Un judecător a blocat execuţia singurei femei din SUA condamnate la moarte

Singura femeie din SUA condamnată la moarte ar putea fi executată pe 12 ianuarie. Fapta îngrozitoare pe care a comis-o
Getty

Un judecător federal din statul american Indiana a blocat execuţia prevăzută pentru marţi a singurei femei de pe "culoarul morţii".

 

Magistratul a dispus organizarea unei audieri la care să se stabilească dacă starea de sănătate mintală a acesteia este compatibilă cu pedeapsa capitală.

Execuţia Lisei Montgomery este una dintre cele trei programate de Departamentul american al justiţiei să aibă loc în ultima săptămână de preşedinţie a lui Donald Trump.

Preşedintele ales Joe Biden, care urmează să-şi preia mandatul la 20 ianuarie, a afirmat că va încerca să abolească pedeapsa cu moartea.

Citește și
George W Bush
George W. Bush compară SUA cu o țară bananieră. "O privelişte dezgustătoare"

Curtea de apel din districtul Columbia a adoptat la rândul ei luni o decizie de suspendare a execuţiei femeii pentru a se stabili dacă ministerul justiţiei a anunţat în termenele legale respectiva execuţie, decizie ce amână orice altă aplicare a pedepsei capitale în SUA până la intrarea în funcţiune a istraţiei Biden, cu excepţia situaţiei în care Departamentul Justiţiei va obţine o intervenţie a Curţii Supreme.

 

Zece execuții în 2020, sub istrația Trump

 

Montgomery, în vârstă de 52 de ani, fusese programată să fie executată prin injecţie letală la ora locală 06.00 p.m. marţi (23.00 GMT), la închisoarea din Terre Haute, Indiana.

Femeia a fost condamnată în 2007 pentru răpirea şi strangularea unei tinere însărcinate, Bobbie Jo Stinnett. Montgomery i-a extras ulterior victimei din pântec fătul de opt luni. Copilul a supravieţuit.

Medici care au examinat-o au declarat curţii că Montgomery suferă de leziuni cerebrale şi tulburare bipolară, între altele, iar potrivit avocaţilor ei, care au cerut săptămâna trecută clemenţa preşedintelui Trump, femeia a fost abuzată în copilărie de tatăl ei vitreg şi prieteni ai acestuia.

Execuţiile federale au fost în repaus timp de 17 ani în SUA şi doar trei bărbaţi au fost executaţi de guvernul federal începând din 1963, până anul trecut, când această practică a fost reluată sub Trump, susţinător vocal al pedepsei capitale.

istraţia Trump a executat în total zece persoane anul trecut.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
FOTO Partenera lui Radu Drăgușin i-a pus pe jar pe englezi! Ioana Stan a apărut în The Sun: ”Împărtășește frecvent imagini romantice”
Citește și...
Un teleevanghelist turc, condamnat la peste 1.000 de ani de închisoare. Ce a făcut
Un teleevanghelist turc, condamnat la peste 1.000 de ani de închisoare. Ce a făcut

Un teleevanghelist turc şi creaţionist islamic a fost condamnat luni la peste 1.000 de ani de închisoare pentru acuzaţii de abuz sexual asupra unor minori, spionaj şi criminalitate organizată, relatează dpa.

George W. Bush compară SUA cu o țară bananieră.
George W. Bush compară SUA cu o țară bananieră. "O privelişte dezgustătoare"

Fostul preşedinte republican George W. Bush a condamnat "insurecţia" de miercuri de la Capitoliu, spunând că este demnă de o "republică bananieră", relatează AFP şi Reuters.

Fostul şef al unei corporaţii financiare din China, condamnat la moarte pentru corupţie şi bigamie
Fostul şef al unei corporaţii financiare din China, condamnat la moarte pentru corupţie şi bigamie

Fostul şef al conglomeratului financiar China Huarong a fost condamnat marţi la pedeapsa capitală pentru "corupţie şi bigamie", a anunţat justiţia chineză, transmit AFP şi Xinhua.

Recomandări
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți
Președintele ales Nicușor Dan a anunțat partidele cu care va face noul guvern. Negocierile încep marți

Preşedintele ales Nicuşor Dan anunţă că marţi va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menţionând că îl doreşte în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt "patru partide la masă, plus minorităţile" şi va fi o discuţie.

Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice
Damaris Lupu, câștigătoarea sezonului 15 „Românii au talent”, a demonstrat că pasiunea este mai presus de orice

Sezonul 15 „Românii au Talent” s-a încheiat vineri-noapte și, ca în fiecare an, telespectatorii și-au ales concurentul favorit.

SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”
SUA amenință Europa cu tarife vamale de 50%. ”Fie că ești prieten, fie că ești dușman, nu vei fi tratat corect de Trump”

Președintele Donald Trump vrea ca, de la 1 iunie, Statele Unite să impună Uniunii Europene tarife vamale masive, de 50%, pentru toate bunurile exportate peste Ocean.