Tot mai mulți americani își instalează buncăre private în curțile caselor. De ce se sperie cel mai mult oamenii din SUA

×
Codul embed a fost copiat

Confruntați cu incertitudini și tensiuni sociale și politice, tot mai mulți americani iau decizia să cheltuiască sume importante de bani pentru a-și instala buncăre private în curțile caselor.

În timp ce constructorii se bucură de creșterea vânzărilor, specialiștii avertizează că acest trend nu face altceva decât să distorsioneze realitatea.

Într-o lume tot mai nesigură, cu discuții, inclusiv la nivel înalt, despre atacuri și arme nucleare, oamenii de rând încearcă să ia masuri. De pilda, speriați de perspectiva unui război civil sau nuclear, tot mai mulți sunt dispuși să dea bani buni pe buncăre sofisticate.

Ron Hubbard, CEO Atlas Survival Shelters: „Mulți dintre cei chestionați cred că într-o zi va începe Al Treilea Război Mondial, care va fi unul catastrofal, iar aceste adăposturi vor avea o mare valoare în acel moment”.

În Statele Unite, unde există o adevărată cultură a celor care se pregătesc intens pentru așa-zisul sfârșit al lumii civilizate, industria producătoare de adăposturi înflorește.

Citește și
Descoperirea uluitoare făcută de o mamă în curtea casei. Ce s-a întâmplat când a ridicat o placă de pavaj
Descoperirea uluitoare făcută de o mamă în curtea casei. Ce s-a întâmplat când a ridicat o placă de pavaj

Ron Hubbard, CEO Atlas Survival Shelters: „Aceasta este cea mai mare fabrică de buncăre din lume. Se află pe o proprietate de zece acri și într-o clădire de 72.000 de metri pătrați. Avem adăposturi antiaeriene de la un capăt la altul al clădirii”.

Vorbim despre containere din metal care sunt îngropate în pământ, fiind dotate cu echipamente care, în teorie, ar trebui să protejeze viețile locatarilor și bunurile lor timp de săptămâni sau chiar luni.

Ron Hubbard, CEO Atlas Survival Shelters: „În interiorul fiecărui adăpost este un sistem de filtrare a aerului NBC. NBC vine de la nuclear, biologic și chimic”.

Experții guvernamentali americani spun însă că aceste buncăre private nu sunt necesare. Potrivit unui ghid lansat de Agenția Federală pentru Managementul Urgențelor, în cazul unui atac nuclear, oamenii se pot adăposti în orice clădire.

Michael Dillon, om de știință la Lawrence Livermore National Laboratory: „Aproape orice clădire non-rezidențială din SUA poate funcționa pe post de adăpost, cum ar fi un supermarket. Să ne gândim la toate rafturile pline de marfă, acelea pot oferi protecție. Plus că e un loc unde ai provizii, în timp ce aștepți (să fie sigur să ieși)”.

Iar unele voci avertizează că aceste adăposturi private conturează de fapt ideea falsă că se poate supraviețui fără probleme în timpul unui război nuclear.

Articol recomandat de sport.ro
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Un tânăr de doar 14 ani, între viaţă şi moarte după o ciocnire pe teren
Citește și...
Șeful elitei Hezbollah, Ibrahim Akil, era vânat de americani de peste 40 de ani. A fost ucis de racheta trimisă în buncăr
Șeful elitei Hezbollah, Ibrahim Akil, era vânat de americani de peste 40 de ani. A fost ucis de racheta trimisă în buncăr

16 responsabili de rang înalt ai grupării teroriste Hezbollah au fost uciși într-un raid israelian. Printre ei se numără șeful unității de elită a mișcării pro-iraniene care era vânat și de americani pentru două atentate teroriste devastatoare din 1983.

Descoperirea uluitoare făcută de o mamă în curtea casei. Ce s-a întâmplat când a ridicat o placă de pavaj
Descoperirea uluitoare făcută de o mamă în curtea casei. Ce s-a întâmplat când a ridicat o placă de pavaj

O mamă a rămas uluită după ce a descoperit un imens buncăr din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în grădina ei atunci când a ridicat o placă de pavaj.  

Mark Zuckerberg își construiește un buncăr masiv în Hawaii. Miliardarii din Silicon Valley, pregătiți pentru apocalipsă
Mark Zuckerberg își construiește un buncăr masiv în Hawaii. Miliardarii din Silicon Valley, pregătiți pentru apocalipsă

Fondatorul companiei Meta investește o sumă uriașă în realizarea unui complex cu dotări exclusiviste. Construcția va avea un buncăr, trapă de evacuare și uși rezistente la explozie, relatează presa americană.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă
Verificări la ANAF. Curtea de Conturi a descoperit „deficiențe privind colectarea TVA” și mii de firme cu aceeași adresă

Curtea de Conturi a realizat un audit de conformitate la ANAF, în cadrul căruia a constatat, între altele, mai multe deficienţe privind evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori.

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.