Trusă pentru depistarea coronavirusului pe obiecte, în premieră mondială în Japonia. Cât costă

Trusă pentru depistarea coronavirusului pe obiecte, în premieră mondială în Japonia. Cât costă
Shutterstock

O trusă pentru testarea prezenței coronavirusului pe obiecte este produsă în premieră în Japonia. Kitul poate identifica virusul în aproximativ 100 de minute.

 

Cele 100 de teste din pachet au însă și un preț pe măsură: 2.800 de dolari. Noul kit poate detecta virusul pe suprafețe precum clanţe, robinete şi computere, informează agenţia Kyodo, citată de Agerpres.

Compania Shimadzu Corp. a declarat că intenţionează să furnizeze noul kit unităţilor medicale şi celor care oferă servicii de testare, dar şi centrelor de asistenţă pentru persoane vârstnice sau producătorilor de alimente.

Utilizatorii trusei de testare trebuie să treacă un beţişor cu tampon de vată pe suprafaţa unui obiect şi să îl pună apoi într-un recipient cu soluţie salină. După scoaterea tamponului de bumbac din recipient se aplică reactivi, iar virusul poate fi apoi detectat folosind un test PCR, sau reacţia în lanţ a polimerazei, a precizat compania.

Citește și
Test Covid
OMS reduce la jumătate preţul testelor COVID-19 pentru ţările în dezvoltare

Fiecare kit poate fi utilizat pentru efectuarea a 100 de teste şi costă 302.500 de yeni (2.800 de dolari).

Compania a declarat că îşi propune să vândă o mie de truse de testare anual.

„Prin adăugarea acestui kit ne dorim să oferim modalităţi exhaustive de prevenire a infecţiilor", a declarat un oficial al acesteia.

Shimadzu a comercializat anterior o trusă de testare utilizată pentru detectarea virusului din salivă.

Transmiterea de pe suprafaţe este considerată una dintre modalităţile prin care virusul se poate răspândi de la o persoană la alta.

Potrivit unui studiu realizat de Institutul Naţional de Sănătate (NIH) din Statele Unite, virusul poate rezista până la 72 de ore pe plastic, 48 de ore pe oţel inoxidabil şi 24 de ore pe carton.

Articol recomandat de sport.ro
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Nicușor Dan, felicitat de cel mai puternic om din sportul mondial: „Vă adresez cele mai frumoase urări“
Citește și...
Persoanele care trebuie să prezinte un test PCR negativ la intrarea în România
Persoanele care trebuie să prezinte un test PCR negativ la intrarea în România

Autorităţile noastre au introdus, ca obligatorie, prezentarea unui test negativ PCR, făcut cu cel mult trei zile în urmă, pentru toţi cetăţenii care intră în ţară din regiunile cu risc ridicat de Covid.

OMS reduce la jumătate preţul testelor COVID-19 pentru ţările în dezvoltare
OMS reduce la jumătate preţul testelor COVID-19 pentru ţările în dezvoltare

OMS, prin intermediul programelor UNITAID şi FIND, a anunţat vineri un acord care va reduce la jumătate preţul testelor COVID-19 pentru cele 250 de milioane de astfel de teste destinate ţările în dezvoltare şi care vor fi produse în 2021, relatează EFE.

Românii vor fi primiți în Anglia doar cu test COVID negativ, dar tot vor sta în carantină
Românii vor fi primiți în Anglia doar cu test COVID negativ, dar tot vor sta în carantină

Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile britanice au anunţat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, în contextul pandemiei de COVID-19.

Recomandări
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”
Ploile torențiale și grindina fac ravagii în toată țara. ”E nenorocire!”

Ploile torențiale și grindina continuă să facă ravagii în țară. În mai multe zone, au fost inundate străzi și gospodării și a fost nevoie de intervenția pompierilor. Iar grindina a acoperit curțile oamenilor.  

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.