Ucraina, sfâșiată de ”salvatorii” americani și Rusia. Putin și Trump își dau mâna și pentru împărțirea Arcticii
Vladimir Putin îl duce cu vorba pe Donald Trump că vrea pace, dar își vede neabătut de planurile sale de a subjuga pe deplin Kievul.
Liderul rus a sugerat ca Ucraina să fie plasată sub istraţia temporară a Națiunilor Unite, care să organizeze alegeri pentru a genera, spune Putin, o conducere legitimă.
Iar Kievul primește lovituri la fel de brutale și din partea americanilor. Potrivit presei europene, Donald Trump îi forțeaza mână lui Zelenski să cedeze Statelor Unite controlul asupra resurselor de petrol, hidrocarburi, pământuri rare și chiar asupra infrastructurii din Ucraina.
Daca cineva își făcea iluzii că Rusia va renunța la o parte dintre pretențiile sale binecunoscute, Vladimir Putin a avut grijă să le spulbere.
Vladimir Putin: ”Am putea discuta ca, sub auspiciile Națiunilor Unite, să fie instituită o istrație temporară a Ucrainei. Acesteia i-ar reveni organizarea de alegeri democratice, pentru a aduce la conducere (la Kiev) un guvern viabil, care să se bucure de încrederea poporului și să poată începe negocieri pentru un tratat de pace și să semneze în mod legitim documente recunoscute în toată lumea”.
Sugestia lui Putin întărește teza lui mai veche, conform căreia autorităţile din Ucraina nu sunt un partener de negociere legitim, întrucât Volodimir Zelenski a rămas la conducere după finalul mandatului său, în mai 2024. Și responsabilii americani, în frunte cu președintele Trump, au declarat public că Ucraina ar trebui să organizeze alegeri.
Putin și Trump, cei mai buni prieteni
În declarațiile făcute după summitul de la Paris, liderul de la Kiev nu și-a ascuns dezamăgirea provocată de faptul că Washingtonul repetă întocmai tezele de propagandă ale Kremlinului.
Steve Witkoff, emisarul lui Trump la Moscova: ”Cele patru regiuni, Donbas, Crimeea... Luhansk și mai sunt două.... Au populație vorbitoare de rusă și au votat covârșitor la referendum că vor să trăiască sub ruși”.
Volodimir Zelesnki: ”Declarațiile lui Wikoff sunt pure abstracțiuni pentru noi. Pare că vorbește din altă realitate. Pentru noi, acești oameni sunt de pe altă planetă”.
”Steve Witkoff: Putin are un respect uriaș pentru Trump. Și ați văzut cum s-a purtat Zelenski în Biroul Oval.
Tucker Carlson: Vor rușii să cucerească Europa?
Steve Witkoff: 100% nu! De ce ar vrea așa ceva?? De ce și-ar dori rușii să absoarbă Ucraina? În ce scop?? Nu au nevoie să stăpânească Ucraina! Ar fi ca și cum ar ocupa Gaza”.
Volodimir Zelenski: ”Am vrea și noi să trăim în lumea frumoasă zugrăvită de Witkoff, dar realitatea este că Rusia ne bombardează fără oprire”.
Pe de altă parte, Zelenski și-a trădat frustrarea și în legătură cu acordul privind pământurile rare ale Ucrainei, negociat cu Statele Unite. Înțelegerea ar fi trebuit să contribuie la acordul de pace, oferind Statelor Unite un interes financiar în viitorul Ucrainei. Kievul consideră însă termenii impuși de americani profund dezavantajoși, mai ales că nici nu oferă garanții de securitate.
Volodimir Zelenski: ”Americanii schimbă întruna termenii contractului și insistă pe semnarea imediată a acordului definitiv. Însă un acord definitiv necesită o analiză minuțioasă, trebuie ratificat de parlamentul ucrainean. Totuși, nu vreau sub nicio formă să creez americanilor impresia că Ucraina se opune acordului privind mineralele”.
Trump vrea să preia complet toate resursele Ucrainei
Pentru jurnaliștii ziarului britanic The Telegraph, care au analizat o versiune de lucru a acordului, termenii doriți de istrația Trump ar echivala cu un jaf la drumul mare, fără precedent în istoria diplomației moderne.
Astfel, americanii vor ca Ucraina și SUA să înființeze un consiliu de supraveghere care să coordoneze un fond comun de investiții, pentru a împărți veniturile obținute din proiectele de petrol, gaze și mineralele rare ale Kievului. SUA ar urma să numească trei dintre cei cinci membri ai consiliului de istrație, având implicit drept de veto.
Mai mult, SUA vor să controleze infrastructura legată de exploatarea resurselor naturale, adică drumurile, căile ferate, conductele, porturile și instalațiile de prelucrare.
Experții europeni observa că proiectul este în concordanță cu discuțiile paralele dintre SUA și Rusia pentru un parteneriat energetic cuprinzător, inclusiv cu planurile de restabilire a fluxurilor de gaze din Siberia de Vest către Europa.
Dovada a faptului că rușii și americanii se înțeleg peste capul europenilor, este și faptul că Putin a declarat că nu are nicio problemă cu intențiile Washingtonului de a controla Groenlanda.
Vladimir Putin: ”Ar fi o mare greșeală să credem că declarațiile (istrației Trump) despre Groenlanda sunt doar niște vorbe extravagante. Nici pomeneală! Americanii vorbesc despre asta încă de pe la 1860. Ca să rezum, cred că americanii au planuri serioase cu privire la Groenlanda”.
Rusia este gata să împartă cu „țări prietene” resursele Arcticii, a adăugat președintele rus.