Situație critică în Croația. Zeci de avioane au rămas blocate pe cel mai important aeroport din țară. Cum s-a ajuns aici

aeroport split
Profimedia

Un atac informatic a blocat, luni seara, zeci de avioane pe aeroportul din Split, cel mai frecventat din Croaţia pe timp de vară, au declarat marţi presei mai mulţi oficiali de la Zagreb, printre care ministrul transporturilor.

Sistemul informatic al aeroportului s-a confruntat cu primele dificultăţi către ora locală 19.30 (17.30 GMT). Până la remedierea problemei au fost anulate sau întârziate zeci de zboruri, iar mii de pasageri au rămas pe loc.

"A fost vorba de un atac informatic", a declarat ministrul de resort, Oleg Butkovic, care a precizat că istemul nu era complet restabilit nici marţi, însă situaţia era pe cale să revină la normal.

Echipele tehnice au reuşit să descifreze mesaje ale unor hackeri care cereau să "negocieze", ceea ce potrivit lui Butkovic este "exclus".

Mai mulţi specialişti lucrau asiduu pentru limitarea consecinţelor atacului, a spus Pero Bilas, unul din directorii aeroporturilor. "Suntem în cu toate companiile aeriene şi căutăm împreună soluţii", a arătat oficialul.

Citește și
croatia
Un individ a deschis focul într-un cămin de bătrâni din Croația şi a ucis cinci persoane. Agresorul a încercat să fugă

Marţi, de la Split erau programate 80 de decolări pentru circa 25.000 de pasageri. În cursul după-amiezii nu se observa nicio întârziere semnificativă.

Anul trecut, prin aeroportul din Split au trecut 3,5 milioane de călători; sute de mii dintre aceştia erau în vacanţă, urmând să ajungă pe coasta şi insulele Mării Adriatice.

Atacul de luni a avut loc la numai câteva zile de la defectarea unor sisteme informatice Windows, provocată de actualizarea necorespunzătoare a unui instrument informatic produs de compania CrowdStrike.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Masacrul de la azilul de bătrâni. Motivul incredibil al bărbatului care a deschis focul ucigând 6 persoane în Croația
Masacrul de la azilul de bătrâni. Motivul incredibil al bărbatului care a deschis focul ucigând 6 persoane în Croația

Este zi de doliu într-un oraș din Croația, după ce un bărbat a deschis focul într-un azil de bătrâni.

Un individ a deschis focul într-un cămin de bătrâni din Croația şi a ucis cinci persoane. Agresorul a încercat să fugă
Un individ a deschis focul într-un cămin de bătrâni din Croația şi a ucis cinci persoane. Agresorul a încercat să fugă

Cinci persoane au fost ucise luni într-un cămin de bătrâni la Daruvar, în estul Croaţiei, la circa 130 km de Zagreb, transmit HINA şi AFP, citând media locale.

Caniculă în Europa. Bulgaria și Croația se confruntă cu temperaturi extreme
Caniculă în Europa. Bulgaria și Croația se confruntă cu temperaturi extreme

Vecinii bulgari pătimesc din cauza valului de caniculă care a încins România. În sudul Bulgariei, pompierii se luptă cu incendii de vegetație, iar în nord-vest sunt prognozate temperaturi de 43 de grade Celsius.  

Un bărbat dat în urmărire internațională de Croația a fost prins în Horezu. De ce era căutat
Un bărbat dat în urmărire internațională de Croația a fost prins în Horezu. De ce era căutat

Un tânăr de 26 de ani, căutat de autorităţile din Croaţia pentru trafic de migranţi, a fost prins de poliţiştii vâlceni pe o stradă din Horezu, au informat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Presă: România și Croația, singurele țări din UE care sancționează prostituatele. Avocatul Poporului cere legalizarea
Presă: România și Croația, singurele țări din UE care sancționează prostituatele. Avocatul Poporului cere legalizarea

România și Croația sunt singurele stare din UE care pedepsesc prostituatele, scrie presa croată, potrivit căreia Avocatul Poporului și opoziția politică din această țară susțin legalizarea prostituției ca orice altă muncă.

 

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.