The Washington Post: Donald Trump este lăudat ca Nicolae Ceauşescu

Nicolae Ceausescu
Getty

Donald Trump este lăudat la fel ca Nicolae Ceauşescu, arată o analiză publicată pe site-ul Washington Post.

Jurnaliștii americani susțin că în ultima vreme, oamenii apropiaţi de preşedintele Trump îl flatează în mod public, în timp ce se pare că îl vorbesc de rău pe la spate.

Glorificarea unui lider de către apropiaţi şi subordonaţi se întâmplă adesea în regimurile totalitare, mai arată analiza. Tot jurnaliştii americani atrag atenţia că un astfel de comportament este nesincer.

În opinia jurnaliştilor de la Washington Post, glorificarea și flatările aduse de elite unui lider se întâlnesc în mod obişnuit şi în exces în regimuri autoritare şi în care în jurul liderului este dezvoltat un cult al personalităţii, iar exemplele pe care le dau sunt dictatorii Nicolae Ceauşescu, generalul Franco sau Mobutu Sese Seko.

”În România, persoane publice l-au numit pe dictatorul Nicolae Ceauşescu: „geniul din Carpaţi”, „sursa luminii noastre”, „comoara înţelepciunii şi carismei”, „marele arhitect”, „astru”, „luceafăr”. În Zair, Mobutu Sese Seko a fost numit un nou „Profet” şi „Mesia”, iar ministrul de Interne a propus plasarea imaginii lui în locul crucifixelor. Laudatorii dictatorului spaniol Francisco Franco l-au comparat cu Iuliu Cezar, Carol cel Mare, Napoleon, Carol al V-lea şi majoritatea regilor din „Epoca de Aur” a Spaniei”, scriu jurnaliştii americani.

Citește și
licitatie
Un Cadillac de lux, fabricat in 1977, cel mai scump automobil vandut la licitatia de masini vechi organizata in Constanta

Duminică, secretarul de stat de la Casa Albă, Stephen Miller, l-a numit pe Trump un "geniu politic". Într-o reuniune a cabinetului din decembrie, vicepreşedintele Pence l-a lăudat pe Trump atât de entuziast, încât a declanşat ironii pe scară largă şi comparaţii cu formele autoritare ale cultului personalităţii.

Articol recomandat de sport.ro
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Ce salariu va avea Cristi Chivu ca antrenor al lui Inter Milano
Citește și...
Dacia folosita de Nicolae Ceausescu, expusa la Iasi. De unde a cumparat-o actualul proprietar
Dacia folosita de Nicolae Ceausescu, expusa la Iasi. De unde a cumparat-o actualul proprietar

Liniile clasice si parfumul nostalgiei - sunt elementele care ii atrag si acum pe iubitorii de masini atunci cand vad o Dacie trecuta de prima tinerete.

Un Cadillac de lux, fabricat in 1977, cel mai scump automobil vandut la licitatia de masini vechi organizata in Constanta
Un Cadillac de lux, fabricat in 1977, cel mai scump automobil vandut la licitatia de masini vechi organizata in Constanta

La 40 de ani, limuzina arata ca scoasa din fabrica. Si o celebra limuzina prezidentiala a lui Nicolae Ceausescu, un ARO 304, si-a incercat norocul. Proprietarul cerea pe ea 50 de mii de euro, dar licitatia s-a oprit abia la 8000.

Ginerele lui Nicolae Ceausescu crede ca atacul asupra lui a fost unul la comanda:
Ginerele lui Nicolae Ceausescu crede ca atacul asupra lui a fost unul la comanda: "A fost intimidare, poate chiar eliminare"

''A fost o actiune organizata, iar cei care au comandat-o sunt niste monstri" - asta crede ginerele lui Nicolae Ceausescu, la 4 zile dupa ce a fost batut cu salbaticie de indivizi ramasi deocamdata necunoscuti.

Recomandări
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat
Situația e critică la Praid. Craterele se extind și au deja 80 de metri adâncime. Traficul rutier a fost restricționat

Craterele apărute la Praid au ajuns să măsoare chiar și 80 de metri în adâncime. După o zi în care experții străini, alături de cei români, au reevaluat zona, sunt așteptate primele concluzii.

România, printre puținele state NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului
România, printre puținele state NATO care nu măresc bugetul apărării, deși UE permite depășirea deficitului

„Aliații NATO trebuie să-și asume propria apărare, pentru că nu se pot baza pe America". Este mesajul transmis, la Bruxelles, de secretarul american al Apărării.

Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală
Cod portocaliu de furtuni în aproape un sfert din țară. Cum va fi vremea în Capitală

Douăsprezece județe vor fi vineri, 6 iunie, sub un Cod portocaliu de instabilitate atmosferică, iar zone din Transilvania, Muntenia și Moldova vor fi sub Cod galben, potrivit ANM.