreilor, încă din 1922. Scrisoarea în care își mărturisea temerile

În ceea ce privește experiența mea, nu sunt mai buni decât alte grupuri umane, deși sunt protejați de cele mai grave forme de cancer prin lipsa puterii. Altfel nu văd nimic ”ales” despre ei”, scria fizicianul.

Scrisoarea a fost scrisă ca răspuns la cartea lui Gutkind, numită ”Alege viața: Apelul biblic la revoltă”. Ea a fost ținută printre lucrările lui Gutkin, dar a fost scoasă pentru prima dată la licitație în 2008, când a fost cumpărată cu 170.000 de lire sterline.

Recunoscându-și dezamăgirea că nu a reușit să țină ascuns documentul, Dawkins a spus: ”Această scrisoare era despre ceva foarte important pentru Einstein”.

Potrivit biografiei publicată în 1996: ”Einstein: O viață”, acesta a fost un credincios devotat când era copil. De la vârsta de 13 ani ”și-a abandonat fervoarea religioasă necritică, simțind că a fost înșelat cu minciuni credincioase”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Albert Einstein a prezis viitorul sumbru al evreilor, inca din 1922. Scrisoarea in care isi marturisea temerile
Albert Einstein a prezis viitorul sumbru al evreilor, inca din 1922. Scrisoarea in care isi marturisea temerile

Omul de știință Albert Einstein dezvăluia, într-o scrisoare din 1922, că se teme pentru viitorul Germaniei, iar că evreii „n-au niciun viitor” în această țară.

Albert Einstein a prezis viitorul sumbru al evreilor, încă din 1922. Scrisoarea în care își mărturisea temerile
Albert Einstein a prezis viitorul sumbru al evreilor, încă din 1922. Scrisoarea în care își mărturisea temerile

Omul de știință Albert Einstein dezvăluia, într-o scrisoare din 1922, că se teme pentru viitorul Germaniei, iar că evreii „n-au niciun viitor” în această țară.

Biletul care conține ”teoria fericirii” a lui Einstein, vândut pentru 1.5 milioane de dolari
Biletul care conține ”teoria fericirii” a lui Einstein, vândut pentru 1.5 milioane de dolari

Două bilete pe care Albert Einstein le-a scris pentru un curier, în care explică teoria sa pentru o viaţă fericită, au fost dezvăluite după 95 de ani şi au fost vândute de o casă de licitaţie, potrivit BBC.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.