Țara care va începe să testeze pe oameni un vaccin împotriva Covid-19

vaccin covid
Getty

Un concern format din entităţi publice şi private din Osaka (vestul Japoniei) va începe testarea pe oameni a unui potenţial vaccin împotriva COVID-19 la sfârşitul lunii iunie, au anunţat miercuri autorităţi regionale, citate de EFE.

Testele pe oameni vor fi primele de acest tip realizate în Japonia pentru a dezvolta un posibil vaccin împotriva bolii provocate de noul coronavirus, a declarat la o conferinţă de presă guvernatorul din Osaka, Hirofumi Yoshimura.

Proiectul este realizat de compania farmaceutică locală Anges în colaborare cu universităţi şi spitale din această prefectură niponă, ca rezultat al unei iniţative comune care a fost lansată în aprilie pentru a dezvolta medicamente şi vaccinuri împotriva COVID-19.

Vaccinul va fi istrat iniţial unui număr de 30 de membri ai personalului medical de la Spitalul Universitar din Osaka din data de 30 iunie, iar aceste teste vor fi extinse altor sute de persoane până în octombrie, a explicat Yoshimura în declaraţii acordate televiziunii publice NHK.

Dacă va fi confirmată eficienţa şi siguranţa produsului, concernul este de părere că poate produce aproximativ 200.000 de doze până la sfârşitul acestui an, însă va trebui să primească aprobarea autorităţilor înainte de a-l putea distribui la nivel naţional începând cu anul 2021.

Citește și
Vaccin coronavirus
O companie susținută de Bill Gates lansează un studiu clinic pe oameni pentru un vaccin anti-COVID

"Este foarte important să putem avea tratamente şi vaccinuri împotriva coronavirusului. Mi-ar plăcea ca din Osaka să putem conduce acest prim pas pentru a trece de la defensivă la ofensiva împotriva virusului", a precizat Yoshimura.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Trump încurajează oamenii de știință felicitându-i pentru vaccinuri care nu s-au inventat încă
Trump încurajează oamenii de știință felicitându-i pentru vaccinuri care nu s-au inventat încă

Preşedintele american Donald Trump, care abia aşteaptă un vaccin împotriva Covid-19, a comis o gafă încercând să-i încurajeze pe oamenii de ştiinţă care lucrează la un tratament împotriva noului coronavirus, relatează The Huffington Post, citat de News.ro.

O companie susținută de Bill Gates lansează un studiu clinic pe oameni pentru un vaccin anti-COVID
O companie susținută de Bill Gates lansează un studiu clinic pe oameni pentru un vaccin anti-COVID

Compania de biotehnologie CureVac va deveni a doua companie din Germania care va lansa un studiu clinic pe oameni pentru un vaccin experimentat destinat noului coronavirus, au declarat marţi două persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters.

Vaccinul anti-COVID, la mare căutare. Țările europene vor plăti deja pentru 300 mil. de doze
Vaccinul anti-COVID, la mare căutare. Țările europene vor plăti deja pentru 300 mil. de doze

Italia, Germania, Olanda şi Franţa vor plăti companiei farmaceutice britanice AstraZeneca o sumă iniţială de 750 de milioane de euro pentru 300 de milioane de doze ale vaccinului potenţial pentru Covid-19.

Recomandări
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.

Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen. Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.