Un adolescent din SUA și-a ucis părinții pentru a-l putea asasina pe Donald Trump. Ce au găsit anchetatorii în telefonul lui

Un adolescent din Wisconsin, SUA, este acuzat că și-a ucis părinții ca parte a unui complot pentru a-l asasina pe președintele Donald Trump, potrivit unor documente judiciare federale recent desecretizate, citate de CNN.
Nikita Casap, în vârstă de 17 ani, a cerut asasinarea președintelui și răsturnarea guvernului SUA în documente scrise și mesaje text descoperite de anchetatori, potrivit unei declarații depuse de autoritățile federale, obținută de CNN.
Se presupune că uciderea părinților săi ar fi fost un efort de a obține „mijloacele financiare și autonomia” necesare pentru a-și duce la îndeplinire planul, au declarat anchetatorii.
În Wisconsin, adolescentul este acuzat de nouă infracțiuni grave, printre care două capete de acuzare pentru crimă de gradul întâi și două pentru ascunderea cadavrelor, potrivit portalului instanței din comitatul Waukesha.
La nivel federal, anchetatorii urmăresc și trei capete de acuzare federale: tentativă de asasinat asupra președintelui, conspirație și utilizarea armelor de distrugere în masă, se arată în declarația oficială.
Avocații lui Casap au fost ați de CNN pentru comentarii. Până în prezent, adolescentul nu a formulat niciun răspuns oficial în fața acuzațiilor, potrivit documentelor instanței.
Părinții au fost găsiți morți după două săptămâni
Poliția crede că mama suspectului, Tatiana Casap, și tatăl său vitreg, Donald Mayer, au fost împușcați mortal pe 11 februarie, potrivit plângerii din comitatul Waukesha. Ambii au fost găsiți fără viață după mai bine de două săptămâni, pe 28 februarie, când polițiștii au efectuat un control de rutină la domiciliul familiei.
Suspectul nu se afla în locuință, iar autoritățile au raportat SUV-ul lui Mayer ca fiind furat. În aceeași seară, ofițerii din cadrul Departamentului de Poliție WaKeeney din Kansas au oprit vehiculul, care era condus de Casap.
În vehicul, autoritățile au descoperit 14.000 de dolari în bancnote de 100 de dolari, bijuterii în valoare de peste 14.000 de dolari și un revolver Magnum .357 achiziționat de Mayer.
Telefonul adolescentului conținea materiale legate de o rețea neo-nazistă
Biroul Șerifului din Comitatul Waukesha a obținut un mandat de percheziție și a descoperit în telefonul lui Casap materiale legate de „The Order of Nine Angles”, o rețea de indivizi cu viziuni extremiste motivate rasial, de orientare neo-nazistă, potrivit declarației federale.
De asemenea, au fost găsite fotografii și mesaje care făceau referire la „un manifest autodeclarat privind asasinarea președintelui, fabricarea de bombe și atacuri teroriste”, se arată în document.
Un document de trei pagini găsit de FBI cerea asasinarea lui Trump pentru a declanșa o revoluție politică în SUA și „a salva rasa albă”.
„De ce, în mod specific, Trump? Cred că este destul de evident. Eliminând președintele și, poate, vicepreședintele, acest lucru va garanta producerea unui haos”, se arată într-un fragment din document, potrivit declarației sub jurământ.
Mesaje pro-Hitler și imagini șocante descoperite în telefon
Documentul mai conținea imagini cu Adolf Hitler, însoțite de textul: „SLAVĂ LUI HITLER, SLAVĂ RASEI ALBE, SLAVĂ VICTORIEI.”
FBI a mai descoperit pe telefonul său imagini și mesaje despre cum să folosească o dronă pe post de armă de atac. Potrivit anchetatorilor, Casap ar fi plătit, cel puțin parțial, pentru o dronă și materiale explozive necesare comiterii unui atac. De asemenea, au fost găsite fotografii cu față-verso a cardurilor bancare ale lui Mayer, precum și numele de utilizator și parola unui cont bancar.
Un coleg de clasă al adolescentului a declarat în martie că Casap i-a spus că intenționează să-și ucidă părinții, dar nu avea acces la o armă. Ulterior, i-ar fi spus aceluiași coleg că plănuiește să se împrietenească cu cineva care are o armă pentru a o fura. Documentele mai indică faptul că i-a mărturisit colegului că era în cu o persoană din Rusia și că plănuiau împreună răsturnarea guvernului SUA și asasinarea lui Trump.
Potrivit plângerii din comitatul Waukesha, detectivii au găsit mesaje care indicau că băiatul intenționa să părăsească SUA și să plece în Ucraina. Într-un mesaj pe Telegram, el întreba: „Deci, în timp ce sunt în Ucraina, voi putea trăi o viață normală? Chiar și când se va afla că am făcut-o?”
Casap urmează să apară în instanță pentru punerea sub acuzare pe 7 mai, potrivit portalului instanței din comitatul Waukesha.