Şeful Direcţiei juridice a Parlamentului de la Chişinău a fost reţinut, fiind suspectat de spionaj în folosul Rusiei

spion

Şeful Direcţiei juridice a Parlamentului de la Chişinău, Ion Creangă, a fost reţinut pentru 72 de ore, marţi seară.

Bărbatul a fost suspectat că ar fi transmis informaţii unui angajat al Ambasadei Rusiei la Chişinău, primind bani în schimb, potrivit presei de peste Prut.

După ce a fost reţinut, marţi seara, biroul lui din Parlament a fost sigilat, iar miercuri dimineaţa a fost percheziţionat, au declarat surse citate de NewsMaker.

Aceleaşi surse au declarat că acţiunile au avut loc în cadrul unui dosar deschis pentru trădare de patrie sub formă de spionaj. Ion Creangă este învinuit că s-a întâlnit cu un angajat al Ambasadei Rusiei de la Chişinău şi i-a transmis informaţii în schimbul unei recompense băneşti.

Aceleaşi surse au declarat că a fost reţinut şi un poliţist de frontieră care activa la Aeroportul din Chişinău şi care s-ar fi întâlnit cu acelaşi angajat al Ambasadei Rusiei şi i-ar fi transmis informaţii.

Citește și
Maia Sandu
Maia Sandu acuză Rusia că duce "un război împotriva copiilor" din Ucraina. Lidera de la Chișinău, apel către Occident

Premierul Dorin Recean a spus, într-un interviu pentru NewsMaker, că situaţia este „o reflexie” a faptului Republica Moldova este în prezent „sub atac hibrid” şi a adăugat că Republica Moldova trebuie să se asigure că este protejată de eventuale riscuri ce pot afecta securitatea ţării.

„La acest subiect se vor expune Procuratura şi Serviciul de Informaţii şi Securitate imediat ce vor avea informaţiile corespunzătoare. Este foarte important să comunicăm corect despre aceste subiecte. Observăm o creştere a intensităţii lucrului anume în acest domeniu.

De fapt, este o reflexie a faptului că astăzi suntem sub acest atac hibrid. Trebuie să ne asigurăm că noi ne protejăm de eventualele riscuri care să afecteze securitatea ţării”, a declarat premierul în interviul care va fi publicat la 1 august.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Percheziții în Parlamentul Republicii Moldova într-un caz de „trădare de patrie”. Un înalt oficial ar fi spionat pentru ruși
Percheziții în Parlamentul Republicii Moldova într-un caz de „trădare de patrie”. Un înalt oficial ar fi spionat pentru ruși

Angajații Serviciului de Informații și Securitate au făcut azi percheziții în Parlamentul din Republia Moldova. Iar potrivit presei de la Chișinău, vizat ar fi șeful Direcției juridice a Parlamentului pentru spionaj în favoarea Rusiei.  

Maia Sandu acuză Rusia că duce
Maia Sandu acuză Rusia că duce "un război împotriva copiilor" din Ucraina. Lidera de la Chișinău, apel către Occident

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat, luni, atacul lansat de Rusia asupra unui spital pentru copii din Kiev. Aceasta a acuzat Kremlinul că duce un război împotriva celor mici.

România, în vizorul Moscovei. Rușii și aliații lor de la Chișinău, discuții despre
România, în vizorul Moscovei. Rușii și aliații lor de la Chișinău, discuții despre "anexarea" Moldovei de către țara noastră

Oficialii ruși și oamenii lor de încredere din Republica Moldova și-au dat întâlnire la Moscova, la o conferință organizată de un institut care este bănuit de legături cu FSB.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.