Trei agenți de penitenciar din Franța, uciși într-un atac armat. Un deținut a evadat. Au fost folosite arme de război

×
Codul embed a fost copiat

Trei agenţi ai istraţiei penitenciare au fost ucişi cu arme de război, iar alţi doi au fost răniţi marţi, în Eure, în timpul unui atac armat asupra unui furgon, la un peaj, la Incarville, către ora locală 11:00.

Două vehicule au fugit cu un deţinut care a evadat, porivit Le Figaro.

Una dintre maşini, marca Audi A5, albă, a fost descoperită incendiată în comuna Vatteville.

A doua maşină, marca BMW seria 5 a fugit către Louviers, în Evreux.

Citește și
camera deputatilor
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi e cheltuielile de aducere în ţară

Le Figaro scrie că autorii au au folosit una sau mai multe arme de război.

Potrivit cotidianului, evadatul este originar din Rouen.

În vehicul, se afla, în curs de transfer intre închisori, deţinutul Mohamed Amra, supranumit Musca, multi-recidivist, și condamnat la 10 ani, pentru trafic de droguri, răpire, și sechestrare cauzatoare de moarte.

Complicii, l-au scos din furgonetă, și de atunci, sunt de negăsit, deși autoritățile au trimis sute de jandarmi, pe urmele fugarilor. Ministerul z de Interne, a declanșat Planul Épervier - care prevede o consolidare a unor puncte de control strategice ale autorităţilor, în vederea găsirii infractorilor.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Condiţiile noi de eliberare a paşaportului simplu temporar. Deputații au adoptat noul proiect
Condiţiile noi de eliberare a paşaportului simplu temporar. Deputații au adoptat noul proiect

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul care modifică legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi e cheltuielile de aducere în ţară
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul prin care fugarii sunt obligaţi să-şi e cheltuielile de aducere în ţară

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege iniţiat de către Ministerul Justiţiei care reglementează modalitatea de stabilire a cheltuielilor judiciare în cazul fugarilor care s-au sustras de la urmărirea penală sau de la judecată.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.