Trei bulgari, arestaţi după ce ar fi vandalizat Memorialului Shoah de la Paris

politie franta
Shutterstock

Trei bulgari suspectaţi că în luna mai au marcat cu vopsea nişte şabloane reprezentând "mâini roşii" pe Memorialul Shoah din Paris, un muzeu dedicat istoriei evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost arestaţi.

 

Doi dintre ei au fost arestaţi joi în Bulgaria şi un altul într-un alt stat membru al Uniunii Europene, a precizat Agenţia Naţională de Securitate (DANS) într-un comunicat.

Primul, în vârstă de 35 de ani, a fost arestat în capitala Sofia, iar al doilea, în vârstă de 27 de ani, în oraşul Blagoevgrad (sud-vest), au declarat pentru AFP purtătorii de cuvânt ai parchetelor respective.

Al treilea a fost arestat în Croaţia, potrivit unei surse apropiate anchetei.

„Acţionând în cercurile de extremă-dreapta din Bulgaria”, aceştia sunt acuzaţi că au «vandalizat» Memorialul în noaptea de 13 spre 14 mai, potrivit agenţiei naţionale bulgare de securitate, care încearcă să identifice «complicii lor şi instigatorii acestor acte».

Citește și
avioane nato
Europa și-a trimis avioanele de luptă spre Japonia. Aminițarea cu care se confruntă

Nu mai puţin de 35 de şabloane reprezentând mâini roşii au fost pictate pe Zidul Dreptăţii, în afara muzeului, unde sunt aplicate plăcuţe cu numele celor 3 900 de bărbaţi şi femei care au contribuit la salvarea evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Parchetul din Paris a deschis o anchetă judiciară împotriva a trei suspecţi, care erau fugari în străinătate, şi a emis un mandat european de arestare.

Ancheta se referă la fapte de „deteriorare a bunurilor altor persoane comise în cadrul unui grup”, cu circumstanţa agravantă că acestea „au fost comise din cauza apartenenţei reale sau presupuse la o etnie, rasă sau religie”, ceea ce atrage după sine o pedeapsă de şapte ani de închisoare.

Aceste acte de vandalism au provocat agitaţie în comunitatea evreiască şi chiar la cele mai înalte niveluri ale guvernului.

Preşedintele z Emmanuel Macron a denunţat un „atac asupra memoriei” victimelor Shoah-ului şi a promis că autorităţile ze vor fi ”inflexibile în faţa antisemitismului odios”.

În ultimele luni, mai multe cazuri foarte mediatizate din Franţa au ridicat suspiciuni de interferenţă străină în legătură cu războiul Rusiei din Ucraina şi conflictul dintre Hamas şi Israel.

La 1 iunie, trei sicrie purtând inscripţia „Soldaţi zi din Ucraina” au fost depuse la poalele Turnului Eiffel. Trei bărbaţi, unul de naţionalitate bulgară şi celălalţi născuţi în Germania şi Ucraina, au fost arestaţi înainte de a fi eliberaţi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
FOTO Cea mai atrăgătoare hocheistă a fost protagonista unui pictorial incendiar, în costum de baie. Imagini spectaculoase
Citește și...
Atmosferă de poveste la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Show total pe Sena | GALERIE FOTO
Atmosferă de poveste la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris. Show total pe Sena | GALERIE FOTO

A sosit ziua cea mare. Ziua pentru care Franţa se pregăteşte de ani buni, pentru ca Parisul să găzduiască ceea ce se vrea a fi cea mai grandioasă ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice.

Europa și-a trimis avioanele de luptă spre Japonia. Aminițarea cu care se confruntă
Europa și-a trimis avioanele de luptă spre Japonia. Aminițarea cu care se confruntă

Germania, Franța și Italia vor lua parte la exerciții comune cu Tokyo în această vară, pe măsură ce amenințările din partea Moscovei și Beijingului cresc.

„Trebuie să reparăm cablu cu cablu”. 800.000 de călători sunt afectaţi de atacul masiv din Franța, înainte de JO
„Trebuie să reparăm cablu cu cablu”. 800.000 de călători sunt afectaţi de atacul masiv din Franța, înainte de JO

Toate serviciile de informaţii din Franţa sunt mobilizate după atacul masiv asupra reţelei de cale ferată SNCF, care a fost vizată vineri dimineaţa, de incendii pe care autorităţile le-au denunţat ca fiind "acte criminale deliberate" de sabotaj.

Jocurile Olimpice 2024. Israelul avertizează Franţa cu privire la ameninţări cu
Jocurile Olimpice 2024. Israelul avertizează Franţa cu privire la ameninţări cu "atacuri teroriste" iraniene

Israelul a avertizat joi Franţa cu privire la potenţiale ameninţări cu "atacuri teroriste" împotriva sportivilor şi turiştilor săi de către grupuri susţinute de Iran în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, relatează AFP.

Ajutor pentru Hexagon. Pompierii români au intervenit în Franţa pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie
Ajutor pentru Hexagon. Pompierii români au intervenit în Franţa pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie

Pompierii români au intervenit, marţi după amiază, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată produs într-o zonă turistică, în localitatea Argeles-sur-Mer, Franţa.

Recomandări
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei
Sunt în joc milioane de lei și destinul oamenilor pentru a rezolva problema de la Salina Praid. Ce spune ministrul Economiei

Situația de la Salina Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers sâmbătă în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de Salina Praid, vor primi ajutor.

Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot
Imagini de la bordul avionului unde nouă pasageri au fost violenți. L-au amenințat cu bătaia pe pilot

Scandal uriaș la bordul unei aeronave Wizz Air care se pregătea să decoleze de pe aeroportul Otopeni spre Norvegia. Nouă bărbați, unii dintre ei băuți, spun martorii, au fost dați jos cu forța de polițiști.

Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit
Incident șocant în cartierul Cosmopolis din Ilfov. O tânără împușcată de mai multe ori a murit

O tânără a fost împușcată de mai multe ori pe o stradă din cartierul Cosmopolis din Ilfov. Ea a murit la spital.