Spania: Timp de 15 ani, doi români au trimis la cerșit tineri cu handicap. Averea uriașă pe care au strâns-o

Spania: Timp de 15 ani, doi români au trimis la cerșit tineri cu handicap. Averea uriașă pe care au strâns-o
Getty

O orădeancă și fostul ei iubit au trăit, între 2003 și 2018, pe spinarea a două persoane cu dizabilităţi, pe care le-au dus la cerşit în staţiuni din Spania, informează PressHUB.

Susana Angela Budai și Ioan Varga le-au promis oamenilor că banii obținuți din cerșit vor fi trimiși în România, acolo unde îi va aştepta propria locuință.

Cele două persoane cu handicap - un tânăr de 23 de ani și o fată în vârstă de 18 ani - au suferit de foame, au fost bătute și înjurate. Mai mult, ele au fost lăsate fără acte de către presupușii lor binefăcători și scoase la cerşit în fiecare zi, de dimineaţa până noaptea târziu, fiind supravegheate, cu rândul, de Budai și de Varga.

„Pe mine, Varga Ioan mă lovea cu o centură peste spate, cu palmele peste faţă, cu pumnii la ficat”, a povestit tânărul.

„Spuneau că ascundem din banii câştigaţi, dar nu era adevărat. Ne reproșau că ei au cheltuieli cu noi, iar noi nu facem bani. Îmi spuneau că sunt proastă şi handicapată. Râdeau de noi”, a mărturisit fata.

Citește și
Familia copilului
Copil de 11 ani prins la cerșit în parcarea unui supermarket, în timp ce familia îl supraveghea dintr-un bolid de lux

Tinerii au îndurat toate acestea cu speranța că vor avea propria casă în România. Budai şi Varga le-au arătat fotografii cu un teren despre care spuneau că l-au cumpărat pentru ei în comuna Oşorhei, apoi şi cu o casă în construcţie.

De pe urma celor doi tineri, orădeanca și fostul ei iubit au băgat în buzunare peste un milion de euro. Cu banii respectivi, Budai şi Varga au huzurit în Valencia, pe Coasta de Azur şi în Tenerife. Cei doi au trimis în țară peste 100.000 euro. Banii au fost investiţi în imobiliare, așa încât femeia are acum două vile într-una din cele mai „scumpe” comune din Bihor, Sântandrei.

Cum au scăpat de coșmar

În cele din urmă, victimele au fost salvate de unul dintre fraţii tânărului. Acesta ţinea legătura cu cei doi tineri, însă doar pe telefonul lui Varga, şi strict în prezenţa acestuia.

„Prin 2017, nu ştiu data, l-am sunat pe Varga, i-am reproşat că a minţit, că nu există nimic, s-a enervat, a zis că voi sfârşi într-un portbagaj şi mi-a închis”, a afirmat fratele tânărului.

În primăvara anului 2018, bărbatul a plecat personal în Spania, a mers la Ambasada României din Madrid, iar apoi la Parchetul Provincial Santa Cruz din Tenerife.

Cei doi tineri cu dizabilităţi au fost găsiţi, audiaţi, apoi au primit acte noi de călătorie, ca să se poată întoarce în România.

Cei doi tineri cer daune morale

Ancheta pornită în Spania, în mai 2018, a fost preluată, apoi, de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, sub coordonarea unui procuror al Serviciului Teritorial Oradea al DIICOT.

Ioan Varga nu a mai putut fi cercetat, căci a murit în vara lui 2018, dar Susana Budai a fost inculpată şi trimisă în judecată, pe 2 iunie anul trecut, pentru trafic de persoane şi exploatarea cerşetoriei.

Procesul Susanei Angela Budai se judecă, încă, la Tribunalul Bihor. Cei doi tineri s-au constituit părţi civile şi solicită daune morale de câte 50.000 euro.

Susana Angela Budai nu pare deloc îngrijorată. Femeia se află în Tenerife și postează pe reţelele de socializare filmuleţe şi fotografii de acolo.

Articol recomandat de sport.ro
FRF i-a găsit înlocuitor lui Lucescu! El este omul care îi va lua locul la națională
FRF i-a găsit înlocuitor lui Lucescu! El este omul care îi va lua locul la națională
Citește și...
Oameni săraci, terorizați de cămătari. Își trimiteau copiii la cerșit ca să facă rost de bani
Oameni săraci, terorizați de cămătari. Își trimiteau copiii la cerșit ca să facă rost de bani

Procurorii DIICOT au reţinut trei persoane din oraşul Ungheni, judeţul Mureş, respectiv doi bărbaţi, de 25 şi 37 de ani, şi o femeie, de 34 de ani, acuzaţi de cămătărie şi şantaj.

Copil de 11 ani prins la cerșit în parcarea unui supermarket, în timp ce familia îl supraveghea dintr-un bolid de lux
Copil de 11 ani prins la cerșit în parcarea unui supermarket, în timp ce familia îl supraveghea dintr-un bolid de lux

Copil de 11 ani prins la cerșit în parcarea unui supermarket, în timp ce familia îl supraveghea dintr-un bolid de lux

Copil de 11 ani prins la cerșit în parcare în timp ce familia îl urmărea dintr-un bolid de lux
Copil de 11 ani prins la cerșit în parcare în timp ce familia îl urmărea dintr-un bolid de lux

Un copil de 11 ani a fost pus de părinți să cerșească în pacarea unui supermarket din Râmnicu Vâlcea, în timp ce familia îl urmărea din mașină.

Recomandări
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă
Sorina Pintea a fost condamnată la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia este definitivă

Sorina Pintea, fost ministru al Sănătății, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Decizia Curţii de Apel Cluj este definitivă.

Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român
Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu Inter Milano. Ce salariu va avea antrenorul român

Antrenorul român Cristian Chivu a semnat un contract pe doi ani cu echipa de fotbal Inter Milano, vicecampioana Italiei şi a Europei, informează vineri site-ul TuttoMercatoWeb, potrivit căruia lipseşte doar anunţul oficial.