Sisteme de rachete ofensive instalate de Iran pe trei insule aflate în dispută. Mesaj clar către președintele Trump

Sisteme de rachete ofensive au fost desfășurate pe trei insule strategice din Golful Persic, anunță puterea instaurată în Iran. Este un răspuns solicitării președintelui Trump pentru negocieri asupra programului nuclear.
Gardienii Revoluţiei, trupe paramilitare de elită ale Iranului, au dezvăluit noi sisteme de rachete desfăşurate pe trei insule strategice din Golf, capabile, după cum au afirmat, să lovească "baze militare, nave şi echipamente inamice" din apropiere, a informat sâmbătă presa locală, notează AFP, preluat de Agerpres.
Sistemele au fost instalate pe insulele Greater Tunb, Lesser Tunb şi Abu Musa, situate în apropierea strâmtorii Ormuz, un pasaj maritim crucial prin care trece o cincime din producţia mondială de petrol.
Alegeri 2025
12:38
Cât a costat campania pentru al doilea tur al prezidențialelor. Cheltuielile făcute de Nicușor Dan și de George Simion
11:08
Oficialii trimiși de Trump, impresionați de alegerile din România: „Un model de transparență, securitate și dedicare civică”
07:05
Oficial: CCR a respins cererea lui George Simion, privind anularea alegerilor prezidențiale. Liderul AUR: ”Lovitură de stat”
13:13
Reacția STS la acuzațiile de fraudă la Alegerile Prezidențiale. Mecanismul de procesare al votului, explicat punct cu punct
Ocupate de Iran, aceste insule fac obiectul unei dispute cu Emiratele Arabe Unite, care le revendică.
Anunţul de sâmbătă vine în timp ce autorităţile de la Teheran se pregătesc să răspundă unei scrisori a preşedintelui american Donald Trump în care le îndeamnă să demareze negocieri privind programul nuclear şi le avertizează asupra unei posibile acţiuni militare dacă Iranul refuză.
„Tactica noastră este să înarmăm" aceste insule şi să „le facem operaţionale", a declarat Alireza Tangsiri, comandantul Marinei Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Iranului.
Rază de 600 de kilometri
„Suntem capabili să atacăm baze militare, nave şi echipamente inamice din regiune", a precizat el la televiziunea de stat, adăugând că noile sisteme sunt capabile „să distrugă total orice ţintă pe o rază de 600 de kilometri".
Vineri, ghidul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat că ameninţările Statelor Unite împotriva Iranului „nu vor duce nicăieri" şi a avertizat cu măsuri reciproce: „Ei şi alţii trebuie să ştie că vor primi o palmă usturătoare dacă vor aduce atingere naţiunii iraniene".
În septembrie, comandantul Tangsiri a afirmat că Iranul îşi „extinde" capacităţile de apărare pe cele trei insule, pe care Teheranul le controlează din 1971.