SUA vrea să ofere Ucrainei garanţii de credit în valoare de un miliard de dolari. Anunț important făcut și de Germania

SUA vrea să ofere Ucrainei garanţii de credit în valoare de un miliard de dolari. Anunț important făcut și de Germania
Getty

Statele Unite ale Americii intenţionează să ofere Ucrainei garanţii de credit în valoare de un miliard de dolari, a indicat, luni, purtătoarea de cuvânt adjunctă a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, informează AFP, citată de Agerpres.

"Este ceva ce avem în vedere în cadrul sprijinului macroeconomic suplimentar" pentru Ucraina, a spus ea.

Economia Ucrainei, afectată de corupţie endemică şi una dintre cele mai sărace din Europa, suferă considerabil din cauza tensiunilor crescute legate de o posibilă invazie rusă.

Adresându-se prin telefon mai multor înalţi responsabili ai Congresului, Jake Sullivan, consilierul pentru securitate al preşedintelui Joe Biden, a făcut cunoscut, luni dimineaţă, că Statele Unite vor oferi garanţii pentru împrumuturi Ucrainei, de până la un miliard de dolari, a precizat, pentru AFP, o sursă participantă la discuţii.

Jake Sullivan a reiterat, duminică, faptul că ruşii ar putea ataca Ucraina chiar din "această săptămână".

Citește și
Volodimir Zelenski
Ucraina denunţă avertismentele SUA cu privire la o invazie rusă, considerând că alimentează „panica”

Pe lângă ajutorul economic şi umanitar, Statele Unite au furnizat deja Kievului, anul trecut, 650 de milioane de dolari în asistenţă de securitate.

De asemenea, Germania s-a angajat, luni, să-şi continue "cu hotărâre" ajutorul economic acordat Ucrainei.

 

Armament și bani din partea Canadei

 

Canada va trimite arme în Ucraina şi a acordat un nou împrumut de 500 de milioane de dolari canadieni (n.r. - 347 de milioane de euro), a anunţat, luni, premierul Justin Trudeau.

Este prima dată când Canada trimite echipamente militare şi muniţie letale în Ucraina. Aceasta va reprezenta o livrare de 7,8 milioane de dolari canadieni, a precizat Justin Trudeau.

În paralel, ţările membre ale G7 îşi înmulţesc ameninţările cu sancţiuni economice "având consecinţe masive" pentru Rusia, mai scrie AFP.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
SUA retrag din Ucraina 160 de membri ai Gărzii Naţionale, ca măsură de precauţie
SUA retrag din Ucraina 160 de membri ai Gărzii Naţionale, ca măsură de precauţie

Statele Unite au ordonat retragerea a 160 de soldaţi americani care antrenau forţele ucrainene pentru a le ''repoziţiona în altă parte în Europa'', a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby.

Ucraina denunţă avertismentele SUA cu privire la o invazie rusă, considerând că alimentează „panica”
Ucraina denunţă avertismentele SUA cu privire la o invazie rusă, considerând că alimentează „panica”

Avertismentele SUA privind un atac iminent al Rusiei asupra Ucrainei „provoacă panică şi nu îi ajută” pe ucraineni, a declarat sâmbătă preşedintele Volodimir Zelenski, citat de agenţia Interfax-Ucraina, relatează Agerpres.

SUA evacuează cetățenii americani din Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE din Ucraina
SUA evacuează cetățenii americani din Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE din Ucraina

Statele Unite vor evacua tot personalul american din Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE în Ucraina (SMM), conform unui document intern al Departamentului de Stat al SUA, văzut de Kiev Post vineri, 11 februarie.

Recomandări
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe
Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. Viiturile au măturat localități din mai multe județe

Ploile cu tunete și fulgere au făcut prăpăd în multe zone din țară. În Caraș-Severin, un tânăr a murit și altul a fost grav rănit, după ce au fost loviți de trăsnet pe Muntele Mic.

De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”
De ce îi este frică lui George Simion să participe la proteste: ”Și eu și domnul Călin Georgescu suntem foarte monitorizați”

George Simion îndeamnă oamenii să iasă în stradă după alegerile prezidențiale câștigate de Nicușor Dan, la ”proteste pașnice”, însă ... fără el, pentru că îi este frică să nu fie arestat.

De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”
De ce s-a enervat Donald Trump și a anunțat tarife de 50 % pentru UE: ”Este timpul să jucăm cum știu eu să joc”

”Suntem pregătiți, să ne apărăm" - i-au transmis oficialii de la Bruxelles președintelui american Donald Trump, care a amenințat că vă impune tarife vamale de 50 la sută pentru produsele europene, începând cu 1 iunie.