Tom Hanks a ieşit din spital după ce s-a infectat cu noul coronavirus

×
Codul embed a fost copiat

Actorul american Tom Hanks a părăsit spitalul australian în care a fost plasat în carantină după ce fusese testat pozitiv la coronavirus săptămâna trecută.

 În schimb, dar soţia sa, Rita Wilson, rămâne internată, au făcut cunoscut marţi responsabili australieni.

Actorul multipremiat cu Oscar se afla pe Gold Coast, în apropiere de Brisbane (centru-est), pentru pre-producţia filmului biografic al regizorului australian Baz Luhrmann despre Elvis Presley, în care joacă rolul managerului vedetei, colonelul Tom Parker.

Producţia a încetat după ce Hanks, în vârstă de 63 de ani, a confirmat joi vestea despre infectarea cu coronavirus.

Rita Wilson, care este şi producătoare la Hollywood, a susţinut mai multe concerte la Sydney şi Brisbane înainte de a fi depistată pozitivă la COVID-19. Autorităţile australiene desfăşoară o anchetă pentru a aflat cu cine a intrat în cuplul.

Citește și
Cum este de fapt să fii infectat cu coronavirus. Jurnalul unui britanic din Wuhan
Ce se întâmplă în Wuhan, la două luni de la închiderea orașului din cauza coronavirusului

400 de cazuri în Australia

Australia a înregistrat până în prezent circa 400 de cazuri confirmate de coronavirus, dintre care cinci au murit.

Tom Hanks şi Rita Wilson au publicat pe reţele sociale mesaje că au contractat noul coronavirus, mulţumind persoanelor care le-au acordat ajutor şi îndemnându-şi erii să urmeze sfaturile experţilor pentru a evita îmbolnăvirea.

Tom Hanks s-ar fi întors în vila de pe Gold Goast unde locuia împreună cu soţia de la sosirea lor în Australia, mai scrie AFP.

 

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Uniunea Europeană decide azi dacă îşi închide graniţele externe pentru 30 de zile
Uniunea Europeană decide azi dacă îşi închide graniţele externe pentru 30 de zile

Comisia Europeană decide marţi dacă închide graniţele externe ale UE, permiţând doar "călătoriile esenţiale".

Ce se întâmplă în Wuhan, la două luni de la închiderea orașului din cauza coronavirusului
Ce se întâmplă în Wuhan, la două luni de la închiderea orașului din cauza coronavirusului

Wuhan, orașul din care a pornit epidemia de coronavirus, se confruntă în continuare cu o epidemie „severă”, în condițiile în care boala continuă să se transmită local, au anunțat autoritățile sanitare chineze duminică, potrivit CNN.

Cercetător: „Dacă nu încetinim epidemia, până la sfârşitul anului rămânem fără părinţi şi bunici”
Cercetător: „Dacă nu încetinim epidemia, până la sfârşitul anului rămânem fără părinţi şi bunici”

Fizicianul de origine română Albert Laszlo Barabasi susține că noul tip de coronavirus nu poate fi oprit, dar trebuie ca întreaga populație să facă eforturi pentru a încetini răspândirea bolii. 

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.