Stare de dezastru în Australia din cauza Covid-19. Oamenii nu mai au voie să iasă pe stradă noaptea

politisti australia
Getty

Statul australian Victoria a declarat stare de dezastru şi a impus o interdicţie de circulaţie pe timp de noapte în Melbourne, în cadrul celor mai stricte restricţii adoptate până în prezent pentru a ţine sub control răspândirea Covid-19.

Melbourne, al doilea cel mai mare oraş din Australia, aflat deja sub un ordin ca oamenii să stea acasă, nu reuşeşte să ţină boala sub control, iar numărul cazurilor de infecţii cu noul coronavirus a atins un nivel record săptămâna trecută.

Duminică, statul Victoria a raportat 671 de cazuri de infecţii, unul dintre cele ridicate niveluri, şi şapte decese. Numărul mare de cazuri de transmitere comunitară şi cu origine necunoscută au obligat autorităţile să ia noi măsuri, care vor fi valabile 6 săptămâni, potrivit News.ro.

”Actualele reguli au evitat alte mii şi mii de cazuri zilnice, mii de oameni spitalizaţi şi mai multe tragedii decât am văzut. Dar acestea nu au funcţionat suficient de rapid”, a declarat vicepremierul statului Victoria, Daniel Andrews.

Începând de duminică, în Melbourne a fost impusă o interdicţie de circulaţie de la 8 p.m. la 5 a.m., oamenii având voie să plece de acasă doar la serviciu sau pentru a avea grijă de cineva.

Citește și
OMS
OMS: Impactul pandemiei de COVID-19 se va resimţi mult timp de acum înainte

Noile restricţii limitează timpul pe care locuitorii din Melbourne îl pot petrece pentru a face mişcare în spaţiu liber sau pentru cumpărături esenţiale. Toate şcolile vor trece la sistemul de învăţare de la distanţă, începând de miercuri.

Supermarketurile vor rămâne deschise, iar restaurantele, care deja nu aveau permisiunea să funcţioneze în spaţii închise, vor putea continua serviciile de comenzi şi livrări.

Guvernul federal susţine măsurile din Victoria, premierul Scott Morrison afirmând pe Facebook că sunt ”regretabile dar necesare” pentru a opri răspîndirea pandemiei.

Ministrul australian al Sănătăţii, Greg Hunt, a afirmat într-un briefing de presă că guvernul federal susţine măsurile ”cu inima grea”.

Australia a reuşit mai bine ca alte ţări să ţină sub control răspândirea noului coronavirus, dar cu un cost economic mare. Ţara a înregistrat aproximativ 18.000 de cazuri de coronavirus şi puţin peste 200 de morţi provocate de Covid-19, dar revenirea la creştere a numărului de cazuri în statul Victoria s-a dovedit dificil de controlat.

Starea de dezastru conferă poliţiei atribute suplimentare pentru a se asigura că oamenii respectă indicaţiile autorităţilor de sănătate publică.

Restricţiile referitoare la circulaţie şi la activităţile de afaceri vor fi mai puţin stricte în restul statului, faţă de Melbourne. Andrews a spus că noi restricţii referitoare la activităţile de afaceri din Victoria vor fi anunţate luni.

În statul vecin New South Wales, cel mai populat din Australia, au fost raportate duminică 12 cazuri de infecţii cu noul coronavirus, iar statul recomandă acum cu fermitate folosirea măştilor în spaţiile publice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Bilanțul pandemiei în lume ia amploare. Numărul morților se apropie de 700.000
Bilanțul pandemiei în lume ia amploare. Numărul morților se apropie de 700.000

Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 685.780 de morţi în lume de când biroul OMS din China a semnalat apariţia bolii la sfârşitul lui decembrie, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, duminică.

OMS: Impactul pandemiei de COVID-19 se va resimţi mult timp de acum înainte
OMS: Impactul pandemiei de COVID-19 se va resimţi mult timp de acum înainte

Pandemia de COVID-19 este genul de dezastru ale cărui efecte se vor resimţi mult timp de acum înainte, a declarat vineri directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform Reuters.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Londra s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din India | FOTO
Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Londra s-a prăbușit într-o zonă rezidențială din India | FOTO

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol.

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.