Tinerii din Spania primesc bani pentru a se muta din casa părinţilor

euro, bani,
Profimedia

Guvernul spaniol va plăti o subvenţie de 250 de euro pe lună tinerilor cu venituri mici, pentru a-i ajuta să se mute din casa părinţilor.

În Spania din ce în ce mai mulţi tineri adulţi trăiesc cu părinţii pentru că nu îşi permit să îşi închirieze propria locuinţă, notează Reuters.

Cine poate solicita banii

Ministrul Transporturilor, Mobilităţii şi Agendei Urbane, Raquel Sanchez, a declarat marţi, la sfârşitul şedinţei săptămânale a cabinetului, că începând din această lună, spaniolii cu vârsta de până la 35 de ani şi cu un venit anual mai mic de 24.318 euro pot solicita o subvenţie lunară pentru a închiria un apartament timp de doi ani.

Subvenţia "este un element important pentru ca preţurile locuinţelor să nu mai fie un obstacol pentru emanciparea tinerilor", a spus Raquel Sanchez.

55% din tinerii spanioli locuiesc cu părinții

Spania este ţara europeană cu cel mai mare procent de tineri care trăiesc împreună cu părinţii. Conform datelor oficiale, în 2020 aproximativ 55% din tinerii spanioli cu vârsta între 25 şi 29 de ani trăiau împreună cu părinţii, în creştere cu 6,5 puncte procentuale comparativ cu 2013.

Citește și
Volodimir Zelenski, soldati, armata
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat

Acest indicator se corelează puternic cu şomajul deosebit de ridicat înregistrat în rândul tinerilor din Spania, unde 29% din persoanele cu vârsta de până la 25 de ani sunt în ca fără un loc de muncă.

Cu toate acestea, acordarea de subvenţii directe pentru plata chiriilor ar putea să nu fie atât de eficientă pe cât speră guvernul de la Madrid, deoarece o cererea crescută pentru apartamentele mici va stimula şi mai mult creşterea preţurilor, a estimat Francisco Inareta, purtător de cuvânt la Idealista, cel mai mare portal imobiliar din Spania.

"Experienţele precedente au arătat că principala consecinţă este o creştere directă a preţurilor", a spus Francisco Inareta, adăugând că chiriaşii ale căror venituri sunt doar cu puţin peste pragul anunţat de guvern se vor simţi discriminaţi pentru că vor trebui să plătească chirii mai mari fără a beneficia de subvenţii.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat
Zelenski acuză Rusia că joacă un joc ”murdar și politic”. Ce s-a întâmplat

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia că joacă un joc ”murdar și politic” în privința viitorului schimb de prizonieri, Moscova și Kievul acuzându-se reciproc de perturbarea acestui demers, relatează AFP.

Imperiul african al Rusiei. Gruparea care ia locul mercenarilor Wagner în Mali: ”Kremlinul rămâne în control”
Imperiul african al Rusiei. Gruparea care ia locul mercenarilor Wagner în Mali: ”Kremlinul rămâne în control”

Gruparea paramilitară rusă Wagner părăsește Mali, unde este prezentă din 2021, iar contingentele sale vor fi reintegrate în succesorul său, Africa Corps, o altă organizație rusă, au confirmat duminică surse diplomatice și de securitate.

 

Iranul anunță că va publica documente strict secrete ale Israelului, obținute prin spionaj: ”Sunt o comoară”. La ce se referă
Iranul anunță că va publica documente strict secrete ale Israelului, obținute prin spionaj: ”Sunt o comoară”. La ce se referă

Iranul a anunțat că va dezvălui în curând documentele secrete israeliene pe care le-a obținut, un ministru de la Teheran spunând că acestea reprezintă o adevărată ”comoară”.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.