Spania şi Liban cer împreună încetarea focului şi condamnă atacurile Israelului asupra ONU

Liban, Beirut
Agerpres

Guvernele Spaniei şi Libanului au îndemnat luni la o încetare a focului permanentă şi imediată, care să restabilească suveranitatea Libanului asupra teritoriului său. 

Guvernele au condamnat atacurile împotriva trupelor ONU din Liban (UNIFIL) şi a forţelor armate ale acestei ţări, transmite EFE.

Într-o declaraţie comună, cele două ţări au cerut ca rezoluţia 1701 a Consiliului de Securitate al ONU, care a pus capăt războiului dintre Hezbollah şi Israel în 2006, să fie pe deplin implementată şi să fie garantată întoarcerea persoanelor strămutate la locuinţele lor de ambele părţi ale Liniei Albastre ce separă Libanul şi Israel şi unde sunt staţionate "căşti albastre" pentru a monitoriza fâşia de graniţă.

Guvernele celor două ţări au condamnat, de asemenea, atacurile asupra personalului medical, a unităţilor sanitare, a jurnaliştilor şi a civililor şi au cerut respectarea deplină a dreptului internaţional umanitar şi a Convenţiilor de la Geneva.

În declaraţie, Spania şi Liban se angajează să colaboreze pentru a stabiliza situaţia din sudul ţării şi pentru a construi o pace durabilă în regiune.

Citește și
rachete Hezbollah
Israelul a detectat lansarea a 80 de proiectile dinspre Liban. Hezbollah afirmă că a tras rachete în cinci zone rezidențiale

Guvernul Spaniei şi-a reiterat disponibilitatea de a contribui în continuare la atenuarea crizei umanitare grave din Liban şi de a consolida sprijinul prin Cooperacion Espanola (umbrela instituţională care reuneşte, în Spania, actorii din domeniul cooperării internaţionale n.r.), inclusiv pentru a sprijini faza de stabilizare.

Până în prezent, în 2024, Spania a oferit ajutor umanitar în valoare de aproximativ 5,5 milioane de euro, precum şi aproximativ 12 tone de medicamente şi pături pentru populaţia vulnerabilă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Ministrul israelian al apărării declară că Hamas și Hezbollah nu mai sunt forțe eficiente pentru Iran. ”I-am decimat”
Ministrul israelian al apărării declară că Hamas și Hezbollah nu mai sunt forțe eficiente pentru Iran. ”I-am decimat”

Ministrul israelian al apărării, Yoav Gallant, a declarat că Hamas din Gaza și Hezbollah din Liban nu mai sunt forțe proxy efective pe care Iranul le poate folosi împotriva Israelului.

Israelul a detectat lansarea a 80 de proiectile dinspre Liban. Hezbollah afirmă că a tras rachete în cinci zone rezidențiale
Israelul a detectat lansarea a 80 de proiectile dinspre Liban. Hezbollah afirmă că a tras rachete în cinci zone rezidențiale

Armata israeliană a anunţat sâmbătă că a detectat lansarea a aproximativ 80 de proiectile din Liban, inclusiv a cel puţin patru drone, care au fost interceptate sau au căzut în zone deschise, fără a provoca victime, transmit EFE şi AFP.

Irakul se declară îngrijorat de o posibilă extindere a conflictului din Liban pe teritoriul său
Irakul se declară îngrijorat de o posibilă extindere a conflictului din Liban pe teritoriul său

Irakul este îngrijorat în legătură cu o posibilă extindere pe teritoriul său a conflictului din Liban dintre Israel şi gruparea Hezbollah pro-iraniană. 

Recomandări
Coiful din tezaurul dacic ar putea fi pierdut pentru totdeauna. Țările de Jos sunt pregătite să ne despăgubească
Coiful din tezaurul dacic ar putea fi pierdut pentru totdeauna. Țările de Jos sunt pregătite să ne despăgubească

Guvernul din Țările de Jos presupune că va trebui să ramburseze costurile pentru coiful dacic și cele trei brățări de aur furate de la Muzeul Drents. Ministerul Educației, Culturii și Științei scrie că „cel mai probabil” va trebui să plătească daunele.

Statistică oficială: În fiecare zi bugetarii primesc bonusuri, prime și premii de peste 7,5 mil. de euro din bugetul național
Statistică oficială: În fiecare zi bugetarii primesc bonusuri, prime și premii de peste 7,5 mil. de euro din bugetul național

În timp ce bugetarii sunt răsplătiți zilnic cu peste 7,5 milioane de euro din fonduri publice, ministrul Marcel Boloș cere amânarea Legii salarizării unitare, invocând presiunea deficitului bugetar.

România riscă să piardă 11,9 miliarde de euro din fondurile PNRR. „Scuzele și explicațiile” prezentate de Boloș
România riscă să piardă 11,9 miliarde de euro din fondurile PNRR. „Scuzele și explicațiile” prezentate de Boloș

România se confruntă cu riscul de a pierde aproape 12 miliarde de euro din fondurile europene alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) din cauza întârzierilor în implementarea proiectelor.