Statele Unite condamnă "solidaritatea" cu Rusia a preşedintelui brazilian Bolsonaro

Vladimir Putin și Jair Bolsonaro

Departamentul de Stat american l-a criticat joi pe preşedintele brazilian Jair Bolsonaro, pentru declaraţia de "solidaritate" cu Rusia făcută săptămâna aceasta, în timpul unei vizite la Moscova.

"Momentul exprimării solidarităţii preşedintelui Braziliei cu Rusia, chiar când forţele ruse se pregătesc să lanseze atacuri asupra oraşelor ucrainene, nu putea fi mai prost. Astfel se subminează diplomaţia internaţională care urmăreşte evitarea unui dezastru strategic şi umanitar, precum şi apelurile făcute chiar de Brazilia pentru o rezolvare paşnică a crizei", arată un comunicat al Departamentului.

Ministerul de externe de la Brasilia şi un purtător de cuvânt al preşedintelui Bolsonaro nu au răspuns imediat solicitării Reuters de a comenta declaraţia Washingtonului.

Comentariul SUA a constituit, potrivit agenţiei citate, o critică neobişnuit de dură la adresa guvernului celei mai mari ţări din America de Sud, cu care Statele Unite au relaţii în general cordiale. Bolsonaro a fost un aliat ideologic puternic al fostului preşedinte american Donald Trump, dar relaţiile s-au răcit în mandatul actualului preşedinte, Joe Biden, pe fondul unor dispute privind schimbările climatice şi alte probleme, apreciază Reuters.

Bolsonaro este „solidar cu Rusia”

Miercuri, în timpul vizitei de stat pe care a făcut-o în Rusia, Bolsonaro a declarat, în timp ce se afla alături de preşedintele rus Vladimir Putin, că este "solidar cu Rusia", însă nu a intrat în detalii.

Citește și
Jair Bolsonaro a transmis că știe cum ar putea fi „rezolvat” războiul dintre Rusia și Ucraina
Senatorii din Brazilia susțin acuzațiile penale împotriva lui Bolsonaro pentru cum a gestionat pandemia

Un comunicat comun difuzat ulterior de cei doi şefi de stat a arătat că "suntem solidari cu toate ţările care doresc pacea şi fac eforturi pentru ea".

Bolsonaro a mai declarat că "avem colaborări intense în forumuri internaţionale cheie, cum ar fi BRICS (grupul ţărilor cu economii emergente format de Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud - n.red), G20 şi Organizaţia Naţiunilor Unite, unde apărăm suveranitatea statelor, respectul pentru legislaţia internaţională şi Carta Naţiunilor Unite".

Departamentul de Stat al SUA a afirmat că s-a creat o "poveste falsă" conform căreia Statele Unite cer Braziliei să aleagă între Washington şi Moscova, în timp ce Bolsonaro a decis să participe la summitul cu Putin în contextul crizei ucrainene. "Nu este cazul. Ţine de faptul că Brazilia, ca o ţară importantă, pare să ignore agresiunea armată a unei mari puteri împotriva unei ţări vecine mai mici, o poziţie neconcordantă cu importanţa acordată istoric de Brazilia păcii şi diplomaţiei", arată comunicatul de la Washington.

Săptămâna aceasta, Bolsonaro a declarat presei braziliene că criza ucraineană a fost menţionată în dialogul său cu liderul de la Kremlin. "I-am spus preşedintelui Putin că Brazilia susţine orice ţară care doreşte pacea. Şi aceasta este intenţia sa".

Joi, după ce s-a întâlnit la Budapesta cu premierul ungar Viktor Orban, preşedintele brazilian a revenit asupra subiectului, afirmând că un război între Rusia şi Ucraina "nu este în interesul nimănui".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Președintele brazilian Jair Bolsonaro a fost internat de urgenţă într-un spital din Sao Paulo
Președintele brazilian Jair Bolsonaro a fost internat de urgenţă într-un spital din Sao Paulo

Președintele brazilian Jair Bolsonaro a fost internat de urgenţă într-un spital din Sao Paulo, acuzând dureri abdominale.

Senatorii din Brazilia susțin acuzațiile penale împotriva lui Bolsonaro pentru cum a gestionat pandemia
Senatorii din Brazilia susțin acuzațiile penale împotriva lui Bolsonaro pentru cum a gestionat pandemia

O comisie a Senatului din Brazilia a votat pentru ca președintele Jair Bolsonaro să fie acuzat pentru modul în care a gestionat pandemia de Covid-19.

Recomandări
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.