Șeful ONU îndeamnă Rusia și Ucraina să demilitarizeze centrala nucleară de la Zaporojie

Antonio Guterres
Getty

Șeful Organizației Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a îndemnat, marți, Rusia și Ucraina să ajungă la un acord asupra unui perimetru demilitarizat în jurul centralei nucleare Zaporojie din Ucraina, aflată sub control rusesc.

"Ca un prim pas, forțele rusești și ucrainene trebuie să se angajeze să nu se angajeze în nicio activitate militară spre amplasamentul centralei sau dinspre amplasamentul centralei", a declarat Guterres în fața Consiliului de Securitate al ONU, transmite Reuters.

Pagube importante depistate la centrala nucleară Zaporojie

"Ca un al doilea pas, trebuie asigurat un acord privind un perimetru demilitarizat. În mod specific, acest lucru ar include un angajament din partea forțelor rusești de a retrage tot personalul și echipamentul militar din acel perimetru și un angajament din partea forțelor ucrainene de a nu se deplasa în el", a declarat el în fața organismului format din 15 membri.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a cerut mai devreme, marți, o zonă de securitate în jurul celei mai mari centrale nucleare din Europa, afirmând că experții săi au constatat pagube importante la centrala de pe frontul din timpul războiului.

Articol recomandat de sport.ro
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Kovacs și Dembele, față în față, în finala UCL! zul, întrebat despre eliminarea controversată: ”A fost dificil!”
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 195. AIEA va face publice constatările după misiunea la centrala nucleară Zaporojie

zaporojie
AIEA va prezenta marţi un raport cu privire la centrala Zaporojie

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va prezenta, marţi, un raport cu privire la situaţia de la centrala nucleară ucraineană Zaporojie, ocupată de forţele ruse.

nord stream 1
Când va livra Rusia din nou gaz prin conducta Nord Stream 1. Anunțul făcut de Dmitri Peskov

Rusia va livra din nou gaz prin conducta Nord Stream 1 după ce Occidentul va ridica sancțiunile impuse după invadarea Ucrainei.

centrala nucleara Zaporojie
Explozie puternică la Energodar, oraşul unde se află centrala nucleară Zaporojie

O explozie puternică a zguduit marţi oraşul Energodar, unde se află centrala nucleară de la Zaporojie, în prezent oraşul fiind privat de electricitate şi apă curentă, a scris pe Telegram a primarului ucrainean al oraşului, Dmitri Orlov.

Maria Zaharova
Rusia acuză SUA că au provocat criza aprovizionării cu gaze a Europei: Este o sinucidere absolută

Ministerul de Externe al Rusiei a acuzat, marţi, că Statele Unite au provocat criza aprovizionării cu gaze a Europei, împingând liderii europeni spre pasul ”sinucigaş” de a reduce cooperarea economică şi energetică cu Moscova.

unitati militare armata Rusia
Kievul susține că armata lui Vladimir Putin a pierdut peste 50.000 de militari în războiul din Ucraina

război în Ucraina, potrivit cifrelor publicate, marţi, pe Facebook, de Statul Major ucrainean.

Valeri Gerasimov, vladimir putin
Putin, întâlnire tensionată cu șeful Statului Major al armatei ruse în timpul exercițiilor militare Vostok 2022 | VIDEO

în timp ce participa la exercițiile militare – Vostok 2022 -, din Orientul Îndepărtat al Rusiei.

vladimir putin
Vladimir Putin, comparat de ministrul britanic al Apărării cu un traficant de droguri: "Se va întoarce pentru mai mult"

Vladimir Puțin a aprobat noua doctrină de politică externă a Moscovei, un document care afirmă că Rusia ar trebui "să protejeze, să salveze și să promoveze tradițiile și idealurile Lumii Ruse".

centrala Zaporojie
Bombardament asupra oraşului Energodar, unde se află centrala nucleară Zaporojie

Oraşul ucrainean Energodar, unde se află centrala nucleară Zaporojie, a fost bombardat marţi seară, conform unor anunţuri venite atât dinspre partea ucraineană cât şi dinspre cea rusă, care s-au acuzat din nou reciproc pentru aceste atacuri.

Recep Erdogan
Erdogan susține poziția Rusiei în criza energetică: Europa culege ceea ce a semănat. Va avea probleme serioase la iarnă

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a pus, marţi, criza energetică în Europa pe seama sancţiunilor occidentale împotriva Rusiei, reluând practic argumentele Kremlinului.

Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski a sunat clopotul la bursa de la New York

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a sunat marţi, de la distanţă, clopotul de deschidere a Bursei de valori de la New York.

 

Citește și...
Bombardament asupra oraşului Energodar, unde se află centrala nucleară Zaporojie
Bombardament asupra oraşului Energodar, unde se află centrala nucleară Zaporojie

Oraşul ucrainean Energodar, unde se află centrala nucleară Zaporojie, a fost bombardat marţi seară, conform unor anunţuri venite atât dinspre partea ucraineană cât şi dinspre cea rusă, care s-au acuzat din nou reciproc pentru aceste atacuri.

Comisia pentru Controlul Activităților Nucleare: Reactoarele de la Zaporojie ”sunt în stare sigură”
Comisia pentru Controlul Activităților Nucleare: Reactoarele de la Zaporojie ”sunt în stare sigură”

Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) a transmis marți că toate reactoarele nucleare de la centrala nuclearoelectrică Zaporojie ”sunt în stare sigură”.    

Război în Ucraina, ziua 195. AIEA va face publice constatările după misiunea la centrala nucleară Zaporojie
Război în Ucraina, ziua 195. AIEA va face publice constatările după misiunea la centrala nucleară Zaporojie

Știrile PRO TV.ro v-au prezentat, marți, cele mai noi informații despre războiul din Ucraina.

Recomandări
Nicușor Dan a ajuns la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Primele declarații făcute de președinte la fața locului
Nicușor Dan a ajuns la Salina Praid, după inundațiile devastatoare. Primele declarații făcute de președinte la fața locului

Nicuşor Dan a ajuns sâmbătă la Salina Praid. Președintele a anunțat că vor urma măsuri pentru sprijinirea minerilor și a firmelor afectate de inundația care amenință salina. El consideră că situația putea fi prevenită.

Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită
Salina Praid, un dezastru anunțat încă din 2016. Semnalele care au fost fost ignorate de autorități și scuza găsită

Problemele nu se opresc nici în Praid, unde salina este inundată. Localnicii, care își pierd sursele de venit din turism, cer explicații pentru ce s-a întâmplat.

Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire
Neclarităţi şi îndoieli din partea aliaților SUA în aşteptarea summitului NATO. Cum vor să profite americanii de întâlnire

Ministrul eston al Apărării a declarat, la deschiderea unei conferinţe pe teme militare, că strategia țării față de presiunea Rusiei este să devină „o muscă ce poate paraliza un elefant”.