Țara care vrea să-și relanseze programul nuclear. Premierul a anunțat care este obiectivul acestui demers

Pham Minh Chinh
Getty

Vietnamul vrea să-și relanseze programul nuclear pentru a răspunde nevoilor sale energetice în plină expansiune, a anunţat, marţi, guvernul de la Hanoi, informează miercuri AFP.

Premierul Pham Minh Chinh a declarat, în Adunarea Naţională de la Hanoi, că guvernul său ceruse relansarea programului nuclear pentru a satisface nevoile în energie în vederea unei "dezvoltări socio-economice rapide şi durabile pe termen lung".

"Dacă vrem să construim un scenariu de creştere economică cu două cifre, nevoile în energie vor creşte" cu 150%, a subliniat premierul vietnamez.

Pe calea unei industrializări rapide şi cu 100 de milioane de locuitori, economia Vietnamului depinde în principal de cărbune şi de hidroelectricitate pentru a-şi alimenta creşterea.

În pofida acestei dependenţe de combustibili fosili, ţara s-a angajat să atingă neutralitatea netă în ceea ce priveşte emisiile de carbon înainte de 2050, cu sprijinul Parteneriatului pentru o tranziţie energetică echitabilă, în cadrul căruia ţările bogate ajută ţările în curs de dezvoltare să treacă mai repede la energiile considerate curate.

Citește și
Vladimir Putin
Tot mai multe țări își afișează deschis legăturile cu Vladimir Putin. Liderii lor spun că sunt ”doar afaceri”

La sfârşitul lui 2016, Vietnamul renunţase la două proiecte de centrale nucleare estimate la acea dată la mai multe miliarde de dolari, invocând motive de mediu şi financiare.

Cele două situri urmau să fie printre primele din Asia de Sud-Est, însă au fost oprite după ce estimările de costuri s-au dublat pentru a ajunge la 18 miliarde de dolari.

Aceste două proiecte de centrale prevăzute să fie construite în provincia Ninh Thuan din centrul ţării şi cu o capacitate combinată de 4.000 de megawaţi urmau să fie dezvoltate cu ajutorul societăţii de stat ruse Rosatom şi al consorţiului nipon JINED.

"Proiectul a fost suspendat nu din motive tehnologice, ci din cauza situaţiei economice actuale din ţară", declarase guvernul vietnamez de la acea dată.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Un avion militar rus s-a prăbuşit în Vietnam. Doi piloţi sunt daţi dispăruţi
Un avion militar rus s-a prăbuşit în Vietnam. Doi piloţi sunt daţi dispăruţi

Doi piloţi au fost dispăruţi miercuri în Vietnam, după ce o aeronavă uşoară de antrenament de luptă s-a prăbuşit în provincia centrală Binh Dinh, potrivit Reuters.

 

Tot mai multe țări își afișează deschis legăturile cu Vladimir Putin. Liderii lor spun că sunt ”doar afaceri”
Tot mai multe țări își afișează deschis legăturile cu Vladimir Putin. Liderii lor spun că sunt ”doar afaceri”

2024 este pentru președintele Rusiei, Vladimir Putin, un an foarte social, în plin război cu Ucraina. Liderul de la Kremlin s-a întâlnit până acum cu politicieni de top din țări asiatice, inclusiv China, India, Vietnam și Indonezia

Iadul pe pământ. Super-taifunul Yagi a făcut ravagii în Vietnam. Sunt morți, persoane dispărute și clădiri spulberate
Iadul pe pământ. Super-taifunul Yagi a făcut ravagii în Vietnam. Sunt morți, persoane dispărute și clădiri spulberate

Cel puțin 14 oameni au murit în Vietnam, iar câteva zeci de mii au fost evacuați după ce super- taifunul Yagi a făcut prăpăd în orașele de coastă.

Vietnam, devastat de taifunul Yagi care a ucis 13 persoane în Filipine. Vântul a depăşit la rafale 230 de km/h | VIDEO
Vietnam, devastat de taifunul Yagi care a ucis 13 persoane în Filipine. Vântul a depăşit la rafale 230 de km/h | VIDEO

Super-taifunul Yagi a atins coasta de nord a Vietnamului sâmbătă după-amiază, continuându-şi traiectoria devastatoare după ce a ucis două persoane şi a provocat pagube importante în sudul Chinei, iar la începutul săptămânii a făcut 13 morţi în Filipine.  

Un miliardar a fost condamnat la 21 de ani de închisoare. Schema infracțională prin care a fraudat statul Vietnam
Un miliardar a fost condamnat la 21 de ani de închisoare. Schema infracțională prin care a fraudat statul Vietnam

Un miliardar, patron al unuia dintre cel mai mari grupuri industriale din Vietnam a fost condamnat luni la 21 de ani de închisoare pentru fraudă şi manipulare a pieţelor în valoare de 146 de milioane de dolari, au anunţat media de stat.

Recomandări
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni

Israel este de 75 de ori mai mic decât Iranul ca suprafață și are o populație de 10 ori mai puțin numeroasă, dar la nivel militar cele două state dispun, oficial, de forțe aproape similare. Realitatea arată însă că Israel este superior Iranului.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Sorin Grindeanu a anunțat vineri, printr-o postare pe Facebook, că le-a cerut parlamentarilor să renunțe la decontarea chiriei dacă dețin deja o locuință în Capitală, subliniind că „politicienii trebuie să fie primii care să fie solidari”.