Trupele lui Vladimir Putin și-au intensificat atacurile în estul Ucrainei, anunță britanicii

armata, rusia, mariupol
Getty

Rusia şi-a intensificat atacurile în Doneţk (estul Ucrainei) în ultimele cinci zile, într-o mişcare ce ar putea viza atragerea forţelor ucrainene şi zădărnicirea unui eventual contraatac al acestora, a anunţat, sâmbătă, Ministerul Apărării britanic.

''Există o posibilitate realistă ca Rusia să-şi fi sporit eforturile în regiunea Donbas într-o tentativă de a ademeni unităţi ucrainene suplimentare, pe fondul speculaţiilor că Ucraina intenţionează să lanseze o contraofensivă majoră'' în zonă, arată buletinul informativ cotidian publicat pe Twitter de ministerul citat, relatează Reuters, citată Agerpres.

Lupte intense au avut loc în apropierea oraşelor Siversk şi Bahmut, care se află la nord de oraşul Doneţk, ocupat de forţele ruse.

La 24 februarie, Rusia a declanşat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

În prezent, pentru a se putea apăra Ucraina se bazează în general pe armamentul greu primit din Occident.

Citește și
bayraktar, vladimir putin
Frații Bayraktar promit că nu vor vinde celebrele lor drone lui Vladimir Putin "indiferent de câți bani ni se oferă"
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 185. Zelenski transmite că situația de la centrala nucleară Zaporojie rămâne riscantă

Citește și...
Forţele Armate ucrainene anunță că peste 46.000 de soldați ruși au fost uciși de la începutul războiului în Ucraina
Forţele Armate ucrainene anunță că peste 46.000 de soldați ruși au fost uciși de la începutul războiului în Ucraina

Forţele Armate ucrainene au anunţat, sâmbătă, că de la startul invaziei, în data de 24 februarie, în Ucraina au murit 46.500 de soldaţi ruşi.

Frații Bayraktar promit că nu vor vinde celebrele lor drone lui Vladimir Putin
Frații Bayraktar promit că nu vor vinde celebrele lor drone lui Vladimir Putin "indiferent de câți bani ni se oferă"

Cei doi frații care conduc compania turcească Baykar, specializată în drone militare, au declarat că susțin pe deplin Ucraina și că nu vor vinde armele lor Rusiei "indiferent de câți bani ni se oferă".

Război în Ucraina, ziua 185. Zelenski transmite că situația de la centrala nucleară Zaporojie rămâne riscantă
Război în Ucraina, ziua 185. Zelenski transmite că situația de la centrala nucleară Zaporojie rămâne riscantă

ȘtirileProTV.ro au transmis, sâmbătă, cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia.

Recomandări
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul
Economistul-șef al BNR: Politicienii au ignorat patru reguli esențiale. Greșelile care au agravat deficitul

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a prezentat cele patru greșeli făcute de guvernanți care au dus la explozia deficitului bugetar. 

Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”
Statul, afectat de “Sindromul Praid”. „Dacă pune cineva două mine antitanc la Parlament, nu știm cine trebuie să intervină”

Statul român are numeroase vulnerabilități legislative și instituționale, care pot fi speculate cu ușurință de state ostile ca Rusia, în războiul hibrid pe care îl duce împotriva României.

Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30
Tricolorii mici au examen! Vezi România U21 – Georgia U21 în amicalul transmis LIVE pe VOYO și PRO ARENA de la 19:30

Naționala de tineret a României, România U21, se pregătește pentru viitoarele provocări cu un meci amical important în compania selecționatei similare a Georgiei.