SUA şi Japonia lansează o iniţiativă a ţărilor din Pacific pentru a limita influența Chinei

portavion
Getty

Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Regatul Unit şi SUA au lansat vineri o nouă iniţiativă de strângere a legăturilor cu ţările insulare din Pacific, unde China încearcă să îşi promoveze propria cooperare economică şi în domeniul apărării, scrie Kyodo.

Cele cinci ţări au difuzat o declaraţie comună privind mecanismul "Partners in the Blue Pacific" (Parteneri în Pacificul Albastru) prin se angajează să caute modalităţi mai eficiente de a face faţă "presiunii în creştere asupra ordinii internaţionale libere şi deschise, bazate pe reguli".

Documentul menţionează domenii posibile de cooperare cu state cum ar fi Fiji, Micronezia şi Tonga, printre care schimbările climatice, transportul, securitatea maritimă, sănătatea şi educaţia.

Statele Unite şi aliaţii lor, inclusiv Japonia, sunt alarmate de încercările Chinei de a-şi spori influenţa în Pacific prin iniţiative cun ar fi pactul de securitate încheiat în aprilie cu Insulele Solomon. Conform acestuia, Beijingul va putea trimite efective de poliţie, militari şi alte categorii de personal înarmat, iar navele chineze vor putea ancora în insule.

Presa australiană a semnalat şi încercări - deocamdată nereuşite - ale Chinei de a convinge alte state insulare din Pacific să semneze acorduri comerciale, de securitate sau de cooperare poliţienească, ori referitoare la pescuit.

Citește și
mașină poliție America
Britanic acuzat în SUA că a vrut să trimită tehnologie criptografică sensibilă în China, ascunsă într-un blender

De asemenea, China a militarizat avanposturi în Marea Chinei de Sud şi a efectuat de mai multe ori incursiuni în apele japoneze din jurul insulelor Senkaku din Marea Chinei de Est, controlate de Tokyo, dar revendicate de Beijing.

Noua iniţiativă a aliaţilor SUA urmăreşte să ofere rezultate ţărilor vizate şi să creeze legături mai strânse cu Forumul Insulelor din Pacific, ca principal motor al acţiunilor regionale.

Declaraţia comună anunţă intenţia Washingtonului de a-i invita anul acesta pe miniştrii de externe din cele patru state partenere, pentru o evaluare a progreselor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Britanic acuzat în SUA că a vrut să trimită tehnologie criptografică sensibilă în China, ascunsă într-un blender
Britanic acuzat în SUA că a vrut să trimită tehnologie criptografică sensibilă în China, ascunsă într-un blender

John Miller, un britanic de 63 de ani, a fost inculpat în SUA pentru tentativă de export ilegal în China a unui dispozitiv criptografic sensibil. Împreună cu un cetățean chinez, ar fi încercat să-l exporte într-un blender în Hong Kong.

Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Atac rusesc cu rachetă în Ucraina în urma căruia au survenit 12 morți și 60 de răniți. Moscova a revendicat un sat din Sumî
Atac rusesc cu rachetă în Ucraina în urma căruia au survenit 12 morți și 60 de răniți. Moscova a revendicat un sat din Sumî

Cel puţin 12 militari ucraineni au murit şi peste 60 au fost răniţi într-un atac cu rachetă lansat duminică de Rusia asupra unui poligon de antrenament. În aceeaşi zi, Moscova a revendicat cucerirea unui sat din regiunea Sumî, lângă graniţa ucraineană.

Recomandări
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.