Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a avut loc în Peru. Nu există victime

cutremur
Shutterstock

Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade pe scara Richter a zguduit vineri coasta de nord a Peru, fără a provoca victime sau pagube, au anunţat autorităţile, conform Presse.

 

Seismul a fost înregistrat la ora 12:10 p.m. (17:10 GMT), iar epicentrul său a fost localizat la 12 kilometri vest de oraşul Sullana, nu departe de graniţa cu Ecuadorul, la o adâncime de 36 km, potrivit Institutului Naţional de Geofizică.

Direcţia de hidrografie şi navigaţie a Marinei Militare a exclus orice risc de tsunami, iar Protecţia Civilă nu a comunicat până în prezent niciun deces sau cazuri de persoane rănite.

Autorităţile competente evaluează posibilele pagube în zonele cele mai afectate, a precizat Protecţia Civilă într-un comunicat.

Citește și
cutremur
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a avut loc în largul insulei Sulawesi, Indonezia

Peru, care se află pe Cercul de Foc al Pacificului, se confruntă în fiecare an cu aproximativ 100 de cutremure perceptibile de către om.

Articol recomandat de sport.ro
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
EXCLUSIV Legendarul Wilander, dat pe spate de fizicul Soranei: „Mă uit la ea și la asta mă gândesc“
Citește și...
Un cutremur de 8,2 grade s-a produs în Alaska. A fost emisă alertă de tsunami. VIDEO
Un cutremur de 8,2 grade s-a produs în Alaska. A fost emisă alertă de tsunami. VIDEO

Un puternic seism cu magnitudinea 8,2 grade s-a produs, miercuri seară, la mică adâncime în Peninsula Alaska, urmat de o alertă de tsunami în regiune, au precizat autorităţile americane.

Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a avut loc în largul insulei Sulawesi, Indonezia
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 a avut loc în largul insulei Sulawesi, Indonezia

Un seism cu magnitudinea de 6,3 s-a produs luni în apropierea insulei indoneziene Sulawesi, conform unui anunţ al European Mediterranean Seismological Centre (EMSC), transmite Reuters.

Seism cu magnitudinea de 6,7 în largul Filipinelor
Seism cu magnitudinea de 6,7 în largul Filipinelor

Un cutremur puternic s-a produs sâmbătă în Filipine, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), nefiind semnalate pagube semnificative, relatează AFP.

Recomandări
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite
Studiu: România s-a divizat după alegeri. Nicușor Dan și George Simion, susținuți de români din medii complet diferite

Avem un președinte ales de majoritatea celor care s-au prezentat la urne, însă după alegeri am rămas cu o Românie mai divizată ca oricând. Un studiu independent dezvăluie cele două electorate care au polarizat societatea românească.

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție
Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Lucrările au avansat greu, cu greșeli de execuție

Anul acesta am putea circula pe 170 de km din autostrada Moldovei. Ministrul Transporturilor a verificat un lot din secțiunea Ploiești- Buzău.

Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie
Ministrul Educaţiei: Mi-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat, joi seară, că i-ar plăcea să renunţăm la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a cu rol de selecţie şi să rămână cu rol informativ.