”Un eveniment istoric”. Ce scrie presa nord-coreeană despre întâlnirea Trump - Kim

Donald Trump și Kim Jong-Un, întâlnire istorică la frontiera dintre Coreea de Nord şi cea de Sud
Agerpres

Presa de stat din Coreea de Nord a descris întâlnirea din weekend dintre liderul nord-coreean Kim Jong-un şi preşedintele american Donald Trump ca fiind „istorică” şi „extraordinară”, relatează The Guardian.

Trump a devenit astfel primul preşedinte american care a ajuns pe teritoriul nord-coreean după ce s-a întâlnit cu Kim în zona demilitarizată (DMZ) dintre cele două Corei.

„Salutul istoric dintre liderii Coreei de Nord şi SUA în Panmunjom” reprezintă „un eveniment istoric”, a informat agenţia nord-coreeană de stat KCNA, descriind satul ca fiind „un loc care a fost recunoscut ca un simbol al diviziunii”.

KCNA a informat că Trump şi Kim au discutat „despre subiecte de interes comun care au devenit un impediment în a rezolva problemele”.

„Liderii celor două ţări au căzut de acord să menţină o legătură strânsă în viitor şi să reia dialogul productiv pentru a se ajunge la un nou progres în dezarmarea nucleară a peninsulei coreene şi în relaţiile bilaterale”, precizează KCNA, potrivit News.ro.

Citește și
Intrevedere Donald Trum-Kim Jong-un - 4
Dezvăluiri de culise despre întâlnirea istorică dintre Donald Trump și Kim Jong Un

Întâlnirea, care a fost iniţiată de o postare pe Twitter a lui Trump de sâmbătă, de la summit-ul G20, care l-a luat prin surprindere pe Kim, nu a adus poziţiile celor doi lideri mai aproape una de alta după eşecul summit-ului din februarie din Vietnam, conform analiştilor.

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a declarat înainte să părăsească Coreea de Sud că o nouă rundă de discuţii va avea loc cel mai probabil „undeva în iulie” şi că negociatorii Nordului vor fi diplomaţi ai Ministerului de Externe.

Într-o fotografie publicată de KCNA luni, ministrul nord-coreean de Externe, Ri Yong Ho poate fi văzut cum stă alături de Pompeo lângă Kim şi Trump în Casa Libertăţii, locul de întâlnire dintre cei doi lideri.

KCNA a informat că cei doi lideri au discutat despre „micşorarea tensiunilor în peninsula coreeană” şi şi-au exprimat „înţelegerea şi simpatia”.

Kim a declarat că relaţia sa personală cu Trump a făcut ca o astfel de întâlnire dramatică să aibă loc şi că relaţia cu preşedintele american va continua să aducă rezultate bune, conform KCNA.

Decizia „curajoasă” a celor doi lideri de a avea această întâlnire „a creat o încredere fără precedent între cele două ţări”, a precizat KCNA.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
FOTO Denisa Fazakas a scris doar 6 cuvinte după ce Istvan Kovacs a arbitrat finala Champions League
Citește și...
Dragoș Moștenescu și-a luat familia și s-a mutat la Londra. Cu ce se ocupă acum
Dragoș Moștenescu și-a luat familia și s-a mutat la Londra. Cu ce se ocupă acum

A murit Laurenţiu, inginerul aerospaţial ajuns pe stradă în București. Poveste tragică

Dezvăluiri de culise despre întâlnirea istorică dintre Donald Trump și Kim Jong Un
Dezvăluiri de culise despre întâlnirea istorică dintre Donald Trump și Kim Jong Un

Donald Trump a devenit primul președinte american care calcă pe teritoriul nord-coreean. S-a întâmplat cu ocazia unei întâlniri istorice cu liderul comunist Kim Jong Un.

Mesajul transmis de papa Francisc, după întrevederea dintre Donald Trump și Kim Jong-un
Mesajul transmis de papa Francisc, după întrevederea dintre Donald Trump și Kim Jong-un

Papa Francisc a salutat, duminică, întrevederea dintre președintele american Donald Trump și liderul nord-coreean Kim Jong-un, exprimându-și speranța că întâlnirea va reprezenta un nou pas pe drumul către pace.

Donald Trump, primul preşedinte SUA care calcă pe pământ nord-coreean
Donald Trump, primul preşedinte SUA care calcă pe pământ nord-coreean

Donald Trump, primul preşedinte SUA care calcă pe pământ nord-coreean

Recomandări
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale
Cât ar putea costa salvarea Salinei Praid. Statul pregătește soluții tehnice și ajutoare pentru mineri și afacerile locale

Situația de la Praid putea fi evitată, a spus președintele Nicușor Dan, care a mers în zonă. Oamenii afectați, atât angajații, cât și cei ale căror afaceri depindeau de salină, vor primi ajutor.

Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale, descărcări electrice și vânt în mai multe regiuni ale țării. HARTĂ

Meteorologii anunţă averse torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în mai multe regiuni duminică fiind emisă o avertizare cod galbenpentru intervalul 14.00 - 20.00.

Reacția ministrului de Interne despre tânăra gravidă împuşcată mortal lângă Bucureşti. Unde recunoaște că sunt probleme
Reacția ministrului de Interne despre tânăra gravidă împuşcată mortal lângă Bucureşti. Unde recunoaște că sunt probleme

Premierul interimar Cătălin Predoiu a afirmat, în legătură cu tânăra împuşcată mortal de fostul partener, într-un complex rezidenţial din Capitală, că ”este dezgustătoare această crimă, e revoltătoare”.