Un clip ciudat de câteva secunde cu Ramzan Kadîrov vrea să arate că liderul cecen ar fi în viață. Cum apare în filmare VIDEO

kadirov putin
Imago

Liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat ferm al preşedintelui Vladimir Putin în Rusia, a publicat duminică un video nedatat cu el, numind "minciuni" zvonurile care circulă despre deteriorarea stării sale de sănătate, potrivit AFP.

 

Vineri, relatări din presa ucraineană, citând surse din diaspora cecenă şi confirmate portalului Obozrevatel de serviciile secrete ucrainene, au indicat că Ramzan Kadîrov, un susţinător ferm al ofensivei ruse din Ucraina, este în comă, "grav" bolnav.

AFP precizează că nu a putut verifica aceste informaţii dintr-o sursă independentă.

"Îi sfătuiesc cu tărie pe toţi cei care nu pot distinge adevărul de minciunile de pe internet să ia aer curat, să-şi pună ideile în ordine", a scris Ramzan Kadîrov într-un mesaj care însoţeşte un scurt video filmat pe model selfie.

Citește și
ceceni
Luptătorii lui Kadîrov s-au îmbătat și s-au împușcat cu soldații ruși lângă Mariupol. Patru militari au fost uciși | VIDEO

Zâmbind, se uită la cameră, cu faţa totuşi vizibil umflată.

Kadîrov: ”Ploaia este minunat de revigorantă”

AFP nu a putut stabili independent când a fost filmat clipul.

"Ploaia este minunat de revigorantă", a mai scris liderul cecen, în picioare pe o potecă şi cu glugă pe cap.

Kremlinul nu a comunicat nimic oficial până în acest moment cu privire la starea de sănătate a lui Kadîrov, aflat la putere din 2007 în Cecenia, o mică republică rusă cu majoritate musulmană în Caucaz.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Se cere anularea medaliei olimpice pentru Imane Khelif, după ce s-a demonstrat că este bărbat!
Citește și...
Liderul cecen Ramzan Kadîrov deplânge presupusa moarte a lui Evgheni Prigojin. ”Am fost prieteni pentru mult timp”
Liderul cecen Ramzan Kadîrov deplânge presupusa moarte a lui Evgheni Prigojin. ”Am fost prieteni pentru mult timp”

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a deplâns public presupusa moarte a liderului mercenar rus Evgheni Prigojin, relatează DPA, scrie Agerpres. 

Luptătorii lui Kadîrov s-au îmbătat și s-au împușcat cu soldații ruși lângă Mariupol. Patru militari au fost uciși | VIDEO
Luptătorii lui Kadîrov s-au îmbătat și s-au împușcat cu soldații ruși lângă Mariupol. Patru militari au fost uciși | VIDEO

Incredinbil, dar adevărat! Luptătorii lui Ramzan Kadîrov, cărora li se spune "kadîroviți", s-au îmbătat și s-au împușcat cu soldați ruși în Urzuf, un sat ucrainean situat la circa 50 de kilometri sud-vest de orașul Mariupol.

Nepotul lui Ramzan Kadîrov a fost numit șeful Danone Rusia, după ce Putin a naționalizat filiala companiei ze
Nepotul lui Ramzan Kadîrov a fost numit șeful Danone Rusia, după ce Putin a naționalizat filiala companiei ze

Un nepot în vârstă de 32 de ani al liderului cecen Ramzan Kadîrov a fost numit şef al filialei ruseşti a Danone, după ce Kremlinul a ordonat ca statul să preia controlul asupra filialei din Rusia a producătorului z de iaurturi, relatează Reuters.

 

Kadîrov a preluat de la Ministerul rus al Apărării contractul refuzat de șeful mercenarilor Wagner
Kadîrov a preluat de la Ministerul rus al Apărării contractul refuzat de șeful mercenarilor Wagner

Ministerul rus al Apărării a anunţat, luni, că a semnat un contract cu grupul Ahmat al forţelor speciale cecene, la o zi după ce şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a refuzat să facă acest lucru.

Kadîrov vorbește despre ”teroriștii care au invadat” Rusia. Anunțul liderului cecen
Kadîrov vorbește despre ”teroriștii care au invadat” Rusia. Anunțul liderului cecen

Liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat al liderului rus Vladimir Putin, s-a oferit să îşi trimită trupele în regiunea Belgorod pentru a "face faţă" incursiunilor transfrontaliere dinspre Ucraina, în timp ce războiul se extinde pe teritoriul rusesc.

 

Recomandări
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă
Ce măsuri ar putea lua Guvernul pentru a acoperi gaura de 40 miliarde de lei. Majorări, tăieri de sporuri, toate sunt pe masă

„Am promis multe și nu am făcut nimic” - a spus-o președintele Nicușor Dan în legătură cu discuțiile pe care România le poartă acum cu oficialii Comisiei Europene, pentru a evita suspendarea fondurilor.

Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei
Craterul de la Praid continuă să se mărească. Ce se vede din aer deasupra salinei

La Praid, pericolul se extinde din adâncul minei spre râurile care aprovizionează zeci de mii de oameni.

Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021
Ploile torențiale au „reînviat” recolta de cereale. Am putea avea o producție record pentru prima dată din 2021

Deși au provocat necazuri, ploile din ultimele săptămâni au trezit agricultura, și pun România, pe harta celor mai mari producători de grâu.