Un bărbat a dispărut într-o gaură uriașă care i-a înghițit dormitorul. „Puteam să jur că l-am auzit strigându-mi numele”

gaura
Getty

Un bărbat din Florida a fost dat dispărut după ce o groapă uriașă i-a înghițit dormitorul. Fratele său l-a auzit țipând, însă bărbatul nu a mai putut fi salvat.

 

Jeffrey Bush a fost auzit țipând de fratele său Jeremy, în martie 2013, după ce o gaură uriașă de 30 de metri i-a înghițit dormitorul.

Intrând în fugă în camera fratelui său, Jeremy a sărit în gaură pentru a încerca să îl salveze, dar noroiul se ridica deja la nivelul gâtului său, scrie LAD Bible.

Însă Jeffrey nu mai era. După câteva zile, terenul și casa au fost considerate prea periculoase pentru ca inginerii să inspecteze zona, iar eforturile de salvare au fost anulate.

Drept urmare, casa a fost demolată, iar terenul a fost umplut cu pietriș.

Citește și
tinere
„Simt că ceva rău se va întâmpla”. Mesajul uneia dintre tinerele găsite decedate într-o groapă de mici dimensiuni

Cu toate acestea, groapa s-a redeschis câțiva ani mai târziu și a fost împrejmuită pentru ca publicul să nu pătrundă în zonă.

Podeaua încă mai ceda și pământul continua să se scufunde, dar nu mi-a păsat. El îmi striga numele. Puteam să jur că l-am auzit strigându-mi numele, să îl ajut. Am vrut să-mi salvez fratele, dar nu puteam să nu fac nimic”, a declarat câțiva ani mai târziu fratele lui Jeffrey.

Și Jeremy a trebuit să fie scos din groapă de un polițist de la Departamentul de Poliție din Tampa.

Echipamente fuseseră coborâte în groapă pentru a ajuta la căutarea lui Jeffrey, dar nu s-a găsit nicio urmă a acestuia.

La nivelul suprafeței, gaura avea o lățime de aproximativ 30 de metri, dar sub pământ avea o lățime de 100 de metri.

Soția și fiica lui Jeremy se aflau în casă în momentul incidentului.

Copilul meu tot întreabă unde este unchiul ei Jeff. Am pierdut totul. Muncesc atât de mult pentru a-mi întreține soția și copilul, și am pierdut totul”, a mai spus Jeremy.

Având în vedere că Jeffrey nu a mai fost găsit de zece ani, se presupune că este mort.

Gropile sunt o problemă recurentă în statul Florida din cauza calcarului de sub sol, care se poate topi în timpul ploilor.

Potrivit bazei de date a Departamentului de Protecție a Mediului din Florida, în 2022 au fost raportate aproximativ 27.000 de incidente de acest fel.

În 2020, o groapă s-a deschis în fața unui centru comercial de pe bulevardul Cuibai din Yibin, un oraș cu aproximativ 5,5 milioane de locuitori din provincia Sichuan, China. Douăzeci și unu de mașini au fost înghițite, dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

În Marea Britanie, o femeie a căzut într-o groapă de mici dimensiuni, în timp ce se întorcea din oraș.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Faleza Dunării din Galați începe să arate ca o groapă de gunoi. Tone de deșeuri au fost aduse de apă la mal
Faleza Dunării din Galați începe să arate ca o groapă de gunoi. Tone de deșeuri au fost aduse de apă la mal

Faleza Dunării din Galați începe să arate ca o imensă groapă de gunoi, după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, tone de deșeuri au fost aduse de apă la mal.

„Simt că ceva rău se va întâmpla”. Mesajul uneia dintre tinerele găsite decedate într-o groapă de mici dimensiuni
„Simt că ceva rău se va întâmpla”. Mesajul uneia dintre tinerele găsite decedate într-o groapă de mici dimensiuni

Una dintre cele trei tinere, care au fost torturate și apoi aruncate într-o groapă de mici dimenisuni, i-a scris un ultim mesaj surorii ei înainte de a fi ucisă cu sălbăticie.

 

Arnold Schwarzenegger s-a apucat de asfaltat. Actorul a astupat o groapă după ce autoritățile nu s-au ocupat de ea | VIDEO
Arnold Schwarzenegger s-a apucat de asfaltat. Actorul a astupat o groapă după ce autoritățile nu s-au ocupat de ea | VIDEO

Fostul guvernator al Californiei Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 75 de ani, a decis că locuitorii din cartierul său au aşteptat prea mult ca o groapă să fie reparată şi a refăcut-o împreună cu echipa sa.

 

Un bărbat din Iași s-a trezit dimineața cu mașina scufundată într-o groapă. Și-a sunat mai întâi șeful
Un bărbat din Iași s-a trezit dimineața cu mașina scufundată într-o groapă. Și-a sunat mai întâi șeful

Întâmplare neobișnuită în Iași. O mașină parcată pe stradă a ajuns într-o groapă, după ce asfaltul de sub ea s-a surpat subit! Reprezentanții primăriei spun că de vină a fost o canalizare înfundată. Iar după ploile şi ninsorile recente, situaţia s-a agrav

Trei tinere dispărute au fost găsite decedate într-o groapă de mici dimensiuni. Pe corp aveau semne clare de tortură
Trei tinere dispărute au fost găsite decedate într-o groapă de mici dimensiuni. Pe corp aveau semne clare de tortură

Trei tinere dispărute au fost găsite legate, torturate și aruncate într-o groapă puțin adâncă.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.