SUA, noi măsuri împotriva coronavirusului. Ce se va întâmpla cu cetățenii reveniți din Europa

mike pence
AFP

Autorităţile de la Washington le vor solicita cetăţenilor americani ce revin din Europa să rămână în carantină 14 zile pentru a preveni răspândirea coronavirusului în SUA, a anunţat joi vice-preşedintele Mike Pence, transmite AFP.

Decizia survine după anunţul preşedintelui Donald Trump de a interzice timp de 30 de zile accesul în SUA pentru străinii care au călătorit recent în Europa.

„Americanii care revin în ţară vor fi direcţionaţi către 13 aeroporturi diferite. Ei vor fi controlaţi, apoi vom solicita fiecărui american şi rezident permanent care revine în SUA să rămână în carantină timp de 14 zile”, a precizat Pence într-o declaraţie acordată postului CNN.

El a descris decizia lui Trump privind interdicţia accesului europenilor pe teritoriul american drept un ''pas istoric'', care se justifică prin faptul că ''epicentrul coronavirusului s-a deplasat dinspre China şi Coreea de Sud către Europa''.

În anunţul deciziei sale, Trump a argumentat că Uniunea Europeană nu a fost capabilă să ia măsurile adecvate împotriva epidemiei provocate de coronavirusul SARS-CoV-2. Conform unui bilanţ provizoriu întocmit miercuri după-amiază, 22.307 de persoane au fost diagnosticate cu Covid-19 în Europa, dintre care 930 au decedat.

Citește și
Bărbatul din Constanța infectat cu coronavirus a participat la un eveniment din Piatra Neamț cu 1.000 de persoane
Bărbatul din Constanța infectat cu coronavirus a participat la un eveniment din Piatra Neamț cu peste 1.000 de persoane

Hotărârea preşedintelui american a provocat panică în rândul călătorilor care încearcă acum să prindă ultimele zboruri către SUA înainte ca măsura să intre în vigoare vineri la miezul nopţii, ora Washingtonului (sâmbătă, 04:00 GMT), remarcă Reuters.

Ea se va aplica oricărei persoane care a călătorit în Spaţiul Schengen în ultimele 14 zile înainte de sosirea lor prevăzută în SUA, cu excepţia americanilor şi a locuitorilor cu rezidenţă permanentă.

Clădirea Congresului, închisă publicului după un caz de Covid-19 în echipa unei senatoare

 

Clădirea Capitoliului, care găzduieşte legislativul SUA, a fost în mare parte închisă publicului joi, după ce un membru din echipa unei senatoare a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus Covid-19, relatează Reuters.

Accesul limitat în clădire va fi permis cu începere de la ora locală 5 p.m. (21.00 GMT), dar Centrul pentru vizitatori al Capitoliului va rămâne închis şi toate tururile publice sunt suspendate, au precizat responsabilii cu securitatea şi istraţia ai Camerei reprezentanţilor şi Senatului.

Vor putea intra în continuare membrii legislativului, personalul cabinetelor şi vizitatori pentru chestiuni oficiale.

Măsurile vin după ce miercuri senatoarea democrată Maria Cantwell a anunţat că îşi închide biroul din Washington D.C. pentru că în ajun un membru al echipei sale a fost testat pozitiv pentru Covid-19.

Senatorul republican Tom Cotton a anunţat la rândul său joi într-un comunicat că îşi închide biroul din Washington D.C. ca măsură de precauţie.

„Este probabil ca şi alţi angajaţi ai Congresului să fie testaţi pozitiv zilele care vin”, a menţionat senatorul, subliniind că activitatea legislativă nu va fi perturbată decât în foarte mică măsură, întrucât de vineri legislatorii intră într-o pauză de o săptămână.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
UEFA ar urma să suspende Liga Campionilor şi Liga Europa
UEFA ar urma să suspende Liga Campionilor şi Liga Europa

Publicaţia spaniolă Mundo Deportivo scrie, joi, că UEFA ar urma să anunţe suspendarea meciurilor din Liga Campionilor şi Liga Europa timp de o lună, din cauza pandemiei de coronavirus.

Bărbatul din Constanța infectat cu coronavirus a participat la un eveniment din Piatra Neamț cu peste 1.000 de persoane
Bărbatul din Constanța infectat cu coronavirus a participat la un eveniment din Piatra Neamț cu peste 1.000 de persoane

Bărbatul din Constanța, confirmat ca având coronavirus, a participat, ca spectator, la Campionatul național de dans sportiv de la Piatra-Neamț, unde a urmărit evoluția fiicei sale. La eveniment au participat peste 1.000 de persoane.

DSU a dat aviz special Parlamentului, pentru adunări mai mari de 100 de persoane
DSU a dat aviz special Parlamentului, pentru adunări mai mari de 100 de persoane

Deși reuniunile mai mari de 100 de persoane sunt interzise, Parlamentul este exceptat. Joi, în plen, este programat un vot de învestire pentru un guvern cu puteri depline.

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.