Un fotoreporter celebru, câștigător al premiului Pulitzer, a fost ucis în Afganistan

Un fotoreporter celebru, câștigător al premiului Pulitzer, a fost ucis în Afganistan
Captură YouTube

Indianul Danish Siddiqui, fotoreporter al agenţiei Reuters, laureat al premiului Pulitzer, a fost ucis, vineri, în Afganistan, acolo unde acoperea jurnalistic luptele dintre forţele de securitate afgane şi talibani.

Forţele de securitate afgane încercau să recucerească localitatea strategică Spin Boldak, căzută miercuri în mâinile talibanilor, când Siddiqui şi un ofiţer de rang înalt au fost ucişi de tirurile insurgenţilor, informează Reuters, citată de Agerpres.

"Danish era un jurnalist remarcabil, un soţ şi un tată devotat, şi un coleg foarte apreciat. Gândurile noastre se îndreaptă spre familia sa în aceste momente cumplite", se arată într-un comunicat de presă semnat de preşedintele Reuters, Michael Friedenberg şi de redactorul-şef al agenției, Alessandra Galloni.

Danish Siddiqui a făcut parte din echipa Reuters care a obţinut în 2018 premiul Pulitzer la categoria 'Feature Photography', pentru documentarea crizei refugiaţilor Rohingya.

Siddiqui lucra din 2010 pentru Reuters şi acoperise fotojurnalistic războaiele din Afganistan şi Irak, criza refugiaţilor Rohingya, manifestaţiile din Hong Kong, precum și cutremurele din Nepal.

Citește și
Al Qaeda
Anchetă CNN: Al Qaeda își intensifică activitatea în Afganistan după retragerea trupelor americane

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
NEWS ALERT Gică Hagi, antrenor în zona arabă? Gică Popescu a reacționat
Citește și...
Un autobuz a explodat în Afganistan, în urma unui atac cu bombă. Cel puțin 11 persoane au murit
Un autobuz a explodat în Afganistan, în urma unui atac cu bombă. Cel puțin 11 persoane au murit

Cel puţin 11 persoane, inclusiv femei şi copii, au murit după ce autobuzul în care se aflau a explodat, în vestul Afganistanului, a anunţat, duminică, un oficial, potrivit AFP.

Anchetă CNN: Al Qaeda își intensifică activitatea în Afganistan după retragerea trupelor americane
Anchetă CNN: Al Qaeda își intensifică activitatea în Afganistan după retragerea trupelor americane

Al Qaeda își intensifică activitatea în Afganistan. Este concluzia unei anchete CNN. Potrivit jurnaliștilor americani, talibanii sunt în continuare prezenți în număr mare în această țară și au legături strânse cu alte organizații de insurgenți.

Carnagiu la o nuntă în Afganistan. Cel puțin șapte persoane au fost omorâte
Carnagiu la o nuntă în Afganistan. Cel puțin șapte persoane au fost omorâte

Cel puţin 13 persoane au murit duminică în Afganistan în urma unui atac de mortier care a lovit o nuntă şi a exploziei unei bombe plasate lângă o linie de cale ferată, în două incidente separate.

Recomandări
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă
Criză ecologică la Praid, salinitatea pârâului Corund depășește de 12 ori norma. Peste 50.000 de oameni, fără apă potabilă

Corpul de Control al Premierului va verifica toate entitățile implicate în dezastrul de la Praid.

Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean
Răzbunarea lui Putin. Cum răspunde liderul rus după atacul ucrainean

Vladimir Putin va căuta răzbunare pentru atacul cu drone asupra unor baze militare ruse, avertizează Donald Trump.

Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală
Noi percheziții la mai mulți medici în cadrul dosarului morților suspecte de la spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București, împreună cu polițiștii Serviciului Omoruri, au efectuat în dimineața de joi, 5 iunie, mai multe percheziții domiciliare în București, vizând locuințele unor cadre medicale.