Şeful Pentagonului îşi cere scuze pentru atacul cu dronă de la Kabul, în care au murit 10 civili, printre care 7 copii

Lloyd Austin
Getty

Armata americană a recunoscut că a ucis 10 civili nevinovaţi în timpul unui atac cu dronă în Kabul.

A fost o „greşeală tragică” a spus şeful Pentagonului. Atacul a avut loc cu două zile înaintea încheierii retragerii trupelor occidentale din Afganistan.

Printre victime se află şapte copii. Forţele armate americane au spus că ţinta iniţială a atacului cu dronă a fost un vehicul despre care credeau că aparţine grupării teroriste ISIS-K şi reprezenta o amenințare iminentă pentru aeroportul din Kabul.

Dar, acum americanii au is faptul că familia ucisă nu avea nicio legătură cu jihadiştii. Secretarul american al Apărării și-a cerut, de asemenea, scuze pentru cele întâmplate şi a promis că Statele Unite vor învăţa din această greşeală îngrozitoare.

"Ofer cele mai profunde condoleanţe rudelor supravieţuitoare ale celor care au fost ucişi", a declarat, într-un comunicat, şeful Pentagonului, care a recunoscut că bărbatul vizat era "doar o victimă nevinovată, la fel ca celelalte persoane ucise în mod tragic".

Citește și
Talibanii sunt acuzați că au ucis o polițistă însărcinată în opt luni
VIDEO. Doi jurnalişti afgani, bătuţi cu bestialitate de talibani timp de patru ore. "Eşti norocos că nu te-am decapitat"

"Ne cerem scuze şi vom face tot posibilul să învăţăm din această greşeală oribilă", a adăugat el.

Tot vineri, un general american a recunoscut că atacul cu dronă din 29 august de la Kabul, care a ucis zece civili, printre care până la şapte copii, a fost "o greşeală tragică".

"Nicio armată nu lucrează la fel de mult ca a noastră pentru a evita victimele civile. Când avem motive să credem că am luat vieţi nevinovate investigăm şi, dacă acest lucru este adevărat, îl recunoaştem", a declarat generalul Kenneth McKenzie, şeful forţelor americane în Afganistan, potrivit Agerpres.

"Este puţin probabil ca vehiculul şi cei care au murit să fi avut legături cu gruparea jihadistă Stat Islamic-Khorasan (ISIS-K) sau să reprezinte "o ameninţare directă pentru forţele SUA", a declarat presei generalul Kenneth McKenzie.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
O lună de la cucerirea Kabulului. Afganistanul se confruntă cu o criză umanitară şi cu incertitudini privind noul guvern
O lună de la cucerirea Kabulului. Afganistanul se confruntă cu o criză umanitară şi cu incertitudini privind noul guvern

La o lună de la cucerirea capitalei Kabul de către talibani, Afganistanul se confruntă în prezent cu o criză umanitară şi cu incertitudine cu privire la direcţia pe care o va adopta în cele din urmă noul guvern, relatează EFE, citată de Agerpres.

VIDEO. Doi jurnalişti afgani, bătuţi cu bestialitate de talibani timp de patru ore.
VIDEO. Doi jurnalişti afgani, bătuţi cu bestialitate de talibani timp de patru ore. "Eşti norocos că nu te-am decapitat"

Doi jurnalişti afgani, Taqi şi Nematullah, care au asistat la o manifestaţie organizată în Kabul, au fost bătuţi cu bestialitate de talibani, până când nu au mai putut să se ridice în picioare, informează AFP, citată de News.ro.

Recomandări
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”
DW: Ungurii și moldovenii au salvat democrația din România. ”Nu au înghițit prostiile politice”

Fără voturile etnicilor maghiari din Transilvania și ale moldovenilor cu dublă cetățenie moldo-română de peste Prut, Nicușor Dan s-ar putea să nu fi fost ales președinte al României – un rezultat important atât pentru România, cât și pentru Europa.

Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale
Preşedintele ales merge în Polonia. Va participa la o manifestație alături de candidatul proeuropean la prezidenţiale

Preşedintele ales Nicuşor Dan merge, duminică, în Polonia, unde va participa la marşul “Milionului de Inimi” alături de Rafał Trzaskowski, primarul Varşoviei, candidat pro european la alegerile prezidenţiale din Polonia şi unde va ţine şi un discurs.

”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”
”Minunea” de la Rădăuți. Așezământul care a salvat sute de copii abandonați: ”Dintotdeauna le-am cerut să stea cu capul sus”

Într-o Românie care își tot caută direcția, primim și o lecție care ne dă speranță. La „România, te iubesc!”, mergem în Așezământul pentru Copii „Sfântul Leontie”, din Rădăuți.