Suma uriașă cu care a fost amendată Apple în Brazilia, pentru că vinde telefoane fără încărcător

Apple
Getty

Ministerul Justiţiei din Brazilia a ordonat Apple să oprească toate vânzările de telefoane care nu includ încărcător şi a anunţat o amendă pentru exact această practică.

Apple a fost amendată cu aproximativ 2,38 milioane de dolari în Brazilia, din cauza faptului că nu mai include încărcătoare în cutiile iPhone-urilor pe care le vinde.

Guvernul brazilian a acuzat Apple de „discriminare deliberată a consumatorilor” şi i-a cerut să anuleze toate vânzările de telefoane care nu sunt însoţite de încărcătoare, potrivit News. 

Apple a susţinut, la fel ca şi înainte, că decizia de a nu mai livra încărcătoare împreună cu iPhone-urilor contribuie la reducerea poluării, însă, oficialii brazilieni au respins afirmaţia, susţinând că nu există dovezi în acest sens.

Apple a anunţat că va contesta decizia.

Citește și
telefoane false
Cum au fost păcălite zeci de persoane să cumpere telefoane false de pe un site de anunţuri

Compania americană a renunţat la încărcătoare în 2020. De atunci, însă, mulţi alţi producători de smartphone-uri i-au călcat pe urme, fără a fi luaţi în vizor de autorităţi.

Apple va prezenta miercuri seria iPhone 14, care, cel mai probabil, nu va include nici ea un încărcător.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Noile telefoane Google și Apple, gata de lansare. Ce funcții inedite vor avea
Noile telefoane Google și Apple, gata de lansare. Ce funcții inedite vor avea

Google și Apple se pregătesc să lanseze noi telefoane, care vin cu funcții inedite.

Cum au fost păcălite zeci de persoane să cumpere telefoane false de pe un site de anunţuri
Cum au fost păcălite zeci de persoane să cumpere telefoane false de pe un site de anunţuri

Fiţi foarte atenţi de unde cumpăraţi telefoane mobile şi alte dispozitive electronice, mai ales dacă oferta sună surprinzator de bine.

Telefoane false vândute online. Zeci de persoane au devenit victimele unei înșelătorii
Telefoane false vândute online. Zeci de persoane au devenit victimele unei înșelătorii

Cel puţin 70 de persoane au fost înşelate în ultimii patru ani după ce au cumpărat telefoane false de pe un site de anunţuri.  

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.