Ultimul dictator al Europei vs. o casnică de 37 de ani. Alegeri istorice în Belarus. Cifrele primului exit-poll

×
Codul embed a fost copiat

Alexandr Lukashenko speră să obțină cel de-al șaselea mandat de președinte, după un scrutin cum n-a mai văzut Belarusul.

UPDATE ora 22.10. Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a obţinut 79,7% de voturi la alegerile prezidenţiale de duminică, potrivit unui sondaj oficial realizat la ieşirea din birourile electorale, în timp ce candidata surpriză a opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, a obţinut 6% din sufragii, relatează AFP.

UPDATE ora 21.00. Aleksandr Lukaşenko are toate șansele să și obțină cel de-al șaselea mandat.

Actualul președinte al Belarusului a obţinut 79,7% de voturi la alegerile prezidenţiale de duminică, potrivit unui sondaj oficial realizat la ieşirea din birourile electorale, în timp ce candidata surpriză a opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, a obţinut 6% din sufragii, relatează AFP.

Dacă cea mai mare parte a birourilor de votare s-au închis la ora 20:00 (17:00 GMT), unele au fost autorizate să rămână deschise din cauza afluenţei alegătorilor. "Sper că votul se va termina de asemenea fără probleme" în aceste locuri, a declarat la televiziunea publică preşedinta Comisiei electorale, Lidia Ermoşina.

Citește și
Dictatorul care spunea că pandemia este o psihoză s-a infectat cu Covid-19. ”Am supraviețuit coronavirusului pe picioare”
Dictatorul care spunea că pandemia este o psihoză s-a infectat cu Covid-19. ”Am supraviețuit coronavirusului pe picioare”

---

Ultimul dictator al Europei - așa cum este numit - are drept adversară o casnică de 37 de ani, care a mobilizat mulțimile.

Svetlana Tihanovskaia este un model - duce lupta până la sfârșit, în pofida măsurilor de intimidare luate de regim. Puterea de la Minsk a refuzat sa acrediteze posturile TV occidentale la alegeri.

În ultimele săptămâni, bielorușii au început să viseze

 

 

Zeci de mii de persoane au iesit la mitingurile opozitiei, nu doar in capitala Minsk, ci si in provincie - fapt fara precedent. Au infruntat riscurile represiunii si ale pandemiei, cu crezul alimenat de curajul unei brunete... răsărite parcă de nicăieri.

Sveta, așa cum este alintată de popor, candidează în numele soțului ei, Serghei. Un vlogger cunoscut, încarcerat în urma unei înscenări.

Svetlana: „Tot ce fac, fac pentru el, pentru libertatea lui. Îl iubesc, pe el, pe copiii mei, pe toţi bielorușii care vor să fie liberi, să poată vorbi despre orice doresc, fără teamă. O libertate pe care nimeni n-a cunoscut-o”.

I-au stat alături, în ziua votului, alte două femei puternice: soţia şi, respectiv, şefa de campanie ale unor opozanţi politici, împiedicaţi să candideze. Unul a fugit la Moscova, celălalt este după gratii.

Serviciile secrete, care în Belarus şi-au păstrat numele KGB, şi forţele de securitate au făcut risipă de brutalitate, arestând peste 1.200 de oameni la manifestările opoziției.

Manifestant: „Belarus e ţara minciunilor. Una spun la televizor şi cu totul alta e realitatea. Nu vrem să mai trăim aşa”.

Nu este greu de înţeles de ce Lukashenko, la putere din 1994, este numit ultimul dictator al Europei. Și-a scandalizat compatrioţii refuzând să impună restricţii pentru a combate efectele COVID-19. I-a sfătuit doar... să bea vodcă și să meargă la saună pentru a se păzi de coronavirus. Recent, a reuşit performanța de a răci relațiile cu Moscova, prin refuzul de a intra într-o Uniune Vamală.

Iar acum, are insomnii din cauza Svetlanei Tihanovskaia. Fostă profesoară de engleză, Sveta a renunțat la serviciu după ce primul ei născut a venit pe lume surd. Când au apărut problemele cu soțul Serghei, a preluat ştafeta din mers.

Nu s-a lăsat descurajată de telefoanele anonime, care o ameninţau că îi vor fi luaţi copiii. I-a trimis în străinătate, dar, chiar şi de la distanţă, băiatul ei de 10 ani înţelege pericolul la care se expune mama sa.

Svetlana: Mi-a trimis ieri un SMS: „Mami, eşti bine? Mi-e milă de tine şi mi-e frică pentru tine”.

Opozanţii din Belarus obişnuiesc să spună că preşedintele se bucură de sprijinul a doar 3% din populaţie. Chiar dacă, în realitate, popularitatea lui este mai mare, Alexandr Lukashenko nu poate câştiga alegerile fără fraude ample, sunt de acord observatorii internaţionali.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
VIDEO Incident șocant, la French Open: Musetti a lovit arbitrul și n-a pățit nimic! Trebuia descalificat, ca Djokovic?
Citește și...
Provocarea neașteptată pentru „ultimul dictator al Europei”, la alegerile de anul acesta
Provocarea neașteptată pentru „ultimul dictator al Europei”, la alegerile de anul acesta

Aleksandr Lukaşenko este convins că va câştiga al şaselea mandat consecutiv de preşedinte al Belarusului, însă Svetlana Tikhanouskaya, fostă profesoară de limba engleză, reprezintă cea mai mare provocare pentru „ultimul dictator al Europei”.

Dictatorul care spunea că pandemia este o psihoză s-a infectat cu Covid-19. ”Am supraviețuit coronavirusului pe picioare”
Dictatorul care spunea că pandemia este o psihoză s-a infectat cu Covid-19. ”Am supraviețuit coronavirusului pe picioare”

Preşedintele statului Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a declarat că a fost infectat cu noul coronavirus, dar că nu a avut niciun fel de simptome şi deja s-a vindecat. Lukașenko spunea că pandemia este o psihoză și recomanda tratamente cu vodcă și saună.

Recomandări
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri
Lista „aproape finală” a măsurilor care vor fi luate de viitorul guvern: PSD insistă cu „progresiva”, PNL și USR cer tăieri

Până în acest moment partidele politice nu au ajuns la un consens privind seria de măsuri fiscale menite să reducă deficitul bugetar, dar lista finală pare să se contureze, ușor-ușor.

România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment
România riscă oprirea banilor europeni. Țara noastră nu a îndeplinit 85% din reforme, iar CE ne-a dat un ultim avertisment

Cheltuielile peste măsură ale României ar putea fi cel mai dur sancționate de Bruxelles. Dacă Guvernul nu vine urgent, cu soluții fiscale eficiente riscăm inclusiv oprirea banilor europeni.

“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”
“În România s-a guvernat cu picioarele. Au fost unele decizii atât de proaste, că aproape duc la ideea de infiltrare rusă”

România a fost guvernată “cu picioarele” în ultimii ani, iar unele decizii luate de politicienii aflați la putere „sunt absolut de neînțeles”, în contextul războiului hibrid declanșat de Rusia împotriva țării noastre.