Tânără condamnată la 3 ani de închisoare în Egipt, pentru că avea medicamente în bagaj. Rudele se tem pentru viața ei

laura
Daily Mail

Familia unei britanice, care a fost condamnată în Egipt pentru trafic de droguri, spune că se tem că nu va supraviețui 3 ani în închisoare, perioada pentru care a fost reținută.

Laura Plummer, în vârstă de 33 de ani, a fost arestată după ce în bagajul ei au fost găsite 290 de comprimate de Tramadol, un analgezic care este legal în Marea Britanie, însă interzis în Egipt.

Familia tinerei susține că tabletele erau pentru un prieten egiptean, care i s-a plâns de dureri severe de spate.

După ce i-a fost descoperită cantitatea mare de medicamente, Laura a fost condamnată la trei ani de închisoare și a fost obligată să plătească o amendă de peste 4.000 de lire sterline, scrie Daily Mail

Familia tinerei susține că tânăra nu va putea supraviețui trei ani în închisoare, deoarece suferă deja de o afecțiune nervoasă, iar în închisoare este lovită în mod frecvent de celelalte deținute. Totodată, condițiile din detenție sunt mizere. 

Citește și
Nelu Iordache
Nelu Iordache, condamnat la închisoare pentru deturnarea de fonduri ale autostrăzii Nădlac-Arad

Tânăra a fost repartizată într-o celulă cu alte 25 de deținute și amenință în mod constant că se sinucide. Mai multe de atât, aceasta acuză și personalul închisorii că nu au dat dovadă de prea multă simpatie în ceea ce o privește.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
FOTO Dan Șucu, investiție de 6.000.000 de € în Capitală. Ce proiect vrea să pună pe picioare afaceristul
Citește și...
Un blogger activist din China a fost condamnat la 8 ani de închisoare
Un blogger activist din China a fost condamnat la 8 ani de închisoare

Un tribunal din China l-a condamnat marţi pe bloggerul Wu Gan, un proeminent activist pentru drepturile omului, la 8 ani de închisoare pentru 'subminarea puterii de stat', relatează DPA şi AFP.

Nelu Iordache, condamnat la închisoare pentru deturnarea de fonduri ale autostrăzii Nădlac-Arad
Nelu Iordache, condamnat la închisoare pentru deturnarea de fonduri ale autostrăzii Nădlac-Arad

Omul de afaceri Nelu Iordache, al SC Romstrade SRL, a fost condamnat vineri de Tribunalul Bucureşti la 6 ani şi 3 luni închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat de mai multe infracţiuni.

Un român, condamnat la închisoare pe viață în Germania pentru uciderea unei tinere într-o pădure
Un român, condamnat la închisoare pe viață în Germania pentru uciderea unei tinere într-o pădure

Un şofer român în vârstă de 40 de ani, domiciliat la Freiburg, în sud-vestul Germaniei, a fost condamnat vineri la închisoare pe viaţă de un tribunal din Freiburg, fiind găsit vinovat de violarea şi asasinarea unei tinere alergătoare în noiembrie 2016.

Recomandări
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings
România, la un pas de ratingul de țară junk. Care ar trebui să fie prioritățile noului Guvern - Analiză Fitch Ratings

Perspectivele reducerii deficitelor aflate la un nivel ridicat record şi stabilizarea creşterii rapide a datoriei publice reprezintă elementul central al evaluării ratingului suveran al României, după alegerile prezidenţiale, arată Fitch.

Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor
Tragedie aviatică în India. Un avion cu 242 de pasageri s-a prăbușit. A fost găsit un singur supraviețuitor

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România
A cincea reducere a pedepsei pentru Mario Iorgulescu. Cât timp ar trebui să stea după gratii dacă s-ar întoarce în România

Curtea de Apel București a dispus joi scăderea unei perioade de opt luni din condamnarea de 8 ani și 8 luni închisoare primită de Mario Iorgulescu în dosarul legat de accidentul auto provocat de acesta în anul 2019, soldat cu moartea unui bărbat.