Soluția găsită de un italian pentru a oferi medicilor mâncare caldă și gratuită

Soluția găsită de un italian pentru a oferi medicilor mâncare caldă și gratuită

Sistemul medical italian este foarte greu încercat de epidemia provocată de noul coronavirus, iar cadrele medicale sunt prima şi ultima linie de apărare a bolnavilor.

Mai toţi îşi petrec aproape tot timpul printre bolnavi şi abia au timp să mănânce. La un spital din Milano, un localnic a găsit soluţia pentru a le oferi totuşi cadrelor medicale... mâncare caldă şi gratuită, atunci când sunt la muncă.

Aceasta este camera de gardă a spitalului San Carlo din Milano. Medicii şi asistentele lucrează aici aproape non-stop: pacienţii infectaţi cu noul coronavirus vin în număr tot mai mare, iar cadrele medicale abia au timp să respire. Ca să-i ajute, un localnic a pus la punct un sistem prin care le aduce salvatorilor mâncare caldă: paste, pizza şi burgeri.

Andrea Smidili, CEO și fondator al Postcardcult: „Turele se schimbă continuu. Dacă vreun cadru medical se îmbolnăveşte, trebuie să intre în izolare, aşa că cei care ar fi trebuit să se odihnească trebuie să revină la lucru pe nepusă masă. Să-şi pregătească cina e aproape imposibil şi aici intervenim noi, cu ceva gata preparat”.

Tânărul deţine o platformă online prin care coordonează comenzile şi traseul alimentelor, de la restaurantele din zonă până la intrarea în camera de urgenţe. Mai multe localuri s-au înscris, iar ofera este una variată.

Citește și
Povestea „pacientului 1” din Italia, vindecat de coronavirus. Tatăl lui a murit
Tragedia „pacientului 1” din Italia. S-a vindecat, dar tatăl lui murit iar soţia gravidă s-a infectat şi ea

Andrea Smidili, CEO și fondator al Postcardcult: „Ei trimit curieri care aduc mâncarea fără să intre în , lasă mâncarea aici, în afara secţiei de urgenţe, de unde o iau cadrele medicale. În felul acesta, niciun şofer nu riscă”.

Pentru medici şi asistente, faptul că au acces la hrană caldă este un ajutor nepreţuit. În funcţie de tura în care e fiecare, pot opta pentru prânz sau cină, iar micul dejun soseşte pentru toată lumea.

Lina Conte, asistentă medicală la urgențe, Spitalul San Carlo: „Putem să ne luăm pauze de câteva minute pentru a savura mâncarea în grupuri mici şi facem totul mai plăcut, mai paşnic în aceste zile care sunt foarte grele, nebuneşti şi foarte, foarte lungi”.

Pachetele cu mâncare caldă sunt doar un alt mod prin care societatea încearcă să le mulţumească medicilor şi asistentelor pentru eforturile depuse.

Lina Conte, asistentă medicală la urgențe, Spitalul San Carlo: „Toţi colegii mei sunt fericiţi, unora nu le vine să creadă, nu înţeleg de unde vin aceste servicii şi sunt chiar foarte fericiţi. Pare ceva banal, dar i-am văzut zâmbind. Mai ales dimineaţa, când ajung sucurile acelea, e ceva de-a dreptul minunat”.

Andrea Smidili, CEO și fondator al Postcardcult: „Aveam serviciul gata funcţional, din motive profesionale, şi îl pot folosi acum pentru că afacerea mea s-a oprit. Pentru a susţine cadrele medicale, cei care salvează vieţi şi ar putea să mă salveze şi pe mine dacă mă îmbolnăvesc. Mă face să mă simt util şi recunoscător pentru că le ofer ceva acelora care-şi riscă vieţile pentru noi”.

Pentru medici, hrana e gratuită, însă restaurantele sunt plătite pentru fiecare porţie în parte şi, în acest mod, îşi pot plăti la rândul lor angajaţii. Banii necesari sunt adunaţi din donaţii - în zece zile s-au strâns aproape 10.000 de euro - hrana pentru o zi costă aproximativ 800 de euro. Platforma de ajutorare a avut un succes neaşteptat: şi alte spitale din Lombardia au anunţat că vor să se înscrie în program.

Articol recomandat de sport.ro
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Imaginile zilei la Roland Garros! Ion Țiriac, ”curier” pentru Zverev: ce i-a cerut germanul miliardarului în timpul meciului cu Djokovic
Citește și...
Peste 100 de români au fost repatriați din Italia. Alți 1.500 urmează să fie aduși în țară
Peste 100 de români au fost repatriați din Italia. Alți 1.500 urmează să fie aduși în țară

Misiunea de repatriere a cetățenilor români din Italia continuă. În noaptea de luni spre marți a aterizat pe aeroportul Mihail Kogălniceanu din Constanța al treilea avion care a făcut o cursă specială de la Veneția, cu 109 români.

Tragedia „pacientului 1” din Italia. S-a vindecat, dar tatăl lui murit iar soţia gravidă s-a infectat şi ea
Tragedia „pacientului 1” din Italia. S-a vindecat, dar tatăl lui murit iar soţia gravidă s-a infectat şi ea

Bărbatul în vârstă de 38 de ani identificat numai cu prenumele Mattia, cunoscut ca "pacientul 1" în epidemia provocată de coronavirus în Italia, a fost externat dintr-un spital din Pavia, fiind considerat vindecat, transmite luni dpa.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.