Un bebeluș din Peru s-a născut infectat cu noul virus. E al doilea caz de acest tip din lume

bebelus
Getty

Un bebeluş s-a născut miercuri, în Peru, infectat cu noul coronavirus de care era contaminată mama sa, au anunţat autorităţile medicale peruane care afirmă că acesta este "al doilea caz" de acest tip din lume, transmite AFP.

„Am testat nou născutul, iar rezultatul a fost pozitiv. Mama, care fusese internată la spital pentru o cezariană, a fost şi ea testată rapid anterior iar rezultatul a fost pozitiv la COVID-19", a explicat medicul Alvaro Bardalez pentru postul de televiziune Canal N.

„Acesta este primul caz naţional, şi al doilea la nivel mondial, al unui copil născut cu COVID-19", a spus medicul fără a specifica locul unde a fost detectat acest prim caz.

Mama era purtătoare de coronavirus dar fără simptome, iar copilul a fost "contaminat de mama sa prin placentă", a adăugat într-un comunicat de presă organizaţia peruană de securitate socială care istrează peste 400 de unităţi medicale.

Bebeluşul, care a cântărit la naştere 3.16 kg, a văzut lumina zilei într-un spital din regiunea San Martin (centrul ţării), unde a fost plasat în izolare alături de mama sa.

Citește și
britanica
O britanică în vârstă de 106 ani s-a vindecat de Covid-19

Starea mamei şi a copilul este stabilă, a declarat Bardalez pentru postul de radio RPP.

Din 6 martie, când a început epidemia noului coronavirus în Peru, ţară cu o populaţie de 32 de milioane de locuitori, s-au înregistrat aproape 11.500 de cazuri de îmbolnăvire şi 250 de decese.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Când ar putea veni următorul val de infectări cu coronavirus, mai mare decât cel existent
Când ar putea veni următorul val de infectări cu coronavirus, mai mare decât cel existent

Când ar putea veni următorul val de infectări cu coronavirus, mai mare decât cel existent

O britanică în vârstă de 106 ani s-a vindecat de Covid-19
O britanică în vârstă de 106 ani s-a vindecat de Covid-19

O britanică în vârstă de 106, Connie Titchen, s-a vindecat de Covid-19, iar după trei săptămâni de luptă împotriva noului coronavirus, această stră-stră-bunică născută în 1913 a fost externată, relatează AFP, conform News.ro.

Previziuni sumbre ale FMI. Criza provocată de COVID-19, cea mai gravă din ultimul secol
Previziuni sumbre ale FMI. Criza provocată de COVID-19, cea mai gravă din ultimul secol

Criza generată de acest nou virus va lovi economia globală cu o forță nemaiîntâlnită de la Marea Depresiune din 1930, și ar putea afecta Marea Britanie mai mult decât gripa spaniolă și Primul Război Mondial.

Coronavirusul poate fi transmis de cei infectați înainte ca aceștia să aibă simptome
Coronavirusul poate fi transmis de cei infectați înainte ca aceștia să aibă simptome

Pacienţii diagnosticaţi cu boala COVID-19 pot elimina prin excreţii coronavirusul infecţios cu două sau trei zile înainte de apariţia primelor simptome, relatează un studiu al Nature Medicine.

Recomandări
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski
Negocieri de pace Ucraina-Rusia, a treia rundă de la Istanbul. Anunțul de ultimă oră al lui Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a confirmat duminică că o delegație ucraineană se va deplasa luni la Istanbul pentru o nouă rundă de negocieri cu reprezentanții Rusiei.

Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre cazul tinerei gravide împuşcată mortal lângă Capitală. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.