Turnul Eiffel a fost redeschis vineri, după 8 luni de la închiderea sa din cauza pandemiei de Covid-19

×
Codul embed a fost copiat

Turnul Eiffel a fost redeschis vineri, după opt luni de la închiderea sa din cauza pandemiei de Covid-19, cea mai lungă perioadă în care accesul vizitatorilor nu a fost posibil după Al Doilea Război Mondial, transmite Reuters.

 

În timp ce numărătoarea inversă a ajuns la zero, au avut loc aplauze şi ovaţii din partea vizitatorilor care aşteptau la coadă să intre, o formaţie a început să cânte, iar oamenii au început să treacă prin poarta de intrare, transmite News.ro.

"Ne simţim destul de norocoşi să fim aici", a declarat Patrick Perutka, un tânăr de 18 ani din Croaţia, care aştepta de trei ore să se deschidă porţile.

Perutka era la prima sa vizită la Turnul Eiffel.

Citește și
Proteste în Franţa, după ce Macron a anunțat restricții pentru persoanele fără certificat sanitar
Proteste în Franţa, după ce Macron a anunțat restricții pentru persoanele fără certificat sanitar

Din cauza îngrijorărilor persistente cu privire la virus, măştile rămân obligatorii pentru oricine are peste 11 ani, iar fiecare lift va transporta doar jumătate din numărul normal de vizitatori.

Începând cu 21 iulie, vizitatorii vor trebui să arate şi un ”permis de sănătate” din partea guvernului z, pentru a demonstra că sunt fie vaccinaţi, fie că au avut recent un test negativ pentru Covid-19.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
O noua fază dramatică a pandemiei de Covid-19. Ce se întâmplă în Rusia și în aproape toate statele asiatice
O noua fază dramatică a pandemiei de Covid-19. Ce se întâmplă în Rusia și în aproape toate statele asiatice

În Rusia şi în mai toate ţările asiatice, pandemia trece din nou printr-o fază dramatică.

Proteste în Franţa, după ce Macron a anunțat restricții pentru persoanele fără certificat sanitar
Proteste în Franţa, după ce Macron a anunțat restricții pentru persoanele fără certificat sanitar

Peste 19.000 de persoane au protestat în Franța faţă de hotărârea preşedintelui Emmanuel Macron de a introduce restricţii împotriva celor care nu au un certificat sanitar ce atestă că sunt vaccinaţi anti-COVID-19 ori au fost testaţi negativ recent.

Ziua națională a Franței, marcată cu o paradă militară pe Champs-Elysées. Semnificația zilei de 14 iulie
Ziua națională a Franței, marcată cu o paradă militară pe Champs-Elysées. Semnificația zilei de 14 iulie

Franţa reia miercuri, după pauza de anul trecut provocată de pandemie, tradiţia paradei militare de Ziua Naţională, însă prudenţa continuă să fie prezentă într-un moment în care ţara încearcă să evite un al patrulea val epidemic de COVID.

Autoritatea pentru concurenţă din Franţa a amendat Google cu 500 de milioane €
Autoritatea pentru concurenţă din Franţa a amendat Google cu 500 de milioane €

Autoritatea pentru concurenţă din Franţa a impus marţi o amendă de 500 de milioane de euro pentru Google.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.