Un bărbat şi o fată au fost ucişi de un avion, pe o plajă lângă Lisabona

×
Codul embed a fost copiat

Un bărbat şi un copil au fost ucişi miercuri de un avion de agrement de mici dimensiuni care a aterizat de urgenţă pe o plajă în Portugalia, relatează BBC News.

Potrivit presei locale, incidentul a avut loc la Caparica, la Almada, la aproximativ 30 de kilometri sud-vest de Lisabona.

Un bărbat în vârstă de 30 de ani şi o fată au fost ucişi, potrivit postului SIC Noticias, scrie news.ro.

Ziarul Diario de Noticias scrie că membrii echipajului avionului era unevătămaţi şi interogaţi de autorităţi.

Un martor ocular a declarat pentru ziar că avionul zbura la joasă altitudine, deasupra plajei. Însă el spune că nu a observat ceva în neregulă până când persoanele de plajă au început să fugă.

Citește și
Getty Images
O rachetă nord-coreeană, aproape să doboare un avion cu 323 de oameni

Alte publicaţii scriu că victimele făceu plajă atunci când avionul a aterizat de urgenţă.

Potrivit Associated Press, care citează declaraţii ale unor martori oculari pentru posturi de telviziune locală, fata ucisă era împreună cu părinţii, care nu au fost atinşi.

Potrivit AP, bărbatul ucis este în vârstă de 50 de ani, iar fata de opt ani.

Într-o înregistrare video la faţa locului, filmată de posturi locale, apare un avion de agrement de mici dimensiuni ”parcat” pe nisip, aparent intact şi înconjurat de oameni de pe plajă şi lucrători din cadrul serviciilor de urgenţă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Povestea unei femei afgane care a ales să devină aviator
Povestea unei femei afgane care a ales să devină aviator

Din tabăra de refugiați la manșa avionului: povestea tinerei afgane care zboară singură în jurul lumii.

O rachetă nord-coreeană, aproape să doboare un avion cu 323 de oameni
O rachetă nord-coreeană, aproape să doboare un avion cu 323 de oameni

Un avion al companiei Air , care efectua o cursa Tokyo – Paris, având 323 de oameni la bord, a fost la un pas de-a fi doborât de rachetă lansată de Coreea de Nord la finalul lunii iulie.

O cursa a companiei aeriene Ryanair s-a intors de urgenta pe Aeroportul Henri Coanda, dupa numai 28 de minute de la decolare
O cursa a companiei aeriene Ryanair s-a intors de urgenta pe Aeroportul Henri Coanda, dupa numai 28 de minute de la decolare

O cursa Ryanair de pe ruta Bucuresti-Milano s-a intors pe aeroportul Henri Coanda din cauza unei erori - surse.

Melescanu, despre gestul lui Rogozin: A fost o chestiune deliberata pentru a ne crea dificultati in relatia cu Rusia
Melescanu, despre gestul lui Rogozin: A fost o chestiune deliberata pentru a ne crea dificultati in relatia cu Rusia

Teodor Melescanu, a declarat luni ca situatia generata de interdictia de survol a Romaniei de catre aeronava in care se afla vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost una "deliberata" ca sa creeze un diferend politic intre Romania si Rusia.

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA
Lista măsurilor economice negociate de PSD, PNL, USR și UDMR. Surse: Se pregătesc creșteri de taxe, inclusiv de TVA

A început o săptămână decisivă, pentru economia României. Liderii partidelor pro-occidentale au mers la Palatul Cotroceni și au discutat cu președintele Nicușor Dan măsurile care ar trebui să ducă la scăderea deficitului bugetar.

Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații
Mark Rutte: „Rusia ar putea să atace NATO până în 2030. Acum suntem cu toţii pe flancul estic”. Apelul lansat către aliații

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a îndemnat luni aliaţii să crească masiv cheltuielile pentru apărare şi să construiască mai multe arme, avertizând că liderul rus Vladimir Putin ar putea lansa un atac până în 2030, relatează POLITICO.