Tineri arestați când pregăteau atacuri teroriste în Suedia. Aveau ordin de la Stat Islamic să ucidă cât mai mulți oameni

terorist islamist

Trei bărbaţi care ar avea legături cu gruparea jihadistă Stat Islamic au fost inculpaţi în Suedia pentru pregătirea unor acte teroriste, în special împotriva intereselor evreilor, a anunţat luni Parchetul suedez, relatează AFP.

Cei trei, împreună cu un al patrulea suspect, au fost de asemenea inculpaţi pentru apartenenţă la Statul Islamic, grupare care este clasificată drept organizaţie teroristă în Suedia, şi pentru infracţiuni legate de arme, au precizat Parchetul suedez şi serviciul de informaţii Säpo în două comunicate separate.

Printre cei patru inculpaţi se numără doi fraţi, în vârstă de 23 şi 25 de ani, care s-au convertit la islam cu puţin timp înainte de arestarea lor. Potrivit actului de acuzare, cel mai mare primise instrucţiuni de la Statul Islamic din Somalia să „ucidă cât mai mulţi necredincioşi, principalele ţinte fiind evreii”.

Serviciile de informaţii suedeze au plasat microfoane interceptând membrii grupului, iar în aceste înregistrări fraţii spuneau că sunt în căutarea unor minori „gata să moară ca martiri” şi care să „ucidă mult”, conform actului de acuzare. Ei au discutat despre ţinte precum „guvernul, poliţia, serviciile de informaţii (şi) sinagogile, pentru a face cât mai mult rău guvernului şi societăţii”, se precizează în rechizitoriu.

Organizația locală avea legături cu Statul Islamic din Somalia

De asemenea, au fost stabilite legături cu o bandă de crimă organizată din Tyresö, la periferia Stockholmului, care ar fi furnizat grupului o armă de foc şi un pistol cu electroşocuri, potrivit Säpo. „Ancheta arată că infracţiunea teroristă are o legătură internaţională cu Statul Islamic, în primul rând cu Statul Islamic din Somalia, dar şi cu persoane anchetate pentru terorism în străinătate”, a declarat autoritatea de urmărire penală. „Persoanele implicate în acest caz au jucat roluri diferite, dar toate au legături cu o asociaţie culturală islamică din Tyresö”, a adăugat aceasta.

Citește și
beirut
Netanyahu le cere libanezilor să lupte împotriva Hezbollah: „O bandă de tirani și de teroriști v-au distrus țara”

Cele patru persoane au fost arestate în cursul unor raiduri ale poliţiei în martie şi aprilie, potrivit Säpo. Cei patru bărbaţi, care rămân în închisoare, au negat orice responsabilitate. Un al cincilea deţinut a fost eliberat în octombrie şi nu mai este considerat suspect.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
S-a aflat cine a pus la cale exploziile a mii de pagere, care au ucis zeci de teroriști Hezbollah. ”Am mers până la capăt”
S-a aflat cine a pus la cale exploziile a mii de pagere, care au ucis zeci de teroriști Hezbollah. ”Am mers până la capăt”

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a recunoscut, duminică în timpul reuniunii de guvern, responsabilitatea israeliană pentru explozia echipamentelor de comunicaţii ale Hezbollah în septembrie, transmite TPS.

Netanyahu le cere libanezilor să lupte împotriva Hezbollah: „O bandă de tirani și de teroriști v-au distrus țara”
Netanyahu le cere libanezilor să lupte împotriva Hezbollah: „O bandă de tirani și de teroriști v-au distrus țara”

Cel puțin șapte oameni au murit și mai mulți au fost răniți într-un atac al armatei israeliene în capitala Siriei. Ținta a fost o clădire care, potrivit Israelului, ar fi fost frecventată de Gardienii Revoluţiei şi de membri ai Hezbollah.

Un masacru recent, soldat cu 600 de morți, a ieșit la iveală. Soldații, acuzați că au mâncat din teroriști
Un masacru recent, soldat cu 600 de morți, a ieșit la iveală. Soldații, acuzați că au mâncat din teroriști

Până la 600 de persoane au fost ucise în câteva ore de militanți Al-Qaida într-un atac din august asupra unui oraș din Burkina Faso, potrivit unei evaluări de securitate a guvernului z.

Explozia din Liban se resimte politic și la Budapesta și Sofia. Ungaria spune că, de fapt, Bulgaria a trimis pagerele ucigașe
Explozia din Liban se resimte politic și la Budapesta și Sofia. Ungaria spune că, de fapt, Bulgaria a trimis pagerele ucigașe

Pagerele a căror explozie simultană a ucis 12 teroriști Hezbollah și a rănit alte 2.800 de persoane în Beirut ar fi fost fabricate, de fapt, în Bulgaria, potrivit unei agenții maghiare. Inițial, s-a spus că Ungaria ar fi produs dispozitivele ucigașe.

Cum recrutează Statul Islamic și al-Qaeda teroriști folosindu-se de variante false ale desenelor animate Family Guy
Cum recrutează Statul Islamic și al-Qaeda teroriști folosindu-se de variante false ale desenelor animate Family Guy

Statul Islamic și al-Qaeda au ajuns să recruteze teroriști inclusiv prin falsificarea cu ajutorul Inteligenței Artificiale a unuia dintre cele mai îndrăgite desene animate din lume, Family Guy.  

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.