Un fost boxer a oprit deturnarea unui avion care zbura pe ruta Munchen - Paris

Tarik Sahibeddine
Twitter

Fostul pugilist Tarik Sahibeddine a oprit, vineri seară, deturnarea unui avion care zbura pe ruta Munchen – Paris, relatează Le Figaro.

Sahibeddine l-a neutralizat pe un bărbat care voia să intre în cockpit şi să preia controlul avionului pentru a-l deturna şi a se alătura prietenilor săi rămaşi la sol în Bavaria. Sahibeddine, care s-a retras din activitatea sportivă în 2013, a intervenit pentru ca situaţia să nu degenereze, transmite News.ro.

“Voia să preia controlul avionului. Am văzut că exista un schimb de replici între el şi însoţitoarea de zbor şi mi-am dat seama că o ameninţa. Am auzit ţipete şi am văzut teama din ochii multora. Astfel că, când a trecut pe lângă mine l-am surprins şi am sărit pe el”, a declarat pentru Europe 1 fostul sportiv, care a fost ajutat în intervenţia sa de alţi doi pasageri.

Individul care voia să deturneze avionul a fost imobilizat şi legat de un scaun până la sosirea la Paris, unde aşteptau poliţiştii pentru a-l prelua.

Arnaud Romera, journalist care se afla în avion, a povestit pe Facebook că echipajul şi cei 200 de pasageri l-au aplaudat pe Tarik Sahibeddine şi i-au mulţumit pentru curajul de care a dat dovadă, iar fostul sportiv s-a fotografiat în cockpit, ca amintire.

Citește și
Royal Air Force RAF Typhoon Eurofighter
Avion rusesc, interceptat de aeronavele britanice din România

Potrivit Sputnik News, Sahibeddine, născut în 1971, în Maroc, are în palmares 12 victorii şi 11 înfrângeri.

Articol recomandat de sport.ro
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Aryna Sabalenka, mereu la înălțime: ipostaza de „divă” pe care și-a permis-o în semifinala cu Swiatek de la Roland Garros
Citește și...
Ryanair și-a schimbat politica bagajelor de mână. Pasagerii vor plăti o nouă taxă
Ryanair și-a schimbat politica bagajelor de mână. Pasagerii vor plăti o nouă taxă

Compania aeriană low-cost Ryanair a anunţat, vineri, că începând cu data de 1 noiembrie 2018 toţi pasagerii vor trebui să plătească între şase şi zece euro pentru a putea lua la bordul avionului un bagaj de mâna cu greutatea de până la 10 kg.

Avion rusesc, interceptat de aeronavele britanice din România
Avion rusesc, interceptat de aeronavele britanice din România

Aeronava de patrulare decolase din Crimeea şi a fost interceptată de avioanele Typhoon de la Mihail Kogălniceanu.

Copil luat pe sus de un avion, pe o plajă din Grecia. A zburat 10 metri prin aer
Copil luat pe sus de un avion, pe o plajă din Grecia. A zburat 10 metri prin aer

Incident uluitor în insula grecească Skiathos, unde un băiat de 12 ani care era în vacanţă cu părinţii săi a fost luat pe sus de forţa aerului propulsat de motoarele unui avion.

Prima femeie pilot de vânătoare din Japonia. Povestea tinerei de 26 de ani care se visă în
Prima femeie pilot de vânătoare din Japonia. Povestea tinerei de 26 de ani care se visă în "Top Gun"

Pentru prima dată în istoria Japoniei, o femeie va deveni pilot pe un avion de vânătoare. Este premieră în acest arhipelag, unde multe meserii nu sunt la îndemâna doamnelor.

Recomandări
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele
Cum ar putea arăta viitorul Guvern. Numele propuse de partide pentru ministerele importante. PSD vrea șase portofolii grele

După programul economic, liderii partidelor vor negocia cele 16 ministere dintr-un viitor guvern condus cel mai probabil de Ilie Bolojan. Fiecare partid vrea să obţină cât mai multe portofolii importante, aşa că vor fi discuţii aprinse.

Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă
Salina Praid se poate prăbuși de la o clipă la alta. Vibrațiile din adâncuri apar și pe seismografe, militarii sunt în alertă

La Praid, semnele prăbușirii devin tot mai clare. În terenul din zona vechii exploatări de sare, craterele depășesc zeci de metri adâncime. Geologii avertizează că, dacă aceste goluri se unesc, colapsul ar putea deveni rapid și periculos.  

Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor
Ce spun specialiștii despre recomandările FMI pentru reducerea deficitului României. Ar afecta veniturile tuturor

Majorarea TVA și a accizelor alături de impozite mai mari pe veniturile celor mai avuți români sunt ultimele recomandări făcute de Fondul Monetar Internațional pentru echilibrarea finanțelor României.