Servitorii, mai căutaţi decât IT-iştii în SUA. Sunt peste 3 milioane de joburi

×
Codul embed a fost copiat

Poate că pare greu de crezut, dar, peste Ocean, cele mai în vogă domenii profesionale nu sunt informatică, robotica sau inteligenţa artificială. La mare căutare sunt angajaţi care să le satisfacă nevoile celor bogaţi, precum bucătari sau antrenori persona

Inegalitatea economică dintre bogaţi şi săraci, tot mai pronunţată după recesiunea brutală din 2008, a remodelat piaţa muncii. Cei mai înstăriţi americani câştiga chiar mai bine decât înainte de criză, aşa că îşi permit să scoată bani din buzunar pentru servicii personalizate. Lucru care a dus la creşterea explozivă a numărului de slujbe precum cea pe care o are acest bărbat. El este antrenor personal de sport.

Pe măsură ce, în marile oraşe, se înmulţesc persoanele supracalificate şi bine plătite, acestea au nevoie de oameni care pot găti şi pot face cumpărături pentru ele.

Mark Muro, expert Institutul Economic Brookings: "Există doar una sau două categorii de joburi care pur și simplu au explodat, cresc foarte rapid. E vorba de oameni care lucrează pentru bogătași, le-am putea spune chiar "servitori". Dar aceştia sunt oamenii de care depind sau au nevoie pentru diverse activităţi sociale sau fizice în casă cei înstăriți."

Cei care ocupa astfel de posturi sunt conştienţi de riscuri. Deşi aceste slujbe nu se bucura de siguranţă şi beneficiile posturilor tradiţionale, au, în schimb, avantajul că nu pot fi externalizate peste mări şi ţări. Şi oamenii care ocupa astfel de funcţii nu vor fi prea curând înlocuiţi de roboţi.

Citește și
Robot de livrări, făcut de Ford
Roboții vor lăsa 20 de milioane de oameni fără joburi, până în 2030

Melissa Furano Winstead, bucătar: “Uneori mi-aș dori să mă mut undeva unde viața e mai ieftină, dar știu că acolo n-aș câştiga aceiași bani, pentru că acolo pur și simplu n-ar exista jobul meu."

Potrivit Institutului Economic Brookings, în urmă cu doi ani, în Statale Unite, trei milioane de oameni ocupau asemenea posturi.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Peste 600.000 de locuri de munca vor disparea din Romania. Domeniile cele mai afectate
Peste 600.000 de locuri de munca vor disparea din Romania. Domeniile cele mai afectate

Peste 600.000 de locuri de muncă din România vor fi afectate de automatizare şi de noile tehnologii, în următorii 10 ani. Asta arată un raport lansat recent.

Roboții vor lăsa 20 de milioane de oameni fără joburi, până în 2030
Roboții vor lăsa 20 de milioane de oameni fără joburi, până în 2030

Roboții vor lăsa fără locuri de muncă circa 20 de milioane de oameni la nivel mondial, până în 2030, arată un raport publicat, miercuri, de Oxford Economics.

Bursele care le-au adus tinerilor români joburi, dar şi familii. Câţi au emigrat apoi
Bursele care le-au adus tinerilor români joburi, dar şi familii. Câţi au emigrat apoi

O bursă de studii în străinătate se poate transforma ușor într-o ușă deschisă spre un loc de muncă bun, în afară.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.