Un clip de recrutare al CIA atinge o nouă culme a corectitudinii politice. ”China și Rusia râd în hohote” VIDEO

CIA
Getty

Un clip în care o americancă de 36 de ani, de origine hispanică, care se declară mândră că este "o persoană cisgen, din Generaţia Y (mileniali), intersecţională, provenind dintr-o minoritate etnică şi lucrând pentru CIA", creează polemici în SUA.

 

Videoclipul difuzat pentru a promova diversitatea în rândul Agenţiei Centrale de Informaţii i-a deranjat pe conservatorii din Statele Unite, care au considerat că înregistrarea este prea "woke", un termen în vogă care desemnează conştientizarea nedreptăţilor sociale, mai ales a celor legate de culoarea pielii şi de genul unor persoane.

 

În acel clip promoţional publicat pe YouTube, tânăra femeie vorbeşte despre reuşita ei profesională utilizând un limbaj frecvent folosit în rândul tinerilor americani şi al intelectualilor, dar ironizat de cei care îl găsesc exagerat din punct de vedere al corectitudinii politice.

Citește și
Havana
Atacuri misterioase investigate în SUA. Incidentele, asemănătoare cu ”sindromul Havana”

"Sunt o femeie de culoare. Sunt mamă. Sunt o milenială cisgen (persoană care se identifică cu sexul biologic, n.r.) care suferă de tulburări de anxietate", spune ea în timp ce străbate culoarele din sediul CIA.

"Sunt intersecţională", a adăugat tânăra din videoclip, referindu-se la faptul că se află la intersecţia mai multor forme de discriminare.

"Dar viaţa mea nu se rezumă la a bifa nişte căsuţe. Nu m-am strecurat în CIA, mi-am câştigat locul şi am urcat în ierarhie", a adăugat ea.

"Am suferit de sindromul impostorului. Dar, la 36 de ani, refuz să permit acestor idei patriarhale şi eronate să îmi dicteze ceea ce poate sau ceea ce trebuie să fie o femeie", a continuat ea.

 

”Atitudinea ”woke” este acel gen de operațiune psihologică bolnavă pe care o agenție l-ar inventa pentru a distruge o țară”

 

Declaraţiile tinerei au fost ironizate de mai mulţi conservatori americani.

"China şi Rusia râd în hohote văzând că CIA începe să fie 'woke'", a scris pe Twitter Donald Trump Jr., unul dintre fiii fostului preşedinte republican.

"Atitudinea 'woke' este acel gen de operaţiune psihologică bolnavă pe care o agenţie de informaţii l-ar inventa pentru a distruge o ţară din interior", a adăugat el.

Videoclipul dovedeşte că CIA "încearcă în mod activ să angajeze persoanele cele mai lipsite de pudoare, narcisiste şi mai grotesc de egocentrice: milenialii 'woke'", a comentat John Nolte pe site-ul Breitbart News, apropiat de extrema dreaptă.

Această strategie de comunicare reflectă o schimbare a politicii de recrutare a agenţiei americane, care încearcă să aducă mai multă diversitate în rândul structurilor sale.

În timp ce unii sunt de părere că CIA se îndepărtează de vocaţia sa principală, Larry Pfeiffer, un fost director cu rang înalt în agenţie, consideră că aceasta îşi trage forţa tocmai din diversitatea oamenilor care o compun.

"Dacă nu vă place videoclipul, poate că nu sunteţi ţinta acestei campanii de comunicare", a adăugat el.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Trupe americane din Bagdad, vizate de un nou atac cu rachete
Trupe americane din Bagdad, vizate de un nou atac cu rachete

Două rachete au vizat duminică seară aeroportul din Bagdad, unde staţionează soldaţi americani, al doilea atac de acest fel în zece zile, în contextul în care Washingtonul încearcă să reia dialogul cu Teheranul.

Atacuri misterioase investigate în SUA. Incidentele, asemănătoare cu ”sindromul Havana”
Atacuri misterioase investigate în SUA. Incidentele, asemănătoare cu ”sindromul Havana”

Agenţiile federale din Statele Unite investighează cel puţin două incidente misterioase produse pe teritoriul american, asemnătoare cu ”sindromul Havana”, reprezentat de atacurile invizibile suferite de diplomaţi americani din Cuba în 2016.

Americanii vaccinați pot renunța la mască în spațiile deschise, cu o singură condiție
Americanii vaccinați pot renunța la mască în spațiile deschise, cu o singură condiție

Americanii vaccinaţi anti-Covid pot renunța la masca de protecție în spațiile deschise, dacă zonele nu sunt aglomerate.

Recomandări
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam
Autoritățile vor începe evaluarea pagubelor după inundațiile devastatoare. Oamenii au aruncat aproape totul pe geam

Un cod galben de ploi torențiale a fost emis pentru 16 județe din țară, inclusiv Harghita și Covasna, care au fost deja grav lovite de inundații. În zonele unde apele s-au mai retras, oamenii au reușit să intre în locuințe pentru a constata dezastrul.

Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul
Directorul Poștei Române: Angajații vinovați de furtul a 10 milioane de lei vor fi concediați. Nu au respectat protocolul

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat, duminică, după furtul a 10 milioane de lei din sediul central al Poştei din Timişoara, că procedurile interne prevăd ca la sfârşitul programului toţi banii să fie închişi într-un seif.

Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării
Hidrologii au emis Cod Portocaliu de inundații în Brașov și Cod Galben în mai multe județe din centrul și nordul țării

Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu de inundaţii pentru judeţul Braşov, valabilă până luni, ora 9.00. Totodată, este în vigoare şi un Cod Galben, până luni la prânz, pentru râuri din mai multe judeţe din centrul şi nordul ţării.