Toți funcționarii municipali din New York, obligați să se vaccineze anti-COVID sau să se testeze săptămânal

New York
Getty

Oraşul New York le va solicita tuturor funcţionarilor municipali să se vaccineze împotriva COVID-19 sau să se testeze o dată pe săptămână, a anunţat luni primarul Bill de Blasio.

Măsura, care va intra în vigoare începând din 13 septembrie, vizează peste 300.000 de persoane, printre care poliţişti, pompieri şi profesori din cea mai mare metropolă americană, unde varianta Delta a coronavirusului stârneşte îngrijorare, transmite Agerpres.

"Obiectivul este redresarea noastră. Obiectivul este de a proteja oamenii", a explicat de Blasio într-o conferinţă de presă.

Săptămâna trecută primarul i-a avertizat deja pe angajaţii din sistemul medical public newyorkez că vor trebui să se vaccineze împotriva coronavirusului sau să se testeze în fiecare săptămână.

Conform datelor oficiale, la New York, 59% dintre locuitori au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva COVID-19, însă ritmul vaccinărilor a încetinit. La nivel naţional, doar 57% dintre americani au primit cel puţin o doză de vaccin, iar 49% au primit ambele doze.

Citește și
furtuna
Europa, lovită de furtuni foarte puternice. Elsa a ajuns la New York

În prezent, varianta Delta a coronavirusului este responsabilă de peste 89% din contaminările depistate în SUA.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Vestul Statelor Unite, pârjolit de incendii uriașe. S-au format tornade, iar fumul a ajuns la New York
Vestul Statelor Unite, pârjolit de incendii uriașe. S-au format tornade, iar fumul a ajuns la New York

Un uriaş incendiu de vegetaţie pârjoleşte vestul Statelor Unite, şi distruge în fiecare oră sute de hectare de pădure!

Europa, lovită de furtuni foarte puternice. Elsa a ajuns la New York
Europa, lovită de furtuni foarte puternice. Elsa a ajuns la New York

Numeroase zone din Europa au fost lovite de furtuni puternice care fac ravagii. În același timp, furtuna tropicală Elsa a ajuns la New York. 

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.