Secretarul de stat american Antony Blinken, în Europa pentru a susţine Ucraina după alegerea lui Donald Trump

Antony Blinken

Secretarul de stat american Antony Blinken se deplasează la Bruxelles pentru întrevederi de urgenţă cu europenii, în încercarea de a accelera ajutorul pentru Ucraina înainte de preluarea mandatului de preşedinte al SUA de către Donald Trump.

 

Blinken se va întâlni miercuri cu oficialităţi NATO şi ale Uniunii Europene ''pentru a discuta despre sprijinul pentru Ucraina în apărarea acesteia contra agresiunii ruse'', a declarat purtătorul său de cuvânt Matthew Miller, transmite marţi AFP.

Vizita lui Antony Blinken la Bruxelles pare o deplasare de urgenţă, pe fondul temerilor Ucrainei şi ale multor ţări europene în legătură cu sprijinul pentru Kiev după realegerea lui Donald Trump drept preşedinte al SUA, la care se adaugă criza politică din Germania.

Fostul preşedinte al SUA din perioada 2017-2021, care va reveni la Casa Albă în 20 ianuarie, a discutat telefonic deja cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, dar şi cu cel rus Vladimir Putin căruia i-a cerut să nu provoace o escaladare în actualul război, potrivit publicaţiei The Washington Post.

Însă Kremlinul a dezminţit că Trump şi Putin ar fi discutat, Moscova calificând informaţia drept o ''pură invenţie''.

Citește și
militari americani
Coreea de Sud anunţă că nu a discutat cu SUA după ce WSJ a scris că Trump vrea să mute 4.500 de militari americani în Guam

În ceea ce-l priveşte pe actualul preşedinte american Joe Biden, acesta doreşte să accelereze livrarea ajutorului militar pentru Ucraina.

Consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a evocat duminică suma de 6 miliarde de dolari şi a avertizat în legătură cu riscurile unei opriri a sprijinului furnizat Kievului de Statele Unite.

Vizita secretarului de stat american la Bruxelles are loc după un weekend în care atacurile cu drone s-au intensificat în Ucraina şi în regiunea Moscovei şi într-o perioadă când mii de soldaţi nord-coreeni au fost desfăşuraţi în regiunea rusă Kursk, aflată la frontiera cu Ucraina.

Publicaţia americană The New York Times a anunţat că Rusia a desfăşurat 50.000 de soldaţi, inclusiv nord-coreeni, pentru a încerca să alunge trupele ucrainene care controlează de trei luni această parte a regiunii Kursk.

La Bruxelles va veni miercuri şi şeful diplomaţiei ucrainene Andrii Sîbiga, care se va întâlni cu reprezentanţi ai UE şi ai NATO. Discuţiile se vor concentra pe ''consolidarea ajutorului militar pentru Ucraina şi progresele acestei ţări către aderarea sa la UE şi NATO'', potrivit unui comunicat al MAE ucrainean, citat de EFE.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Nicușor Dan e fanul acestui sportiv extraordinar al României
Citește și...
Coreea de Sud anunţă că nu a discutat cu SUA după ce WSJ a scris că Trump vrea să mute 4.500 de militari americani în Guam
Coreea de Sud anunţă că nu a discutat cu SUA după ce WSJ a scris că Trump vrea să mute 4.500 de militari americani în Guam

Ministerul Apărării din Coreea de Sud neagă că ar fi avut discuții cu SUA despre retragerea trupelor americane, după ce WSJ a relatat că Washingtonul ar analiza această posibilitate. Informația a fost dezmințită oficial vineri, transmite AFP.

Avioane de vânătoare poloneze într-o misiune NATO în Marea Baltică au interceptat un bombardier rus
Avioane de vânătoare poloneze într-o misiune NATO în Marea Baltică au interceptat un bombardier rus

Ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a anunţat că, în noaptea de joi spre vineri, două avioane de vânătoare ale forţelor aeriene poloneze au intervenit în faţa unui avion Su-24 rus care "efectua manevre periculoase".

O țară din Europa vrea să crească taxele pentru închirierea locuinţelor pe termen scurt în scop turistic
O țară din Europa vrea să crească taxele pentru închirierea locuinţelor pe termen scurt în scop turistic

Guvernul spaniol vrea să obţină aprobarea Parlamentului pentru o nouă cotă de TVA, de 21%, care să se aplice pentru închirierea locuinţelor pe termen scurt în scop turistic, dublu faţă de TVA plătită pentru camerele de hotel.

Recomandări
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”
Donald Trump vrea să impună taxe vamale de 50% asupra UE, de la 1 iunie: „Discuțiile noastre cu ei nu duc nicăieri”

Președintele american Donald Trump a declarat că intenționează să impună un taxe vamale de 50% asupra importurilor din Uniunea Europeană de la 1 iunie, afirmând că discuțiile cu blocul comunitar "nu duc nicăieri".  

Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”
Franța respinge acuzațiile despre o presupusă ingerinţă în scrutinul prezidenţial din România. „Complet nefondate”

Purtătorul de cuvânt al Ministerului z pentru Europa şi Afaceri externe: transmite, vineri, că acuzaţiile care circulă despre o presupusă ingerinţă a Franţei în scrutinul prezidenţial din România sunt complet nefondate.

Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului
Nicușor Dan și-a anunțat demisia de la Primăria Capitalei. Stelian Bujduveanu este noul edil interimar al Bucureștiului

Nicușor Dan a demisionat de la conducerea Primăriei Capitalei. Viceprimarul Stelian Bujduveanu (PNL) a fost votat în funcția de primar interimar.