Un avion s-a dezintegrat în timpul zborului. Nu există supraviețuitori

Un avion s-a dezintegrat în timpul zborului. Nu există supraviețuitori
IMAGO

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit miercuri în apropiere de Franklin, Tennessee, ucigând toate cele trei persoane aflate la bord. Acesta nu a fost un accident tipic de avion, întrucât concluziile inițiale indică faptul că aeronava s-a rupt în aer, r

O persoană care a sunat la 911 a anunțat că a auzit o explozie despre care se crede că ar fi vorba de prăbușire, potrivit Biroului șerifului din comitatul Williamson. Anchetatorii federali din SUA cercetează acum zona prăbușirii cu resturi, în căutarea unor răspunsuri, transmite Yahoo News.

Avionul Beechcraft V35, cu un singur motor, a plecat miercuri dimineață de pe Aeroportul Regional Louisiana, la sud-vest de Baton Rouge, și se îndrepta spre Louisville, Kentucky. Când s-a produs accidentul, aeronava era supravegheată de controlul traficului aerian și a început să coboare de la 2.700 de metri. Avionul era înregistrat pe numele unui chirurg plastician din Baton Rouge, Dr. Lucius Doucet. Acesta a fost ucis în urma prăbușirii. Cabinetul lui Doucet, Williamson Cosmetic Center, a dat publicității o declarație: „Pierderea bruscă și prematură a doctorului Doucet a lăsat un gol adânc în inimile noastre și în cabinetul nostru. Înțelegem că mulți dintre voi au avut legături puternice cu el de-a lungul anilor, bazându-se pe expertiza, îndrumarea și sprijinul său neclintit."

Identitățile celorlalte două victime nu au fost încă confirmate. Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor investighează accidentul. Autoritățile locale nu sunt sigure asupra modalității derulării accidentului. Zona cercetată se întinde pe aproximativ o jumătate de milă, cu resturi care s-au revărsat în curțile și pe aleile oamenilor, dar locuitorii nu au raportat daune.

Aviația generală este, din punct de vedere statistic, mai periculoasă decât zborurile comerciale. Au trecut 15 ani de la ultimul accident aviatic mortal în Statele Unite. Potrivit Aircraft Owners and Pilots Association, în 2023 au avut loc 157 de accidente mortale în care au fost implicate avioane mici, private.

Citește și
avion alaska
Momentul în care un avion se prăbușește în Alaska. Două persoane se aflau la bord | VIDEO
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Un avion de luptă F-16 s-a prăbuşit în parcul naţional White Sands din New Mexico
Un avion de luptă F-16 s-a prăbuşit în parcul naţional White Sands din New Mexico

Un avion de luptă F-16 Fighting Falcon s-a prăbuşit, marţi, într-un parc naţional din New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite, au anunţat forţele aeriene americane, potrivit AFP.

Momentul în care un avion se prăbușește în Alaska. Două persoane se aflau la bord | VIDEO
Momentul în care un avion se prăbușește în Alaska. Două persoane se aflau la bord | VIDEO

Un avion de mărfuri s-a prăbuşit, marţi, în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane.

Momentul în care un avion de război rusesc în flăcări se prăbușește în Marea Neagră VIDEO
Momentul în care un avion de război rusesc în flăcări se prăbușește în Marea Neagră VIDEO

Un avion militar rus s-a prăbuşit în largul Peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în 2014, iar pilotul a avut timp să se catapulteze, anunţă guvernatorul instalat de către Moscova, relatează AFP.

 

Un avion de mari dimensiuni s-a prăbușit în Rusia. Nu există supraviețuitori. Cine se afla la bord. VIDEO
Un avion de mari dimensiuni s-a prăbușit în Rusia. Nu există supraviețuitori. Cine se afla la bord. VIDEO

Un avion militar de tip cargo Iliuşin Il-76 s-a prăbuşit marţi în Rusia la scurt timp după decolare, cu 15 persoane la bord, din cauza unui foc izbucnit la unul dintre motoarele sale, a anunţat Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse, informează Reuters.

Un bărbat a murit pe o plajă din Mexic după ce un avion care transporta parașutiști s-a prăbușit peste el. VIDEO
Un bărbat a murit pe o plajă din Mexic după ce un avion care transporta parașutiști s-a prăbușit peste el. VIDEO

Un bărbat de 62 de ani care se afla pe o plajă din Oaxaca, aflat în sudul Mexicului, a murit după ce un avion care transporta patru parașutisti canadieni a aterizat de urgență în acel loc, a anunțat biroul statal al apărării civile, citat de Reuters.

Recomandări
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales Nicuşor Dan anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menţionând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "patru partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.