UE avertizează Ungaria privind legea anti-LGBT. Condiţionarea fondurilor UE de statul de drept nu se aplică

Ungaria UE
Getty

Comisia Europeană a transmis miercuri un nou avertisment Ungariei pentru ca aceasta să renunţe la noua sa lege care interzice promovarea homosexualităţii în şcoli şi pe care Bruxellesul o critică pentru că ar discrimina persoanele LGBT.

UE avertizează Budapesta că în caz contrar s-ar putea adresa Curţii de Justiţie a UE (CJUE), relatează AFP.

În schimb, Comisia a is că noul mecanism european ce condiţionează accesarea fondurilor europene de statul de drept nu se poate aplica în acest caz, după ce unii eurodeputaţi şi Suedia au făcut presiuni pentru a fi aplicat în această situaţie.

Guvernul de la Budapesta trebuie acum să răspundă unei scrisori a Comisiei Europene, prin care aceasta îşi exprimă îngrijorarea faţă de legea care prevede că ''pornografia şi conţinuturile ce reprezintă sexualitatea sau promovează devierea de la identitatea de gen, schimbarea de sex şi homosexualitatea nu trebuie să fie accesibile celor cu vârste sub 18 ani'', act normativ considerat la Bruxelles drept ''discriminator'' şi contrar valorilor europene.

''Aşteptăm răspunsul autorităţilor ungare (...), preferabil anunţul că această lege nu va intra în vigoare, ceea ce ar fi dorinţa mea cea mai de preţ'', a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova.

Citește și
Ungaria UE
Ungaria reacționează dur după ce i s-a sugerat să părăsească UE. „Nu vrem să o părăsim, vrem să o salvăm de ipocriți”

''Dacă răspunsul nu va fi satisfăcător (...), nu vom ezita să lansăm etapa următoare, care poate merge până la Curtea Europeană de Justiţie şi la sancţiuni financiare în viitor'', a indicat ea, referindu-se la procedura de infringement.

Întrebată despre posibilitatea activării în acest caz a mecanismului care oferă Comisiei Europene posibilitatea de a suspenda fondurile europene pentru un stat membru dacă estimează că acesta încalcă statul de drept, Jourova a răspuns clar: ''Nu!''.

Acest mecanism - convenit ca un compromis între statele membre în urma obiecţiilor Ungariei şi Poloniei şi care încă aşteaptă o decizie a CJUE pentru a intra în vigoare după ce a fost contestat de aceleaşi ţări - permite suspendarea fondurilor europene în cazul unor încălcări ale statului de drept ce afectează bugetul UE într-un ''mod suficient de direct'' (corupţie, fraudă fiscală etc.), nu în cazul unor chestiuni societale, cum sunt drepturile comunităţii LGBT.

Premierul ungar Viktor Orban a respins criticile conform cărora noua lege ar afecta drepturile persoanelor LGBT. ''Legea nu priveşte homosexualii, ea priveşte modul în care părinţii doresc să facă educaţia sexuală a copiilor lor'', a explicat el.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Preşedintele Cehiei, în contextul legii anti-LGBT din Ungaria: ”Persoanele transgender mi se par dezgustătoare
Preşedintele Cehiei, în contextul legii anti-LGBT din Ungaria: ”Persoanele transgender mi se par dezgustătoare"

”Persoanele transgender mi se par dezgustătoare", a declarat duminică, într-un interviu televizat, preşedintele Cehiei, Milos Zeman, comentând legea din Ungaria care interzice materialele LGBT în şcoli.

Ungaria reacționează dur după ce i s-a sugerat să părăsească UE. „Nu vrem să o părăsim, vrem să o salvăm de ipocriți”
Ungaria reacționează dur după ce i s-a sugerat să părăsească UE. „Nu vrem să o părăsim, vrem să o salvăm de ipocriți”

Liderii UE l-au condamnat dur joi pe premierul ungar, Viktor Orban, pentru legea sa împotriva promovării homosexualităţii în rândul minorilor, considerată homofobă, relatează AFP, conform Agerpres.

Ursula von der Leyen, mesaj dur pentru Ungaria: „Această nouă lege încalcă valorile noastre”
Ursula von der Leyen, mesaj dur pentru Ungaria: „Această nouă lege încalcă valorile noastre”

Uniunea Europeană îşi va apăra valorile şi va acţiona împotriva legii din Ungaria care este considerată discriminatorie faţă de LGBT, a dat asigurări vineri preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Recomandări
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri
ISW: Războiul din Ucraina, „o afacere internă” pentru Rusia. Kremlinul neagă dizolvarea URSS și respinge Vestul din negocieri

Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) afirmă că Rusia vrea să excludă Occidentul din negocierile de pace și să nege independența fostelor state sovietice. Totodată, războiul din Ucraina, spun rușii, este o „afacere internă rusă”.

România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE
România riscă suspendarea de fonduri europene. Singurul stat cu probleme de deficit care nu a trimis raportul la UE

România nu a transmis Comisiei Europene Raportul Anual de Progres privind reducerea deficitului bugetar, document care trebuia depus până la 30 aprilie ca parte a implementării planului fiscal pe șapte ani.

O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci
O companie românească ar putea revoluționa piața construcțiilor, cu un material ecologic făcut din zaț de cafea și ciuperci

Un start-up din Cluj a reușit să transforme zațul de cafea și rumegușul într-un material izolator ecologic, cu proprietăți acustice, termice și chiar ignifuge. Pentru a “lega” compoziția a folosit... ciuperci de pădure.