Trupul neînsufleţit al lui Diego Maradona a fost depus la Palatul prezidenţial din Buenos Aires

×
Codul embed a fost copiat

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Diego Armando Maradona, legenda fotbalului argentinian care a decedat miercuri, a fost depus la Casa Rosada, Palatul prezidenţial din Buenos Aires.

Acolo va avea loc priveghiul, conform imaginilor difuzate de posturile de televiziune TyC şi ESPN.

Sicriul a fost transportat într-o ambulanţă, însoţită un important dispozitiv de securitate, potrivit AFP.

Sute de oameni se aliniau deja în faţa palatului pentru a-şi putea lua rămas bun de la campionul mondial din 1986, care a murit la vârsta de 60 ani, în urma unei crize cardiace, transmite Agerpres.

Fanii lui Maradona îi vor putea aduce un ultim omagiu idolului lor joi, între orele locale 06:00 şi 16:00 (9:00 - 19:00 GMT), potrivit unui comunicat dat publicităţii de Preşedinţia argentiniană.

Citește și
Messi
Mesajul postat de Lionel Messi, după decesul lui Maradona: "Diego este etern"

Fosta soţie a lui Maradona, Claudia Villafane, şi cele două fiice ale lor, Dalma şi Gianinna, au sosit la Casa Rosada cu puţin înainte de miezul nopţii.

În urma lor au venit preşedintele Federaţiei Argentiniene de Fotbal (AFA), Claudio Tapia, precum şi jucători activi şi retraşi, în special coechipieri ai lui Maradona care au luat parte la epopeea Cupei Mondiale din 1986, câştigată de naţionala Albiceleste în Mexic. Toate aceste persoane şi-au putut lua rămas bun de la legendarul fotbalist înainte de a se permite accesul publicului în palat.

Preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez, a decretat trei zile de doliu naţional după moartea lui Maradona, idolul unei ţări răvăşite acum de durere.

Decesul lui Diego Maradona s-a produs miercuri la prânz, în urma unui atac de cord, la domiciliul său de la periferia nordică a capitalei Buenos Aires.

Trei zile de doliu naţional în Argentina
 

Preşedintele Argentinei, Alberto Fernandez, a decretat trei zile de doliu după moartea fostei vedete a fotbalului Diego Armando Maradona, scrie EFE.

„În urma morţii lui Diego Armando Maradona, preşedintele va decreta trei zile de doliu naţional, de astăzi", se arată într-un comunicat al Preşedinţiei Argentinei.

La scurt timp, preşedintele ţării şi-a exprimat, pe contul său de Twitter, recunoştinţa faţă de tot ce a făcut Diego Maradona pentru ţara sa de-a lungul anilor şi pentru „fericirea'' pe care acesta a adus-o în inimile argentinienilor.

„Ne-ai dus în vârful lumii. Ne-ai făcut extrem de fericiţi. Ai fost cel mai bun. Mulţumesc că ai existat, Diego. Ne va fi dor de tine toată viaţa”, a scris Alberto Fernandez, care a publicat şi o fotografie în care se îmbrăţişează cu fostul fotbalist.

„Am simţit că suntem cei mai puternici din lume împreună cu Diego. Este o pierdere teribilă'', adaugă preşedintele.

La rândul său, fostul preşedinte al statului, actual vicepreşedinte, Cristina Fernandez de Kirchner, şi-a exprimat tristeţea faţă de moartea marelui fotbalist argentinian.

„Multă tristeţe ... Multă. La revedere Diego, te iubim foarte mult. O îmbrăţişare mare pentru rude şi pentru cei dragi'', a scris Cristina Fernandez de Kirchner pe contul său de Twitter.

Articol recomandat de sport.ro
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Cine e Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei: fotbalist și campion la box apropiat de lumea interlopă
Citește și...
Cauza morții lui Maradona a fost anunțată. Ce s-a descoperit la autopsie
Cauza morții lui Maradona a fost anunțată. Ce s-a descoperit la autopsie

Un raport de autopsie difuzat către mass-media argentiniană a spus că Maradona a murit în somn, după ce a suferit insuficiență cardiacă, la doar două săptămâni după ce a părăsit spitalul în urma unei operații.

Mesajul postat de Lionel Messi, după decesul lui Maradona:
Mesajul postat de Lionel Messi, după decesul lui Maradona: "Diego este etern"

Fotbalistul argentinian Lionel Messi a postat pe Instagram două fotografii alături de Diego Maradona, în semn de omagiu după decesul acestuia.

Hagi a povestit „un moment unic” cu Maradona: „A fost drăguț”
Hagi a povestit „un moment unic” cu Maradona: „A fost drăguț”

Fostul mare fotbalist Gheorghe Hagi şi-a exprimat regretul în legătură cu dispariţia lui Diego Armando Maradona, care a decedat miercuri seară, la vârsta de 60 de ani.

De ce nu a jucat Maradona în meciul Argentina - România, de la Cupa Mondială din 1994
De ce nu a jucat Maradona în meciul Argentina - România, de la Cupa Mondială din 1994

În urmă cu cinci luni, fostul mare fotbalist Diego Maradona a postat pe contul său de Facebook un mesaj în care şi-a amintit de meciul Argentina - România, scor 1-1, de la Cupa Mondială din 1990, din Italia.

Recomandări
Nicușor Dan, întâlnire cu Volodimir Zelenski la Vilnius. Liderul Ucrainei l-a invitat la Kiev pe președintele României
Nicușor Dan, întâlnire cu Volodimir Zelenski la Vilnius. Liderul Ucrainei l-a invitat la Kiev pe președintele României

Președintele României, Nicușor Dan, va avea, luni, a întâlnire bilaterală cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, la Vilnius, Lituania, în cadrului summit-ului B8 și Țările Nordice.  

Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump
Cine este Karol Nawrocki, noul președinte al Poloniei. Fost boxer și un irator înfocat al lui Donald Trump

Candidatul naţionalist Karol Nawrocki a câştigat alegerile prezidenţiale din Polonia împotriva primarului liberal al Varşoviei, Rafal Trzaskowski, potrivit rezultatelor oficiale publicate luni.

Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”
Planșeul de la salina Praid s-ar putea prăbuși complet. Zeci de case din apropiere au fost evacuate: „Noaptea nu dormim”

La Praid, în Harghita, s-a dat ordin de evacuare pentru 45 de gospodării din apropierea salinei. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a anunțat că există pericolul ca planșeul fostei mine să cadă.